Buchet de amintiri

10. Oaspete surpriză

FROM:  Lucian Perigan
To: Anais Manolescu
Subject: Pregătește-te!!!

„Pregătește-te pentru ce e mai rău. Sunt foarte aproape să te găsesc, iar când o voi face... Atât îți spun: «Nu te vei ridica din pat în următoarea săptămână și cu siguranță vei dormi pe burtă. » ”

Îmi pune un emoticon de acela care râde malefic și gata mesajul. Pot spune că m-a speriat un pic, dar încerc să nu mă gândesc la prostii. Închid aplicația și deschid playerul. Conectez tableta la mini-boxele pe care nu știu de ce le-am pus în bagaj, dar se pare că-mi sunt utile. Las tableta pe pat și eu intru în baie. Am nevoie de relaxare. Îmi îndepărtez de pe pielea rece hainele și introduc pe rând câte un picior în apa numai bună, dar nu înainte să-mi prind parul într-o coc lejer în vârful capului. Mă scufund până la gât în apă și închid ochii trăind muzica ce se aude în surdină.

După minute bune în care apa s-a răcit aproape complet, mă ridic încet din apă. Iau prosopul de pe suport și-mi înfășor corpul în moliciunea lui. Șterg cu grijă urmele de apă de pe pielea acum încălzită. Îmi înfășor și părul într-un prosop și apoi mă îmbrac. Ies din baie, dar nu opresc muzica. Mă uit la ceas și constat că mai am timp încă cel puțin o oră până la două, la trei să iau prânzul. Îmi șterg și părul cu prosopul și-l las să se usuce în voie. Deschid ușa ce dă spre balcon și ies în căldură năbușitoare de afară.

Mingea de lumină și foc tronează în centrul întinderii albastre. Pe stradă turiștii și localnicii se plimbă sau se grăbesc, zâmbesc sau sunt încruntaţi, captează imagini cu retina sau cu aparate profesionale. Totul e o forfotă continuă. Clădirile vechi, dar atât de frumoase te poartă pe tărâmuri de mult uitate și spre timpuri creionat în pagini de istorie. Dar zidurile vechi ascund povești cu mult mai impresionante decât omul modern poate concepe. Au privit generații întregi și au fost martore la povești de iubire, nenorociri, lacrimi și zâmbete.

Îmi las gândurile să cutreiere peste tot și nicăieri. Mi-aș fi dorit să nu fiu singură aici, să mă strângă cineva într-o îmbrățișare și să-mi sărute creștetul. Să bem o cafea pe balcon și să vorbim despre cele mai banale lucruri. În momente de astea mă simt mai singură ca niciodată.

Tresar când sunetul telefonului îmi tulbură liniștea. Mă îndrept de spate și cu pași șovăielnici întru în cameră. Ridic receptorul și răspund.

–Alo?

–Mă scuzați că vă deranjez, domnișoară Manolescu, dar este cineva în hol care întreabă de dumneavoastră.

Când aud vorbele recepţionerei, inima îmi stă în loc și nu mai respir. Cine poate fi? Singurul care-mi știe locația este George, dar zicea că are misiune. Poate... Poate a vrut să-mi facă o surpriză. Oh! Dragul de el...

–Alo? Alo? Domnișoară?! Mai sunteți?

–Da. Scuză-mă. Am scăpat receptorul, mint eu.

–Ce să-i spun domnului? Când m-a întrebat i-am zis că nu am voie să dau date cu privire la clienții hotelului, dar nu se dă bătut. A insistat o bucată bună.

–V-a dat vreun nume?

–Nu. A zis că vrea să vă facă o surpriză. Vreţi să chem paza? Reprezintă un pericol pentru dumneavoastră?

–Nu! Nu, domnișoară! Stați liniștită. Cobor eu imediat și rezolv toate neînțelegerile.

–Bine. Mă scuzați că v-am deranjat, dar nu știam ce să fac.

–Nu-i nicio problemă. Mulțumesc frumos! Ah! Și aș vrea o rezervare la restaurant.

–Imediat! La ce oră?