Era o noapte de primăvară ,stăteam in pat ascultând muzica rap , visând la o casă in pădure cu o plantație de iarbă în spatele casei şi multe animale puțin stranii.
Între timp am primit un mesaj de la un tip Matei care era din acelaşi oraş cu mine şi care cânta muzica rap.Era un tip trist , nu foarte vorbareț , puțin misogin. Genul ăla de bad-boy din cartier.Nu era foarte frumos.Poate chiar putin de modă vechie. Avea haine largi , tuns chel şi purta mereu şapcă.A fost plecat o vreme din țară.Să fiu sinceră nu îl prea suportam de când a fost cu prietena mea Aniela.
În mesaj îmi scrisese că a venit în țară şi că ar vrea să mă vadă să bem un pahar de bere.
Am hotărât să mă îmbrac şi să merg la el să beau.Nu era prea vorbareț şi mie nu îmi placea sa vormesc plus că îmi placea si alcoolul.
M-am îmbracat cu un hanorac bărbătesc gri,tricou negru,colanți, niste adidaşi albi şi mi-am prins parul intr-un coc dezordonat .
Eram foarte constientă cât de "horror" arătam.Asta era şi intenția mea.Daca e ceva ce urasc mai mult decat bârfele şi rozul este faptul că unii bărbați cred că pot face sex cu orice fată dacă o îmbată şi o prostesc cu
complimente.Dar sincer parcă mai mult urăsc fetele care sunt atât de proaste şi le cad în plasă.
Am ieşit din casă şi am plecat spre el.Era destul de frig afară şi ploua.Nu era prea multa lume pentru că era trecut de miezul nopți. Singurele persoane erau niste polițisti care aveau maşini parcate din fața casei mele până la scara la care stătea el.Mă cam enervau pentru că eu nu sunt în cele mai bune relații cu ei .Stiu că nu prea suport nimic. Singrele lucruri care imi plac sunt : arta , noaptea ,animalele şi natura .Iar singrii oamenii care îi mai suport îi poți număra pe degete : bunica mea,prietena mea de 12 ani Miriam şi incă 5 peietene de cam 2-3 ani .
Am ajuns la scara lui. Stătea la scara B ,bloc 13 ,apartament 13 iar azi era 13 aprilie.Nimic nu putea ieşi bine având în vedere că 13 este un număr cu ghinion iar in situația de fața se repeta deja de 3 ori .Am sunat la interfon.Am urcat scarile pana la ultimul etaj cea ce a fost destul de obositor.Am intrat în apartamentul ghinionist cu numarul 13 unde acum 1 an am fost acolo cu Aniela să bem şi era să fiu violată de un prieten de al lui .
El era doar în niste bixeri gri.Mai slab ca de obicei şi cu părul racaşit. Ma gândeam amuzată intrebându-mă :cum de are păr? Iar gra mea era larg deschisă fără a mai putea scoate vrun cuvânt. Aveam o emoție putin enervantă care îmi facea să bată inima tare,palmele mele reci de fel incepeau să transpire şi parcă îmi era rusine să vorbesc cu el .Într-un sfârşit,stând pe hol, m-am hotărât să ma descalț şi să ii soptesc un simplu şi foarte timid "buna" .
El se uită la mine puțin mirat pentru că nu ma văzut niciodată atât de timidă.Ma invitat înăuntru ,arătând cu mâna spre canapea să stau jos .Sa aşejat lângă mine ,scuzânduse pentru hainele împrăstiate prin casă.
Mintea mea râdea de dezordinea din casă si de stângăcia cu care îşi cerea el scuze.Într-un sfârşit începe el discuția pentru ca deja era prea multă tacere în casă.
-Hey! Dar esti asa tăcuta? Vrei niste ciocolată?
-Hey!Nici eu nu stiu de ce sunt asa tăcută .Da poți să îmi dai o bucată de ciocolată.
-Mă duc să îți aduc o cană să îți pun niste bere pentru că nu am pahare curate
Am inceput să râd iar el a plecat după cană.
Mă gândeam cum de e Matei atât de draguț pentru că îl stiam o persoană mai rece.
Când a venit inima cu cana s-a aşejat foarte aaproape de mine.Inima mea parcă batea mai tare.El a pus bere în căni şi după a început iar discuția.
