Buchet de amintiri

14. Nunta (partea a doua)

–Casă de piatră, dragul meu Lucian. Îți doresc toată fericirea din lume, îi spune femeia îmbrăcată în haine negre de doliu tânărului mire. I-a murit sufletul în acea zi.

Îl ia în braţe și el îi întoarce îmbrățișarea. Acesta este un adio... Un adio de care amândoi aveau nevoie.

–Nu uita cât te-am iubit! îi șoptește înainte să se retragă din brațele calde.

Acolo este acasă. Acum că nu mai este la adăpostul lor totul este străin și rece. Un gol în stomac și-a făcut prezența, iar inima deja tânjește după a lui. Alte brațe îi iau locul și se așază pe talia ei. Nu au același efect ca celelalte, dar măcar acestea o susțin, nelăsând-o să cadă în prăpastia gândurilor negre. Nu și-a șters zâmbetul de pe buze. Nimeni nu trebuie să știe că o doare, unde o doare și cât de tare. Doar George. Bărbatul acesta este o mare binecuvântare. Este stâlpul ei de sprijin.

Salută în treacăt nașii și pe socrii mici, iar când ajunge la părinții mirelui totul se schimbă. Fiindcă Lucian este atât de bun prieten cu Teodor, de câțiva ani și părinții celor doi băieți au devenit prieteni buni. Se vizitează și ies împreună la cinema, la teatru sau la pădure. Micuța Anais i-a intrat la inimă doamnei Daniela Perigan fiind atât de bine crescută, dulce și având un serviciu la vârsta ei. Nici domnului Mircea nu îi este indiferentă considerând-o fiica pe care nu a avut-o.

Întâlnirea frumoasei femei cu cei doi soți este de-a dreptul emoționantă. Femeia roșcată ce nu se lasă învinsă de vârstă zâmbește cu gura până la urechi când o vede pe tânăra domnișoară cu păr de aur. O ia într-o îmbrățișare caldă, maternă urându-i bun venit și mulțumindu-i pentru că este aici.

–Deși să știi că mai mult mi-ar fi plăcut să fii tu cea îmbrăcată în alb, îi șoptește doamna Perigan la ureche înainte să se retragă.

Socrul mare îi oferă lui Anais același tratament pe care i l-a administrat și soția lui, diferența fiind că el s-a abținut de la comentarii deși împărtășea aceleași gânduri. George este primit cu căldură de cei doi soți fiind uimit și acesta de cât minunaţi sunt părinții acelui om lipsit de suflet. Nici el nu știe cum a putut să se abțină să nu îi spargă faţa nenorocitului.

Două domnișoare de onoare frumoase și elegante le pun cate o cală roșie în piept. Apoi sunt preluați de un chelner tinerel cu o frizură modernă care îi conduce la masa lor. Micuța blondă este impresionată de bunul gust care ţipă din toate colțurile.

–Ești bine? O întrebă bărbatul care o însoțește.

Aprobă cu o mișcare din cap și se lipește mai mult de el. Nu o refuză și o îmbrățișează discret. Sunt singuri la masă, fiind libere încă patru locuri care urmează a fi ocupate de părinții fetei și fratele acesteia în următoarele cincisprezece minute.

***

Au trecut ore de când mirii au deschis accesul la dans odată cu începerea dansului lor. Au impresionat nuntașii cu grația lor și cu cadrul de vis care a susținut dansul –petale de trandafiri albi și mov curgând din tavan, artificii, gheață carbonică și o melodie veche românească.

Lacrimi de emoții a adus dansul lor invitaților, mai puțin unuia – mai exact uneia. Lacrimile amare superbei femei îmbrăcate în culori de doliu erau șterse cu grijă de prietenul ei de nădejde. Nimeni în afară de el nu-i știa durerea. De fapt mai era cineva; dar deși îi venea să se năpustească la gâtul bărbatului care-i ștergea lacrimile femeii iubite, știa că nu poate, știa că situația de față este doar din cauza lui, iar acum culegea ce-a semănat. Suferință și durere pură se scurgeau din oceanele albastre ale femeii care părea venită din poveștile cu zâne.

Dragostea te poate urca în Rai sau te poate coborî în Iad. Acum te poartă pe culori de curcubeu și mâine te îngroapă în deșert.

****

Este o oră târzie. O horă românească s-a încins și aproape nimeni nu mai stă la masă. Până și Anais joacă mândră că o regină alături de oamenii ei dragi. Chiar dacă sufletul îi plânge și inima îi e sângerândă, zâmbetul ei frumos îi este cel mai bun machiaj.

