Și uite-aşa începe prima mea zi memorabilă de facultate... Când mi-am notat în carnețel toate etapele ale acestei săptămâni, nu m-am gândit că începutul nu va fi perfect. Mereu iese perfect. Așa trebuie. Așa ar trebui.
Totuși, iată-mă în fața oglinzii minuscule din dreapta patului, încercând să îmi pieptăn experimentul eșuat din cap. Și, de parcă nu este destul, soneria ceasului meu afurisit nu se mai oprește din a mă scoate din sărite. Cum trec cu peria prin păr, cum se aude iar prostia aia...
--A! Mai taci o dată, cutie ruginită cu șuruburi! spun și îi trag câteva șuturi, sperând că tortura va înceta.
S-a oprit pentru un moment, dar bineînțeles că după aia și-a reluat "cantecelul". Încerc să îl ignor o vreme, dar e prea deranjant și eu trebuie să fiu în cea mai bună formă astăzi.
--Pân-aici! strig și îmi propulsez ceasul pe geam, la trei etaje mai jos.
--O, acum te-ai oprit?! răsuflu și îmi continui pregătirea pentru facultate. Am nevoie să iasă bine. Nu pot să cred că eu chiar merg la Universitatea din Chicago...
--Domnișoară Jones? Ce a fost cu sunetele alea?
Perfect! Proprietarul...
--Domnișoară Jones! Decideți, vă rog!
--Da?spun, dând grațioasă din gene, de parcă nu aș fi avut o criză mai devreme.
--De unde se auzeau zgomotele?
-- Nu vă faceți griji, nu se va mai repeta. Ceasul meu s-a stricat și...
--Bine atunci, sănu se mai repete.
După ce închide ușa, îl înjur cu degetul, sperând că mă va face să mă simt mai bine chiar dacă nu mă mai poate vedea.
Mă decid să îmi prind părul dezastruos într-un coc și mă îndrept spre dulap să îmi iau costumul gri ales cu grijă cu mult timp în urmă.
După câteva minute, ies afară, gata de universitate:
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
Vedeți voi, mama e vânzătoare, iar tata profesor. Nu suntem o familie prea bogată, așa că nu-mi permit o mașină.
Chiar și-aşa, nu cred că aș renunța vreodată la bicicleta mea albă. E frumoasă și nu poluează. În plus, este un cadou pe care l-am primit după primul meu concurs de înot, de la mama mea.
Mă urc pe ea și încep să pedalez prin minunatul Chicago, orașul în care mi-am petrecut întreaga viață. Am ajuns. Wow... Știam că e imensă, dar în poze universitatea pare mult mai mică.
Îmi scot emoționată o foaie mototolita din buzunar și citesc cu voce tare primul curs din orarul meu:
--Istorie.
Mă uit pe harta campusului și, cu ajutorul ei, găsesc sala de clasă. Intru timidă și îmi fac loc printre mestecătorii de gumă și mă îndrept spre băncile din spatele clasei. M... poate nu. Tipii de acolo sunt tatuați și au fetele perforate și înjură în continuu; nu par chiar genul meu. Sunt cât pe ce să mă așez în prima bancă, atunci când cineva își pune mâna pe umărul meu, făcându-mă să tresar.
--Eu n - aș sta acolo în locul tău, spune o voce feminină.