-Ce sa mai întâmplat în țară?
-Nu stiu.Nu am iesit de mult din casă.În Germania cum a fost ?
-Da ,a fost destul de bine şi mult mai cald decât in țară.Dar îmi era dor de casă.
-Aha ! Mă bucur că ți-a plăcut .
-DA!Exact acum am ajuns acasă .Nici mama nu stie că am ajuns
-Uou! Inseamnă că sunt singura care stie?
-Da! Stiam că tu esti singura de competiție când vine vorba de băut.
Am început să râdem amândoi apoi el a mai povestit cum a mai fost în Germania şi am ajuns la al doilea bidon de bere .
El s-a apropia tot mai tare de mine până când a ajuns să stea cu mâna după gatul meu si capul pe umărul meu.Inima mea de obicei foarte rece şi nepăsătoare parcă a luat-o razna. Bătea atât de tare încât o puteam auzi.El a început să mă sărute pe obraz şi mângâie pe spate.Nu stiu de ce dar îmi doream foarte tare să îl sărut .Dar tot ce gândeam eu parcă gândea si el si dintr-o dată ma sărutat.Şi-a băgat mîna sub bluza mea.Buzele lui erau moi,cărnoase şi dulci de la ciocolată,iar barba lui era aspră.Limba lui parcă dansa cu a mea.Era de parcă ar fi prima dată cand fac asta deşi am mai avut parte de săruturi pana atunci.Poate că niciunul nu a fost din dragoste.Dar sunt sigură că pe al lui nu am să il uit niciodată.Eram si puțin amețita de la alcool şi tot ce se intâmpla îmi dădea batăi de cap.Conştiința mea imi tot repeta că sunt un om care nu are sentimente pentru nimeni inafara de Miriam si bunica.Am mai avut dar ele au fost călcate in picioare. Atât de puternic nu s-au mai manifestat pentru nimeni.Era destul de ciudat pentru mine care abea mă indragostesc de un baiat de care imi place si paradoxal e că pe el chiar nu il suportam şi m-am indragostit de el de la primul sărut.
Mâna lui tot continua să îmi ridice bluza in timp ce cealaltă mână se plimba pe piciorul meu trăgândumă peste el.Eram putin speriata pentru ca nu făcusem niciodată sex. Hormoni mei o luau razna în timp ce conştiința mea tipa la mine.Andra doar nu ai de gând să îi oferi virginitatea ta unuia cu care te-ai sărutat azi pentru prima dată!?
Aşa ca am hotărât să îi spun că nu e OK ce facem .
-Matei,nu e OK ce facem .Suntem si amețiti de la alcool.Iam spus in timp ce mi-am tras bluza in jos.
-Andra,stai linistită că nu o să iti fac nimic dacă nu vrei ,doar te mângâi.
-Bine, Matei !Dar e târziu si trebuie să merg acasă.
-E deja 5 dimineața.Crezi că mai are rost să mergi acasă?
Wow!Nici nu îmi dadusem seama când au trecut 4 ore.
-Nu pot să rămân. Mă voi certa cu bunica.
-Hai măi!Dormi cu mine!Mă laşi să dorm singur?
Se uita la mine de parcă ar fi fost un copil mic şi neajutorat.Nu am putut să ii rezist acelei priviri.
Acea ochii mici si căprui,privirea lui era atat de blândă şi liniştitoare în comparație cu reputația lui de baiat rău încât nu puteai să îi rezisti.
-Ok! O să rămân dar de dimineață la prima oră merg direct acasă.
-Bime atunci!O să fac patul.
Mă uitam la el cum facea patul.Mă gândeam că nu am mai dormit la băieți acasă singură şi că el părea din ce în ce mai frumos în ochii mei.
Ne-am aşezat amândoi în pat .Eu eram la puțină distanță de el neştiind dacă ar trebui să îl iau in brațe sau nu .
-Haide măi mai aproape! Vocea lui era joasă şi înceată.
M-am apropiat puțin mai tare de el şi am ajuns lipită de pieptul lui.
-Nu muşc!Şi în timp ce vorbea m-ia luat piciorul asezândul peste al lui iar pe celălalt la pus peste al meu.
