Atinși de flăcări: Metamorfozis (II)

Metamorfozis: Sigiliu

Când uşa se închise în urma ei, Joy se simți ca aruncată în negură. Conacul Morgenstern nu păruse niciodată atât de înfiorător. Hades mergea înaintea ei, calm şi relaxat, iar Joy încerca să lege din nou legătura dintre ea şi Katherine. În interiorul sufletului său teama continua să crească. În acel stadiu, sub conducerea lui Sabbah, Hades ar fi fost în stare de orice. Nimic nu l-ar fi oprit din a îi face vrăjitoarei pe plac, ceea ce însemna că la primul ei refuz urma să ia cu forţa ceea ce căuta. Cum ar fi putut Joy să-l oprească atunci? Ar fi însemnat să-i facă rău, iar Joy nu ar fi putut face asta. Îşi aduse aminte de ziua în care Hades o provocase pe Iahme, când Iahme ar fi putut să-l sfârtece, iar groaza îi stânse pântecele şi mai tare.

—Unde mergem?

Hades privi peste umăr, oprindu-se în capul scărilor. În lumina palidă ce intra pe geam ochii lui stăluceau. Joy înghiţii în sec, lipindu-şi palmele de coapse. El se întoarse spre ea complet şi coborî o scară. Când mâna lui se întinse spre ea, Joy crezu că avea să o pună să urce cu forţa. Încheietura pe care el o strânsese cu câteva minute în urmă pulsă dureros, a anticipare, dar Hades nu o bruscă, ba chiar îi dădu păru după urechie, apoi îi trase capul înainte şi îi lipii fruntea de pieptul lui. Joy fu în stare să-i audă bătăile inimii; regulate, cât se puteau de calme. îşi aplecă bărbia şi respiraţia lui îi gâdilă urechia.

—Sabbah nu vrea să-ţi facă rău, Joy. Nici eu nu vreau, dar dacă refuzi să mă urmezi, lucrurile se schimbă. E alegerea ta.

Când îşi ridică privirea şi se îndepărtă, Joy ştiu că se afla în cel mai mare pericol. Ochii lui o provocau să se opună. Voia să meargă pe calea ce grea; i-ar fi făcut plăcere să fie nevoit să o ia cu forţa, să o rănească. Joy îşi ţinu respiraţia, oscilând între a fugi spre uşă sau a o chema pe Iahme. Hades aştepta, întors în laterală. După câteva secunde de privit spre capătul întunecat al scărilor îşi întoarse pentru a doua oară capul.

—Te-ai hotărât? întrebă el.

—De ce eşti de partea ei?

Hades nu schiţă nimic câteva clipe. Joy ştia adevărul; sigiliul de pe gât îl transformase într-o marionetă, dar oare reuşea să-şi dea seama de unele lucruri pe care le făcea? Oare se afla total sub influenţa lui Sabbah?

—Eu îi dau ce vrea iar ea îmi va întoarce favoarea, veni răspunsul.

Joy se încruntă. Buzele lui Hades avură un zvâcnet şi mai că se arcuiră într-un rânjet. Obscuritatea din conac abia le permitea să se vadă unul pe altul. Poate, dacă ar fi încercat...

—Ce ai vrea tu de la Sabbah?

Joy coborî o treaptă. Hades nu păru să bage de seamă. Fasciculele de lumină ce intrau pe geam îi ajungeau doar până la jumătatea pieptului; restul era o mare de negură. Dacă ar fi coborât şi el o treaptă atunci Joy ar fi oprit chemarea lui Iahme. Dacă i-ar fi văzut chipul, atunci...

—Ea poate repara ceva ce am făcut în trecut. Poate să folosească sângele de metamorfic ca să deschidă pentagrama din Hagen.

—Vrei să o eliberezi pe Loana?

Joy nu-şi recunoscu propria voce furioasă, neîncrezătoare şi răstită. Glasul i se pierdu în întunericul din conac şi trupul lui Hades păru să se încordeze.

—După tot ce ţi-a făcut, ai în plan să o eliberezi?

—Da, veni răspunsul. Poate că dorinţa ei de a distruge Cabalul a fost înţeleasă greşit. Poate ar fi meritat o şansă.

—Ai înnebunit.

Joy mai coborî o treaptă, dar de data aceasta Hades observă. Mâna lui se repezi spre ea şi tânăra închise ochii. Un câmp de forţă ivit de nicăieri între ei doi o împinse înapoi şi căzu pe spate, peste scări, într-o mare de lovituri. Conacul fu invadat de o lumină roşatică şi, ameţită şi încercând să se ridice în capul oaselor, Joy o recunoscu pe Iahme. Părul roşu îi plutea în fuioare în jurul trupului slăbănog, înfăşurat într-o haină neagră. Avea coasa îndreptată înainte, iar pe lama ei era sânge.