Te Iubesc

-1-

Sunt in casă mă uit la desene ca de obicei nimic eşit din comun dar cineva sună la usă.
Hmm sper să fie ceva interesant nu poşta sau vecina de lângă să îmi zică să dau muzică mai încet.
Ajung la usă deschid usă, si ghici cine era .... mama.

Îmi zâmbește dar eu schițez un zâmbet fals, mă duc repede în sufragerie şi mă arunc pe  canapea, lângă pufuleţi mei dragi şi telecomandă.

Nu dupa mult timp decid sa imi fac un duş si sa plec in vizita pe la bunicul meu .
Imi iau niste blugi rupti un maieu di niste teneşi cu care mai mereu jucam fotbal .
Nu cunosc mai pe nimeni in cartierul asta adica...ba da cunosc vînzătoarea e la magazin care îmi e un fel de mătușa si în rest pe nimeni aaaa da si pe vecina de lângă mine care din 5 în 5 minute îmi bate la uşă sa dau muzica mai încet.

- Mami vezi că plec.
- Ok ai grija de tine.
- Bine bine bye.

Es din scara blocului, un baiat îmi pare cunoscut, se ridică şi mă saluta, îi zâmbesc si îl salut şi eu apoi îmi văd de drum, simțeam cum totate privirile erau îndreptate spre mine dar nu îmi pasă.
Ajung la scara bunicului meu care era doar la 2 strazi distanță de blocul meu, intru în scară unde un parfum îmi înfundă nările, era chiar în spatele meu accea persoană dar nu mam întors, ajung la etajul 1 si bat la usă las capul în jos să nu fiu prea observată dar nu îmi ese.
Băiatul înalt blond cu ochii verzi mă saluta iar eu îi răspund politicos îmi zâmbește şi mă întreabă dacă totul este bine îi răspund, ca da este totul bine ma sărută pe obraz şi urcă la etajul 2. Între timp bunicul meu deschide uşa, intru si raman socata, cine sunt toți oamenii ăştia de ce toți mă salută...mda în fine încă puțin şi plec din locul ăsta. Îmi întreb bunicu cine stă la etajul 2 şi îmi spune multe nume dar unu îmi rămâne in cap "Raul" era un băiat cu care mă jucam mereu pe afara, statea mult timp in Germania şi cred că a crescut foarte mult dar mă gândesc eu să il descopar mai mult pe băiatul de la etajul 2.
Repede repede fac nişte briose cu ciocolată urc la etajul 2 si bat la uşa la care băiatul blond intrase .

Îmi deschide uşa si zâmbește iar eu ma inrosesc si chicotesc, îmi face semn să intru, pe mileul de pe televizor era o poză cu mine si Raul  hmm acum leg totul, poza blocul puțin si aspectul . Îmi fac curaj şi îl întreb:
-  Tu esti Raul nu?
-  Exact şi tu esti Andreea.
-  Da sti, scuze nu te-am recunoscut.
-  Da mi-am dat seama, ai crescut foarte mult....
Nu termin fraza pt ca il întrerup şi îi spun :
-  Da si tu ai crescut esti un fel de....munte în miniatura.
-  Se poate spune si asa
Ii suna telefonul dar din convorbirea lui înțeleg doar vino aici acum.
Îmi era puțin frică, îmi cer scuze de deranj şi plec, ma roaga sa mai vin si îi promit că voi reveni.

Nu îmi era frică de el, îmi era frică doar de tonul pe care încă îl avea in vocea lui...nu vroiam să se schimbe, era cel mai simpatic baiat, in fine (aşa mil aduc eu aminte).
Ziua se termină bine pt ca bunicul meu mă invită la o pizza, eu îi răspund obosită că n-am  nici un chef. Aşa că comandam acasă, trec 40 min si pizza e acasă, deschid uşa îmi da pizza îi dau bani si ma întreabă ...dacă vreau maioneză sau sos de roşi  râd şi îl refuz politicos.
În fata televizorului cu bunicul meu mâncand pizza strâmb din nas si scuip totul intr-un servetel, pizza aia era oribilă față de pizza din Napoli. Adorm pe canapea iar dimineața incepe bine, mă trezesc pe la 12 la pranz acoperită, mă ridic amorțită dar nimeni nu era in casa.
Sună cineva la usa... îmi dau ochii peste cap dar cand deschid uşa....

Imi pare rau pt greselile gramaticale
Voi posta de cate ori imi veti cere ♡