Uneori te trezeşti că vorbeşti la trecut
Amintiri ce pentru alţii nu contează prea mult,
Realizezi că ai stat şi ai ţinut totul in tine pentru un nimic,
Că toţi te-au ignorat,iar sufletul tău s-a rătăcit.
S-a dus trist pe valurile lacrimilor tale
Fiindcă ai pus prea mult suflet in minciunile sale,
Ai crezut că totul va fi bine,ai crezut in iubire,şi în toate,
Dar ai realizat că inima ta nu mai poate.
Ai încetat din a mai plange,din a mai merge pe acea cale
Ai început să îţi ştergi lacrimile,şi să recuperezi sentimentele tale,
Şi începi să fugi,să cauţi drumurile inimii tale,
Dar rămâi şocată când vezi adevărata cale.
Dar te grăbeşti să pleci să ajungi dincolo de ploi
Dar până să ajungi,înfrunţi furtuni şi noroi,
Caută frânghia salvatoare,şi prindete de ea,
Uitete pe cer în sus,şi agaţăte de acea stea.
Te ridici,şi ajungi pe vârful muntelui şi observi tot
Observi lumea care te-a trădat,acea viaţă fără noroc,
Şi te gândeşti în timp ce lacrimile pe obraz curg,
''Îmi e teamă să mă mai îndrăgostesc din nou,
O parte din mine şi-o doreşte deşi este greu,
Să găseşti pe cineva care să te iubeasca,
Să te preţuiască.
Dar ai ajuns la o concluzie şi de asta eşti mândră:
El râde,iar ea plange
Ea nu crede,iar el o ignoră
Ea il iubeşte,el o părăseşte
Ea suferă, şi jeleşte
La sfârşit el se întoarce,dar ea nu mai este.