L-am luat în brațe.Era atât de cald .Mâna lui parcă mai calda decât corpul mă mângâia pe spate iar cealaltă mână a lui era sub capul meu.Mă sărută iar şi parcă senzația era din ce in ce mai plăcută.Nu cred că m-aş putea sătura de asta vrodată.
-De ce iți bate inima asa tare?
Pentru un moment am fost foarte rusinată la auzul intrebărilui dar am hotărât să răspund.
-Eh,beau destul de multă cafea probabil de aceea.Mă scuz eu mintindul,constientă că e proastă minciună.El zâmbeste iar eu în scufund capul în pieptul lui.
El îmi ridică puțin capul
-Vrei sa dormi ? Mă intreabă el.
-Da aş vrea.Eram amețită de la alcool,de la el si foarte obosită.
El mă mai sărută odată apoi mă sărută pe frunte.
-Noapte bună!Spune el cu o voce slăbită.Probabil că era şi el destul de obosit .
-Noapte bună! Îi răspund la fel de slăbită ca el şi il tin în brate cu o mână iar pe cealaltă o aşez pe pieptul lui cald cu puțin par negru.Am adormit pe loc .
Pe la 7 dimineața m-am trezit să merg până la baie şi să imi hanoracul jos.Nici nu mi-am dat seama că am adormit cu hanoracul pe mine .Înainte să mă pun iar să dorm am mai stat puțin uitândumă la el.Era atât de dulce.
Dormea atât de frumos.Aş fi vrut să stau să mă uit la el ore intregi dar îmi era somn plus că mă tot gândeam dacă totul a fost de la alcool şi când se va trezi nu va reacțioma in niciun fel.Am adormit la loc.
M-am trezit iar pe la 10 pentru că nu îl mai simțeam în pat. Când m-am trezit el era la calcurator şi fuma o țigară.
-Bună dimineața ! Îi spun şi mă uit la el aşteptândui reacția.
-Bună dimineața ! Răspunde el pe un ton răguşit şi sec.
Deja regretam tot ce simțeam pentru el.Am mers in bucătărie cu el. El pregătea cafeaua tăcut. Mă uitam şi părea somnoros şi mult mai trist decat noaptea ce tocmai trecuse.M-ia adus cafeaua şi am aprins amândoi câte o țigară.Stăteam tăcuți în bucătărie iar vremea de afară făcea ca toată admosfera să fie şi mai proastă.Vorbesc cu el dar parcă îmi era frică . Eu nu îmi prea pot controla sentimentele ,nu le pot exterioriza.Mereu am fost fata tăcută,tristă,nebună,visătoare şi ciudată.
Niciodată nu am putut spune simt pentru că îmi e mereu teamă că celălalt nu simte la fel.Dar de data asta sentimentul e foarte puternic şi din ce în ce mai confuz.
Îl plac mult şi cred că m-am de el dar în acelaş timp îl urăsc că mă face atăt de vulnerabilă în fața lui. Aseară atât de drăguț dar azi a revenit la misoginismul lui clasic.Tăcerea era atât de apăsătoare şi cafeaua din ce în ce ce mai rece. Ne uitam unul la altul dar niciunul nu scotea nici un sunet.Hotărăsc să rup eu tăcerea şi să îl întreb ceva .
-Dar ce ai pătit ? Nu vorbeşti,eşti aşa serios!
-Nu am nimic.
-Bine atunci,eu am să plec.Bunica nu stie unde sunt şi probabil îşi face griji.
-Bine,hai că mă îmbrac şi eu şi merg până în centru.
-Bine!
Am mers cu el în cameră şi mă uitam cum se îmbracă.Are un stil foarte colorat.
Şi-a luat pe el o pereche de pantaloni de trening albaştri,un hanorac roşu şi o geacă mov.Era tare amuzant să îl vad aşa colorat îmbrăcat .Hainele mele erau mereu negre sau gri.Am ieşit pe hol şi sa încălțat după care şi-a pus o şapcă camuflj pe cap.Când am ajuns la uşă se apleacă spre mine şi mă sărută . Nu mai înțelegeam nimic.Nu ştiam dacă aveam o relație sau e doar o chestie de moment.Am plecat de la el şi la capătul străzi ne-am desparțit.El a mers pe partea stângă pentru a merge în centrul orasului iar eu pe partea dreaptă pentru a merge acasă. Stiam deja cum va reacționa bunica.Am intrat pe poartă şi ea de la uşa a început să țipe la mine. Dar fiind obijnuită cu scandalul zilnic din casă am trecut nepăsătoare pe lângă ea .Eram confuză de la ce se înte mine şi Matei.M-am urcat in pat .Mi-am băgat căstile în urechi şi mi-am luat caietul în care scriam povestile mele dintr-o altă lume.Şi am început să scriu.
