Happiness bear your name

Partea I

- Charly, au fost livrate scaunele Ludovic al XVI-lea?

Rebeca Schenk, o frumoasă blondă îmbrăcată foarte îngrijit, intră pe uşa depozitului, atentă să nu-şi murdărească costumul alb.

Charly, adică Sophie Charlotte, sora ei, apăru de după o stofă mare de stejar; Rebeca zâmbi amuzată. Părul castaniu, prins de obicei cu o agrafă, îi era răvăşit, iar pe nas avea urme de praf.

- Da, domnul Meier tocmai a plecat cu ele. Şi nu te mai uita aşa la mine, că mă spăl imediat! Zâmbi Charly satisfăcută.

- Dar nu te poţi afişa aşa, acum când vin clienţii! Îi reproşă Rebeca.

- De ce, doar lucrez, nu stau degeaba. Sau ţi se pare că fac parte din decor?

Ieşi de după stofă. Desigur, era îmbrăcată în jeanşi şi nu cum ar fi vrut tatăl ei, într-un costum decent. Charly era însă de părere că aşa ar da gata un costum pe zi. Trebuia să meargă des în depozitul căruia îi fusese anexat de curând şi un atelier. Domnul Meier, restaurator de artă şi om bun la toate, repara aici mobilele vechi.

Cele două surori conduceau firma de un an: Rebeca se ocupa de cumpărături şi contabilitate, iar Charly de vânzări şi de depozit. Nu prea îi plăcea hârțogăraia, era înclinată mai mult spre lucrurile practice.

Cu greu se puteau imagina doua surori mai diferite. Rebeca, cu frumuseţea ei delicată îi semăna mamei sale. Se îmbrăca elegant, era mereu atentă la proporţii. Întâlnise un farmacist, Marcus Römer, cu care locuia într-o casă superbă din München. Părinţii vedeau cu ochi buni această relaţie şi aşteptau ca logodna să se transforme cât de curând în căsătorie.

Charly părea să nu-şi bată capul cu asta. Deşi împlinise 25 de ani, cu doi ani mai puţin decât Rebeca, n-avea un prieten stabil. La reproşurile familiei răspundea râzând că e încă destul de tânără şi o să-şi găsească ea odată omul potrivit.

Mai ales mama şi sora erau nemulţumite de acest fel al ei de a lua întotdeauna lucrurile prea uşor. Tatăl, căruia îi semănă la faţă şi la culoarea părului, îi trecea multe cu vederea.

Ea nu era însă nici pe departe atât de indiferentă pe cât lăsă să pară în problemele sufletului. Voia doar să uite un anume episod din viaţa ei, când fusese foarte îndrăgostită şi spera să îşi întemeieze o familie şi să aibă copii.

Dar relaţia eşuă lamentabil şi ea se hotărî să nu mai primească pe nimeni în inimă fără o verificare temeică. O căsătorie bine chibzuită i se parea varianta cea mai bună.

Dar, pentru a nu suporta ironiile surorii şi neînţelegerea mamei, nu vorbea cu nimeni despre asta.

- Du-te şi te spală şi ia-ţi ceva pe tine, stau eu în magazin până eşti gata. Vii acasă astă-seară, vreau să zic la părinţi?

- Cum altfel, ştii doar, prezenţa e obligatorie, răspunse Charly cu ironie în glas. I se păruse că Rebeca îşi luase din nou nasul la purtare.

O dată pe lună părinţii organizau o masă mare, la vila lor situată în apropierea Münchenului şi erau invitaţi toţi cunoscuţii şi rudele familiei.

Nimeni nu avea voie să lipsească, cu atât mai puţin fiicele.

Pe Charly nu o entuziasmau aceste reuniuni. Întotdeauna era luată în focuri şi asta cu cât se străduia mai mult să le facă tuturor pe plac. Iar dacă erau la un loc Rebeca, Marcus şi mama, n-avea nici o şansă să scape de gura lor.

Se spălă pe faţă şi pe mâini, se pieptănă, îşi contura buzele cu un ruj fin într-o nuanţă de roz. Aşa poate mai găsea o urmă de îndurare la sora ei cea severă.