Mulți bărbați au fost vrăjiți de frumusețea, naturalețea și candoarea femeii. Mulți bărbați o doresc la brațul lor, în mintea lor și de ce nu și în patul lor. Cei care au avut ocazia să poarte o discuție cu ea pe parcursul unui dans scurt deja nu își mai pot lua gândul de la ea venerând-o. Nici măcar mireasa nu a atras atâtea priviri când a revenit schimbată într-o altă rochie cu mult mai scurtă și mulată, cum a atras micuța afaceristă când o melodie arăbească răsuna în difuzoare. A ascuns toată suferința în acea cămăruță din suflet unde a ţinut ascunsă și amintirea lui atâția ani, distrându-se cum nu a mai făcut-o până acum. El nu merită nicio lacrimă. Nu merită niciun gram din iubirea ei. Nu merită nimic de la ea.

Toată noaptea a evitat să rămână singură cu el sau să stea prin preajma lui. Nu ar fi putut să suporte un dans în braţele lui. Inima ei nu ar fi rezistat și toată suferința ar fi ieșit înapoi la suprafață. A evitat să-l privească, deși modul în care cămașa i se lipea de corpul transpirat de la dans îi făcea inima să-i sară câteva băiat.

Lucian a observat ceea ce ea încearcă să facă. Dar a văzut și cât e de frumoasă și senzuală. Murea de gelozie de fiecare dată când un bărbat îi atingea iubita și când ea le zâmbea mai dădea câte un pahar de whisky pe gât. Se simte puțin amețit, dar va fi bine. Poate dacă iese puțin la aer își revine... Planuri îi sunt dejucate când o colegă din Academie îl invită la dans. Acceptă de nevoie și o învârtește pe biata fată până amețește.

La sfârșitul dansului își caută cu privirea mireasa, dar ia-o de unde nu-i. În raza lui vizuală îi apare însă altcineva, iar corpul lui reacționează din instinct. Urmărește cu privirea ființa firavă cum se îndreaptă spre baie și o idee nebunească îi vine în cap. Cu pași repezi și hotărâți o urmează. Deschide ușa ce desparte holul de toaletă și intră în micuța încăpere.

–Ce cauți aici? îi pune întrebarea pe un ton răstit femeia. În cazul în care vezi aceasta este baia fetelor și tu chiar nu ai ce căuta aici, continuă la fel de hotărâtă. Însă glasul își pierde din intensitate când îl vede cum se apropie de ea ca un prădător.

O cuprinde de talie și o izbește de pieptul lui. Îi prinde faţa în mâini și îi mângâie obrajii.

–Ești atât de frumoasă... O complimentează în timp ce își apropie faţa de a ei.

Îl privește cu teamă și ceva în ea se frânge. O multitudine de sentimente îi traversează gândurile, dar cel mai persistent este repulsia. O dezgustă bărbatul ăsta.

–Nici să nu te gândești! tună o voce groasă. Anais hai!

Surprins de oaspetele nepoftit, Lucian slăbește strânsoarea, iar femeia se eliberează cu ușurință. Se strecoară pe lângă el și fuge în braţele salvatorului ei.

–Anais? Vocea lui este stinsă și lipsită de vlagă. Este surprins de gestul femeii și nu prea, dar îl doare. Știe că a greșit, dar inima i se frânge în piept când o vede cum se ghemuiește la pieptul altui bărbat.

–Vezi că ţi-a fost furată mireasa, îl informează în batjocură George. Hai Anais acasă. Este târziu, iar tu ai nevoie de odihnă.

Acestea fiind spuse cei doi părăsesc încăperea lăsându-l pe ginerică singur și cu inima bucăți. Știe că a pierdut-o. Cade în genunchi lângă un perete și plânge ca un copil privind la ușa închisă.

****

N. A.
Și asta fu. :)) A durat ceva timp, dar cum v-am mai spus examenul de bacalaureat se apropie și admiterea la fel. Timpul meu este limitat și scriu cum pot. Îmi cer scuze că vă fac să așteptați, dar chiar nu pot face mai mult de atât.

Am schimbat perspectiva pentru că mi-a fost mai ușor să scriu capitolul ăsta astfel. Este mult probabil să mai fie câteva la fel, dar cu siguranță voi preciza asta în titlul. Sper că v-a plăcut și aștept păreri.

Să aveți în sfârșit de săptămână frumos. La mulți ani tuturor celor care își sărbătoresc mâine ziua numelui! Vă pupăcesc pe toţi! :* :* :*

P.S. Este corectat doar pe jumătate.