Era o zi frumoasă de toamnă, Talula stătea în casa ei din pădure . Era fericita ca scapase de aglomerația oraşului.Ei ii plăcea singurătatea . Îi plăcea să stea să se relaxeze fumând iarba şi bând un pahar de vin în fiecare seară.
Casa ei era minunată ,nu foarte mare dar puțin sumbră.Pereți erau puctați de ea .Fiecare perete avea pictat pe el cate un peisaj din pădurea din jurul casei.Curtea era mare iar in spatele casei acea un foişor in fața unui râu şi o cultură de Marijoana......
Parcă nici nu puteam să îmi scriu povestea despre Talula o fată care era cam tot ce aş fi vrut eu să fiu şi înca vreau dar nu voi reuşi.
Mă gândeam doar la el şi la cât de dificil şi complicat este să îți dai seama ce simte.
Trecuse aşa de greu o singură oră de când nu era el lângă mine de parcă trecuse o veşnicie .Ca să mai treacă timpul m-am apucat de desenat o pădure.Dar meru am desenat ce am simțit.Desenul acela a fost cel mai paradoxal desen al meu. Jumătatr de pădure era veselă,înflorută ,în culori vi iar cealaltă parte era rece,sumbra şi întunecată.Era exact ca mine şi ca el .Eu eram pe jumătate îndrăgostită de el dar pe de altă parte ajunsesem să il urasc că trezeste acel sentument în mine.Iar el era uneori cald,afectuos ,ingrijorat de necazurile altora uneori,dar reputația lui de băiat rău de cartier îl facea să fie rece ,misogin şi rau.Poate uneori greselile din trecut şi oamenii alesi greşit ne fac să respingem oamenii cărora chiar le pasă de noi.Eu una am ajuns o persoană rece,căreia doar nefericirea altora si propria mea moarte îmi mai aducea fericirea dar Matei schimba asta.Pe el vroiam să îl văd fericit şi poate speranța că el mă va iubii cânva mă oprea de la a-mi pune capăt zilelor.
Ce e în capul tau Andra?Cum ai putut să te indrăgosteşti în halul asta ?Tipa conştiința mea .
Ziua trecea foarte greu .Aşa că am hotărât să merg la Miriam. Acolo poate o să mai pot să îmi adun gândurile.
Când am ajuns la ea aveam un zâmbet de copil pe față dar nu aveam de gând să îi spun că m-am îndrăgostit ca o proastă de un om pe care nu îl suportam acum câteva zile în urmă.
Dar se pare că ea stia că am fost la el.
-Andra,ce naiba ai căutat la Matei?Şi de ce zâmbeşti?
-Miriam,am fost să beau o bere.Dar tu de unde ştii ?Şi de ce mă întrebi de ce zâmbesc? Nu am voie ?
-A venit bunica ta să te caute la mine de dimineața.După ma sunat să îmi zica că a vorbit cu tine la telefon şi i-ai zis că eşti la el. Şi ai voie să zâmbeşti doar că nu te-am mai văzut zâmbind trează de la grădiniță când am pus pioneze pe scaunul educatoarei. Te-ai indrăgostit?
-Nu!Nu sunt îndragostita .
-Te-ai sărutat cu el ?
-Esti prea curioasă azi !Zic eu nervoasă.
Am venit la ea să uit de el, nu să fiu interogată.
-Cum de ai dormit la el ? Mă trezeşte Miriam din gândurile mele .
YOU ARE READING
Jurnalul Andrei
RomanceEste o poveste despre o adolescenta de 15 ani care nu are un trecut foarte frumos .Mama ei a plecat de acasă când ea avea doar 4 ani si sa mai intors când ea avea 10 ani.Din cauza aceasta ea devenise foarte rece si distantă dar la 15 ani îl intalne...
