Buchet de amintiri

14. Nunta (partea a doua)

Logodnica lui îl suna încântată spunându-i că este liberă în acea zi și că trebuie să mai invite niște persoane. Pălăvrăgea ceva de o prietenă de la serviciu, dar cine o asculta? El în niciun caz nu și acum se blesteamă pentru indiferența sa. Când a ajuns în faţa blocului în care ea locuiește, cerul i-a căzut în cap. A inventat întâlniri false și tot felul de scuze patetice, dar nimic nu a funcționat. L-a tras de mână efectiv până la ușa apartamentului plin de amintiri și momente pe care nu le-ar putea uita în veci și nu le-ar da pentru nimic în lume, distrugând totul cu un simplu capriciu. Când a auzit pași venind spre ușă la tras pe nepusă masă, lipindu-și buzele de ale lui chiar când ușa s-a deschis. Durerea pe care a văzut-o în ochii ei i-a bântuit fiecare noapte și fiecare zi. Nu a putut să o caute. Ar fi fost un ingrat și nesimțit să o mai caute după toate astea. Nu ar mai fi avut dreptul nici măcar să o privească pe femeia aceea care i-a oferit totul fără să îi ceară nimic.

A vrut să anuleze nunta în fiecare moment din zi și din noapte, dar isteriile Amaliei nu l-au lăsat. A ajuns, într-o noapte în care era mort de beat, să-i povestească totul. Atunci ea a vrut să renunțe la înțelegere din cauza remușcările. Nu îl iubea și nici nu ar fi vrut asta. Ei îi plac femeile, dar familia ei nu ar accept niciodată așa ceva. Dar totul era prea târziu. Ce rost mai avea să anuleze totul cu o zi înaintea nunții când el oricum și-a distrus sufletul pereche?

Acum își duce durerea. Știe că e doar vina lui. Știe că merită tot ceea ce i se întâmple și de un milion de ori mai mult. Ar vrea să pună capăt la viața asta mizerabilă, dar știe că ar fi o pedeapsă prea ușoară pentru ceea ce a făcut.

Să trăiască o viață nefericit, asta îi e pedeapsa pentru cât rău i-a făcut femeii care l-a iubit mai mult decât pe ea, femeii pe care o va iubi la infinit. Nu știe cum a ajuns să fie atât de vrăjit de ea, dar știe că nu va mai iubi pe una la fel. Nu s-a întâmplat cine știe ce, nu au fost scenarii de film, dar totul a fost suficient. Acea petrecere de majorat a fost magică. Știu ei de ce...

Orchestra cânta „Primirea”, melodia scoţându-l din lumea lui. Invitații misterioși tocmai au coborât din limuzină și se îndreptă spre intrare. Stă într-un unghi din care nu poate vedea cine sunt, dar nici nu îl interesează. Vrea doar să se termine totul odată și să se îmbete până uită de ochii ei ca cerul, de buzele sale de catifea, de pielea ca laptele și părul ca aurul.

Un bărbat frumos, elegant, îmbrăcat într-un costum scump pășește hotărât pe covorul roșu. Când ajunge aproape de ușă, îl recunoaște. Nu știe cine l-a invitat și de ce. Niciodată nu l-a suportat tocmai pentru că el avea ceea ce el iubea.

La brațul lui, o femeie cu părul galben ca spicele de grâu și cu un zâmbet frumos pe faţă îl însoțește. Rochia simplă, neagră, de catifea îi cade pe trupul firav, conturând fiecare formă. Pe spate, de-a lungul coloanei vertebrale, până la fund, un lanț auriu unea cele două părți laterale ale rochiei lăsând vederii câteva bucăți de pielea. Și Doamne cât e de frumoasă! Nu își poate lua ochii de la ea.

–Anais... șoptește ca pentru el.

Inimile le bat la unison. Se privesc prelung în ochi, durerea distingându-se în miile de sentimente ce le traversează privirile. Parcă sunt doar ei doi și nimeni altcineva. Sunt în lumea lor în care sunt împreună și fericiți. Magia se destramă cu cât se apropie mai mult.

Cuplul nou venit este întâmpinat de mireasă. Zâmbetele false sunt la tot pasul, fiecare ascunzând altă poveste. Se îmbrățișează scurt și își sărut obrajii. Îi urează toate cele bune și casă de piatră. George îi sărută mâna tinerei femei îmbrăcată în rochie albă și îi urmează exemplul partenerei sale.

Momentul de maximă tensiune se resimte în jur. Inimi bat cu putere, palme transpiră și respirații accelerează. Lacrimi încearcă să își facă loc la suprafață, dar sunt împinse cu putere în adâncuri. Nu își au locul aici și acum.