Numele ei (ar fi fost) mama

7. Moartea

            Mama se gândește la moarte. Nu știu a cui e și nici nu înțeleg prea multe despre asta.

          — Îngere, ce e moartea? întreb încet, foindu-mă. Mă sufoc și îngerul tace, apoi se apropie și mă mângâie încet, lăsându-mă să respir din infinit.

          — Mai ții minte bătrânul-fluture?

          — Da, sigur că da, spun repede.

          — El a devenit fluture doar când s-a întâlnit cu moartea. Ea e precum o iubită care nu întârzie niciodată la întâlniri. Ba chiar mai hotărăște și singură ora. E faimoasă, poți auzi de ea peste tot și nu e om care sa nu știe despre ea. Pentru ea nu contează dacă omul e sărac sau bogat, ea primește pe toți așa cum sunt de fapt. Are grija de toate sufletele și dă lecții de viață importante. Ea amestecă pe toți cu o singură țărână, fie ei genii sau proști, tirani sau sfinți. Moartea e atunci când nu mai ești acolo unde părea că îți vei petrece veacul.

          — Cum să nu mai fii? râd încet, apoi rămân mut.

         Cu siguranță îngerul doar glumește.
         Cum aș putea să nu mai fiu eu?
         Cum ar putea să nu mai fie mama?