Life

PANICĂ

Nu am crezut vreodată ca o sa ajung așa. Sa fiu pe a 12-a, cu Bacul la ușă, nepregătita, instabila mintal și cu un mind fuck total. Dar cel puțin pot spune ca asta îmi caracterizează total viața. Nici macar nu am simțit cum au trecut 3 ani din viața mea, trei ani pe care i-am pierdut lenevind, fiind obsedata de filme si intrând in mai stiu eu ce anturaje. Dar presupun ca asta este doar o perioada adolescentina prin care trecem toti.
Sa fac un scurt sumar al celor trei ani: in primul an m-am îndrăgostit de cea mai neașteptată persoana posibila, bătăi in fiecare semestru, dar nu intre băieți ci intre fete, am venit beata la școală cu o colega si țin minte cum ne căuta prin curtea scolii directorul cu alti doi profesori, familia de tot căcatul, si cu învățatul eram praf. In al doilea an tot bătăi, geamul spart cu pumnul la ora de fizica a lui Gabriel, nu prea se schimbase foarte multe. In al treilea an HOPA începuse sa se instaleze panica. Simulări, teste de evaluare, trezitul de dimineața (pe care si acum il urăsc), a doua oara când ma duc beata la școală după simularea la istorie, profesori serioși, dar sa nu înțelegeți greșit am avut profesori care ne dădeau rezolvările la teza sau alții la care colegii mei scumpi si dragi de prosti le-a cantat prohodul si veșnica pomenire si pleca aia plângând când avea ora cu noi. Clasa 12-G era un subiect matinal in cancelarie. Începuse sa devina o obicei nebun prostia clasei din care fac parte, dar îmi placea, îmi placea faptul ca ma făceau sa rad in fiecare pauza cu dansul fetelor pe catredă si puse pe Facebook, cu poker-ul si barbutul jucat de baieti in pauze si chiar in ore. Noi eram uscaturile Liceului Teoretic Ion Mihalache si nu ne deranja asta.
Acum pe a 12-a nimeni nu s-a schimbat nici noi, nici profesorii ( bine poate doar câțiva dintre ei), nici prietenii, nici familia. Crush-ul meu de pe clasa a 9-a e la fel numai dorinta mea de al avea a crescut si tot nu înțeleg cum a putut sa dureze atâta timp un crush. Abia după doi ani am avut curajul sa spun BFF-elor mele cine e acel bărbat care mi-a dat lumea peste cap (are ca nume de cod Sherlock după unul dintre serialele mele preferate).
Oricum nici bine nu a trecut doua luni de la începutul scolii ca colegii mei au rupt catreda in doua si se jucau volei in clasa stand pe scaune deasupra băncilor. In prezent totul este ca un total mind fuck când stai sa te gândești ca in patru luni dai cel mai greu examen din viața ta si nu știi ce sa faci in continuare si crezi ca te afli intr-o prăpastie fara cale de ieșire in care te împotmolești din ce in ce mai rău si te sufoca cu nămolul negru care te acoperă in totalitate sau poate totul este doar o criza existențiala pe care o sa o depășesc.
Pana acum clasa asta este un complet dezastru. Nici bine nu am început cu stresul ca a trebuit sa organizez Balul Bobocilor. Cică a ieșit bine, lumea s-a distrat, ca invitat special l-am avut pe Matei Dima, profesorii au fost mulțumiți si oricum ideea de bal este doar un obicei tâmpit care a fost creat pentru a mai destinge un pic atmosfera, pentru ca parașutele să-și etaleze cat mai mult ținutele care sunt din ce in ce transparente si mulate si ca băieții sa vina deja beți si fumați cu speranță ca POATE "agață" si ei ceva. Eu m-am distrat, am dansat, mă mai duceam cu Giorgiana in baie sa mai facem o țigară si la începutul petrecerii nici bine nu am intrat pe ușă ca era Sherlock tocmai la intrare( probabil o sa va spun mai târziu cine este acest Sherlock de care tot vorbesc). După ce s-a termina ( ca de toată lumea s-a carat la afterparty la un pub pe acolo) eu stăteam cu Paula afara pe o banca si nu știam ce sa facem așa ca am decis sa mergem și noi cu toate ca eu eram rupta de picioare de la o noapte întreaga pe stiletto. In timp ce mergeam prin parcare ne întâlnim cu profu' de fizica (bine eu fiind la științe sociale nu mai făcusem fizica de 2 ani dar am ținut legatura cu Gabriel) si neavand chef de un alt party am făcut inevitabilul.
- Gata domn' profesor?
-Gata. Îmi răspunse el cu un zambet pe buze. Eu ca tâmpita ce sunt il întreb:
-Nu ma duceți si pe mine acasă?
-Unde stai?
- In drumul dumneavoastră.
-Bine. Hai. Așa ca am băgat geanta in portbagaj (avea pe acolo folie întinsă si cu o lopata de zăpadă zici ca era un criminal in serie si eu sunt următoarea lui victima inocenta) si m-am urcat in fata. Mi-am pus centura si am pornit. El e genul de prof care e de treaba si vorbește cu tine dar tot drumul a fost o liniște ciudata care nu era întreruptă decât de zgomotul mașinii si de radio.
Ma rog.
Pana acum primul semestru a fost ok.
Al doilea, ei bine, al doilea a inceput destul de bine. Prima ora ne asculta la istorie. Valentin e imposibil și in 30 de minute ne termina pe toți, 20 si ceva de elevi. Evident toți in afara de "inteligentii" clasei care ei au luat un 6-7 restul 3, 4 si chiar 5 cu ajutorul unei minuni. Primele doua săptămâni au trecut destul de greu dar acum timpul trece precum vântul. Nu știi ce sa faci mai repede sa înveți la romana sau la istorie ( bine acum vorbesc din perspectiva unui elev mediocru ca așa ma fac oamenii din jur) si nu mai zic de a treia proba ca nici nu stiu la ce dau. "Școala e de câcat" asta spune toată lumea si au dreptate. Este ca un iad in care profesorii sunt diavolii care ne pedepsesc, iar noi suntem noii veniți, sufletele părăsite de soarta care sperau la un rai alb plin de fum de la atata iarba fumata si bufete suedeze cu toate mâncărurile posibile. Cică asta ar trebui sa fie bine pentru noi, dar cum sa fie bine când tu vrei sa incui capul unor copii cu niste informații care nu ne folosesc in viitor. Îmi plătește mie Vlad Țepeș impozitul si taxele, vine Lapusneanul sa ii omoare pe toți care ii urasc.
Răspunsul: NU
Nu o sa ne oprească nimeni pe strada sa ne întrebe de Vitoria Lipan si nu o sa ne întrebe cu cine am făcut noi in liceu nu mai știu ce materie. Oamenilor nu le pasa de astfel de lucr uri si daca chiar te întreabă cineva asta înseamnă ca ori sunt niste oameni cu prestigiu care cunosc acel domeniu și au relații fie sunt niste oameni plictisiți care vor să facă conversație.
Viata de elev e plictisitoare. Aceeași rutina over and over de care nu mai scapi si începi sa prețuiești orele alea cu profesori care te lăsa sa faci ce vrei. Asta e. Pana termin mai sunt vreo patru luni.