Devil's Fang

Capitolul 9- Running and playing

-Multumesc, striga ea in urma ei, tinea ghetele in aceeasi mana in care tinea si traista in care a reusit sa indese medicamentele si bandajele, ar fi vrut sa se incalte, o omorau picioarele de atata alergat lovindu-se la fiecare doua minute in pietrele de pe drum, dar fiecare strigat al politiei sa se opreasca o impiedicau sa faca acest lucru.

Cei doi intoarsera la dreapta spre o alee ingusta doar ca sa se intalneasca nas in nas cu un zid de caramida rosie inalt.

Politistii ajunsera si ei pe alee rasufland din greu, dar totusi zambeau, de data asta erau siguri ca i-au prins.

-Gata, asta e, suntem morti, ii zise ea lui Gilbert care se uita cu intensitate la zidul de caramida de parca ar fi putut sa il faca sa dispara.

-Tu ma auzi macar, striga ea exasperata la Gilbert care se intoarse la ea cu o privire serioasa facandu-i genunchii sa se inmoaie.

-Ai incredere in mine, ii zise el incet la ureche, dupa care se intoarse cu fata la soldati lovind cu piciorul o cutie goala de langa perete facandu-i pe soldati sa se lipeasca de peretii care se aflau in stanga si in dreapta lor, Gilbert arunca sabia in mainile Vidiei si isi lua avant alergand spre zidul de caramida, excaladandu-l apoi ajutandu-se de peretele de care era lipit zidul, pasind pe el ca pe o suprafata orizontala. Vidia se uita la zid, apoi in sus, apoi la soldatii care ramasera uimiti pana cand o observara. Ea inghiti in sec si se lipi cu spatele de perete.

-Nemernicul...m-a lasat aici, la naiba, mormaia furioasa strangand traista cu medicamente cu putere si sabia pe care i-o daduse Gilbert, ridica mana in sus sa arunce cu ea de pamant cand ceva o apuca de brat si o ridica cu putere in sus, miscarea a fost atat de brusca incat nici nu a avut timp sa tipe, isi pierdu echilibrul si cazu pe spate de pe zid direct pe Gilbert, care acum gemea de durere din cauza impactului, dar se opri atunci cand auzira un foc de pusca.

Unul dintre soldati se sprijinea cu coatele de zid si incerca sa ii prinda in raza pustii.

Gilbert se readuna rapid si o lua la fuga strigand dupa Vidia in spatele lui sa se grabeasca daca inca iubeste viata.

-Stii, inca nu am nici o idee cum te numesti? Intreba Gilbert in spatele lui, razand in timp ce fugea. Vidia se uita la el de parca ar fi fost nebun, ceea ce nu era exclus.

-La asta te gandesti tu acum, esti nebun!

-Multumeste-i lui Dumnezeu ca sunt, altfel nu am fi scapat ooohooooo! Striga el din nou razand si mai mult.

'Se vede ca face asta destul de des' se gandi Vidia.

Cei doi se oprira in padure langa un mic izvor ca sa se odihneasca. Rasuflau din greu si erau extenuati.

Vidia isi lasa traista si ghetele langa copac indreptandu-se apoi spre izvor. Se aseza jos ridicand rochia pana la genunchi si isi cufunda picioarele in apa rece care ii intepau degetele si talpile julite, ofta incantata de senzatia de amortire ce se instalase in picioarele ei.

Gilbert se aseza langa ea privind oriunde numai la ea nu, se simtea aproape vinovat pentru tot ce s-a intamplat si pentru ca a lasat-o sa se descurce singura, aproape.

-Inca nu mi-ai raspuns la intrebare, ii zise el tinandu-si ochii atintiti asupra izvorului din fata.

-Ce intrebare ? Vidia isi deschise ochii si il privi curioasa, Gilbert zambi intorcandu-si privirea care o intalni pe a ei, dandu-i din nou senzatia ca inima ei ar fi vrut sa ii iasa din piept drept in bratele lui si sa nu se mai intoarca la ea.

-Inca nu mi-ai spus care e numele tau, o informa el inclinandu-si capul spre ea intr-un mod jucaus facand-o pe ea sa se aplece inapoi si sa se imbujoreze, i se parea amuzant sa o vada atat de nelinistita si tulburata din cauza lui.

-V-Vidia, zise incet balbaindu-se si dracui in gandul ei ca era atat de nervoasa in preajma lui.

