Wild

1. Ăsta nu e un basm

Toate povestile frumoase incep cu " A fost o data ca niciodata " , insa asta nu e un basm in care printesele sunt salvate de printi . Eu nu am astfel de sperante. Si nici nu vreau. Basmele sunt de mult apuse . La mine e diferit. Totul incepe cu ...un tipat de copil , tipatul meu.

- Shh... Iar ai avut un cosmar ?

-Aha...am spus incet in timp ce ma uitam la ochii ei de un verde smarald . Parul ei rosu ca focul stralucea chiar si in intuneric . Asa frumoasa...

- Nu-i nimic. A trecut , a spus ea in timp ce imi saruta incet fruntea. Si eu mai am cosmaruri cateodata. Dar trebuie sa le facem fata .

In timp ce vorbea eu imi mutam privirea asupra colierului ei in forma de lacrima care avea o piatra ciudata albastra . Dar nu asta mi se parea mie ciudat , ci modul cum stralucea cateodata . Probabil soarele se reflecta in piatra aia , iar cand ma apropiam vedeam asta mai bine.

- Dar am vazut ... Vin mama, ei vin ! am spus eu amintindu-mi cosmarul pe care tocmai l-am avut.

Privirea ei calda s-a intunecat deodata. S-a uitat cu tristete la mine si apoi a spus ferm :

- Culca-te ! Te rog !

-Dar mama ...

O privire mi-a fost de ajuns sa ma faca sa tac. Stiu ca in momentele astea nimic nu o poate face sa o faca sa isi schimbe parerea , dar totusi...

-Nu vrei sa stii ce am vazut ?

Liniste. Nimic altceva. Nu imi mai spunea niciun cuvant , gandurile ei erau duse in alta parte. Undeva unde eu nu as fi putut ajunge. Un oftat a spart linistea din camera cabanei in care stateam .

- Mama ? Plangi ? am intrebat eu surprinsa.

Nu am mai vazut-o plangand de cand am aflat ca tata nu se mai intoarce. De ce nu imi e clar. Chiar si avand doar patru ani asta nu inseamna ca nu pot sa inteleg nimic. Stiu ca lumea acum e un loc crud si fara mila. Dar tata putea sa infrunte lumea , la fel si mama. Erau amandoi puternici , asa simt.

- Mama ?

In sfarsit si-a intors privirea spre mine. Cuvintele care urma sa le rosteasca aveau sa se invarta in capul meu ani de-a randul fara sa le stiu scopul precis .

- Pana la urma trebuie sa fie asa... a spus ea soptind , dupa care a vorbit din ce in ce mai clar.

- Orice ar fi nu lasa cosmarurile sa iti domine viata. Trebuie sa inveti sa controlezi ce iti apartine si sa nu iti fie teama. Stiu ca esti puternica si vei rezista .Esti inteligenta, vei stii ce sa faci la momentul potrivit . Totul vine din suflet. Tot ce vreau sa stii e ca te iubesc si nimic nu poate schimba asta .

Confuza , incercam sa deslusesc ce a vrut sa spuna. Ce sa controlez ? La ce trebuie sa rezist ? Pe langa faptul ca tot felul de intrebari se roteau in capul meu roscat am tinut sa ii raspund.

- Si eu te iubesc , mama...

- Stiu ca acum nu intelegi si ca iti pui tot felul de intrebari...

Cateodata am impresia ca imi citeste gandurile.

- O sa intelegi la momentul potrivit. Nu vreau sa renunti oricat de greu ti s-ar parea. Vreau sa te ridici de fiecare data cand vei cadea si daca nu poti te vei tarî in continuare. Numai sa nu te dai batuta. O sa fie bine... Uite , ia asta . O sa iti poarte noroc.Sa nu il dai jos niciodata. Promiti ?

- Pro-mit , am silabisit eu in timp ce lantisorul ei atarna acum la gatul meu. O caldura inexplicabila m-a cuprins in acel moment si ma facea sa ma simt confortabil in pielea mea.