Buchet de amintiri

15. Zi agitată

-Unde îți vei petrece concediul? mă întreabă Renata.

-Cred că voi merge la ai mei. Nu am mai fost de ceva timp acasă și deja mama îmi face capul oboroacă. Am nevoie de liniștea de la țară.

-Atunci presupun că vom merge împreună, nu? Am plănuit cu Teo să mergem și noi să vă cunosc bunicii și locul unde ați copilărit.

-Ar fi minunat! răsuflu ușurată când le aud planurile. Oricât aș iubi liniștea de acolo și pe mama, nu cred că aș fi rezistat mai mult de o săptămână. M-aș fi plictisit după trei zile și m-aș fi întors la muncă.

Mai povestim de-ale fetelor, despre muncă și despre ce am mai făcut în ultima vreme, până se întoarce fratele meu cu o față ce nu prevestea nimic bun. Încerca să-și mascheze iritarea cu un zâmbet, dar de mine nu are cum să scape. Mereu i-am apreciat, totuși, sinceritatea și faptul că este direct.

-M-a sunat Lucian. Este în drum și trece pe la noi împreună cu Amalia. Ajung în câteva minute, ne informează el cu subînțeles.

Acum chiar am certitudinea că el știe mai multe decât spune. Tare mă tem că este mai mult decât conștient prin ce trec și că în curând va trebui să port o discuție serioasă cu el pe tema asta fie că vreau fie că nu.

Aprob mecanic din cap și spun:

-Eu am niște dosare de verificat. Trebuie să plec. Merg până în casă să-mi sun un taxi.

-Hai lasă pe mâine! Nu cred că e o urgență.... Te rooooooooog, aproape mă imploră iubita fratelui meu.

-Nu pot să mai rămân... spun eu vorbele cu dublu sens.

Nu cred că aș face față unei asemenea întâlniri, mai ales când nu îl am pe Robert care să îmi fie pilon de sprijin. Fratele meu se pare că îmi înțelege aluzia și mă susține.

-Te duc eu, nu este nevoie să chemi un taxi. Nu prea am încredere în libidinoșii ăștia. Cine știe peste cine dai, se oferă el făcându-mi din ochi.

Am vaga impresie că va fi un drum luuuuuuuung...

-Teo, zi-i să mai stea! se roagă Renata de fratele meu, agățându-se de gâtul lui și sărutându-i obrazul. Așa mai petrecem și noi timp împreună... Haide!

Din câte observ fratele meu este nițel în încurcătură după rugămintea atât de convingătoare a logodnicei lui. Fiind o soră atât de bună și sperând că voi scăpa mai ușor la interogatoriu, dacă îl ajut, îi ofer eu Renatei o explicație plauzibilă.

-Dacă ar fi fost și Robert aș mai fi rămas, dar așa mă voi simți ca a cincea roată la căruță. Ați fi două cupluri și eu printre... Mă simt în plus. Haide, Teo! Dacă nu poți, sun un taxi.

Se pare că am fost suficient de convingătoare pentru că viitoarea mea cumnată nu mai spune nimic. Se pare că a acceptat explicația mea. Se desprinde din îmbrățișarea fratelui meu și vine spre mine, lăsându-l pe acesta să intre în casă după cheile de la mașină.

-Îmi pare rău! Chiar nu m-am gândit că te vei simți prost, îmi spune ea oferindu-mi o îmbrățișare de urs.

-Nu-i nimic. Stai liniștită, îi răspund eu la îmbrățișare.

-Să mergem! mă îndeamnă Teo când revine cu cheile în mână.

Aprob cu o mișcare a capului. Îi las pe cei doi porumbei să-și ia la revedere cum se cuvine eu traversând holul spre ieșirea în curtea din față. Când deschid ușa, un BMW X7 oprește în fața casei. Mă opresc în tocul ușii și privesc scena ce se desfășoară în fața ochilor mei. Se pare că cei doi musafiri ai fratelui au o discuție cam aprinsă, neobservându-mi prezența în cadru. Ce probleme ar putea avea un cuplu proaspăt căsătorit care se iubește, chiar nu știu, dar nici nu mă interesează. Încerc să mă mint singură, dar chiar nu este problema mea. Trebuie să trec peste și să-mi văd de viața mea chiar dacă sufletul îmi plânge în hohote.