-Vidia, repeta el numele parca testandu-l sa vada cum suna atunci cand ii aluneca de pe varful limbii, ea isi apropie fata de a lui nestiind cum sa se stapaneasca, era al naibii de frustrant pentru ea, o clipa il ura si in alta ii facea stomacul sa faca salturi ciudate.

-E un nume frumos, ii zise el retragandu-se brusc si intorcandu-se inapoi cu fata spre lac zambind strengareste.

Vidia ramase cateva secunde impietrita, ce s-a intamplat? Isi reveni deodata si isi dadu seama ce era sa faca inainte ca el sa se intoarca brusc, ii venea sa isi smulga parul din cap si sa urle dar considerand ca inca mai are demnitate se ridica furioasa de pe pamantul acoperit de frunze si radacini si isi facu drum pana la copacul unde si-a lasat lucrurile tot bombanind furioasa in capul ei.

Se incalta cu ghetele ei, bucuroasa ca le avea din nou dar era totusi suparata ca nu a apucat sa cumpere si ceva de mancare sa duca pe corabie, muraturile nu erau tocmai felul ei preferat de mancare.

-Am fi putut lua legume proaspete, fructe, paine erau de toate in piata aia, dar nuuu el trebuie sa fure ceva ca sa fugim apoi peste tot de politie! De data asta bombanea tare ca sa se faca auzita de zgarcitul de Gilbert care era adanc cufundat in gandurile lui.

-Hei, tu ma asculti? Tipa ea la el. Nici un raspuns.

-Aloo, raspunde! Nu ma lasa sa vorbesc de una singura ca o nebuna!

-Hei Gil-Gil, te mai afli in taramul oamenilor? Striga ea mai tare aproape de el. Din nou nu primeste nici un raspuns. Parca a amutit.

Vidia era confuza, nu i-a raspuns nici depa ce l-a numit Gil-Gil, se duse si il impunse de cateva ori cu degetul doar ca sa i se raspunda cu tacere, gata acum era enervata, se duse inapoi la traista apoi facu cativa pasi in directia lui dar se razgandi si se aseza in genunchi cautand ceva anume pe pamant.

Gilbert era cufundat adanc in gandurile lui, o auzise vag pe Vidia strigandu-l dar o ignora chiar si atunci cand incepuse sa il impunga cu degetul.

Se gandea la discutia celor doi oameni din piata si la harta pe care o furase, auzise multe povesti inca de cand era un copil despre Comoara Sirenelor, o comoara bine ascunsa intre 'flacari si gheturi' dupa cum ii spunea tatal lui. Cand era copil era fascinat de povestile cu pirati iar mitul despre Comoara Sirenelor il fascina cel mai mult.

Pe harta se afla o ghicitoare pe care el nu o putea intelege, daca ar deslusi-o ar gasi exact datele de care ar avea nevoie sa ajunga pe insula lor la comoara si sa demonstreze ca acea poveste nu era doar o poveste sau un mit, vroia sa fie primul care sa ajunga la comoara. Trebuia sa inteleaga ghicitoarea dar cum? Trebuia sa fie o cale, daca cineva inaintea lui a reusit, inseamna ca nu este imposibil.

Gilbert fu intrerupt din gandurile sale de o durere care i se duse pana in degetele picioarelor. Isi duse mana la cap, frecand locul in care pietricica facuse impact cu capul lui si se intoarse spre Vidia care invartea o alta pietricica printre degetele ei tinnand o mana in sold.

Isi incrunta privirea si se uita urat la femeia cu parul blond si ochii caprui care sclipeau jucaus care statea in fata lui.

-Te-ai trezit acum, Gil-Gil?

-Cum.mi-ai.spus? o intreba scrasnind din dinti ridicandu-se apoi intorcandu-se cu totul spre ea. Vidia dadu drumul pietricelei cu care se juca si facu cativa pasi inapoi deja regretand faptul ca l-a provocat.

Gilbert incepu sa o alerge in jurul copacului, furios din cauza poreclei stupide a Vidiei care radea si mai mult se juca cu el in loc sa fie speriata atitudinea lui. 'Femeile, cine le intelege?' se gandi el atunci cand in sfarsit o prinse cazand peste ea pe pamantul moale, Vidia scoase un sunet asemanator unui chitait atunci cad cazu cu fata intr-un morman de frunze, dar tot radea in continuare.