Azazel POV.
Nu am un sentiment prea plăcut în legătură cu toată treaba asta și nu știu dacă a fost bună ideea mea de a îi da Ameliei cheia. Sau cel puțin când nu sunt prin preajma ei. Măresc pasul aproape fugind pe coridorul întunecat și urc scările în spirală. Amelia nu este în camera ei, ba mai mult ușa este deschisă larg, cerceaful care trebuia să îmbrace patul este pe jos, la fel și sertarele biroului. Ceva îmi spune că nu ea a lăsat dezordinea asta, iar ce mă îngrijorează mai mult este faptul că cel care a fost pus să o verifice nu a găsit-o aici.
Închid ușa și mă grăbesc spre bibliotecă sperând că o voi găsi acolo. Mă lipesc de un perete deoarece aud două voci și una știu sigur că este a lui Uriel. Este imposibil ca vocea lui răgușită și impunătoare să fie confundată. Îi urmăresc și văd că se îndreaptă spre bibliotecă sau mai bine zis spre Amelia. Scot cuțitul din teacă strângând în palmă mânerul din piele și mă abțin cu greu să nu mă reped în spatele lui și să-l ucid cu sânge rece. Uriel mereu a fost mâna dreaptă a lui Lilith și din cauza asta profită de o auoritate în castel fără limite, fapt ce trezește în mine dorința de a îl omorî.
Mă decid să aștept până vom rămâne singuri și în cele din urmă voi putea stinge flacăra ce arde înăuntrul meu. Îi urmăresc cu privirea și văd că intră în bibliotecă unde mai mult ca sigur o vor găsi pe Amelia. Îi urmez cu pași mărunți și silențioși strângând în mână cuțitul îndreptat spre cei doi. Prin ușa deschisă o pot vedea. Părul roșu lung și ușor ondulat la vârfuri care îi cade frumos pe umeri nu este greu de recunoscut.
Stau in dreptul ușii așteptând momentul în care îi pot omorî pe cei doi. Pe măsură ce ea se dă câțiva pași înapoi demonii înaintează, iar eu odată cu ei. Este speriată și nu știe ce să facă. Nu mai stau pe gânduri și mă reped prima dată la demonul pe care nu îl cunosc rupându-i gâtul. Uriel rămâne blocat și se uită șocat la trupul neînsuflețit al camaradului său care se află într-o baltă de sânge vișiniu. Sentimentul pe care îl simt nu este furie, nici frică. Mai degrabă o adrenalină nebună care mi-a încălzit tot corpul. Îmi încordez brațul în jurul gâtului lui și în ciuda mișcărilor brutale și amenințărilor lui Uriel, îi introduc cu putere lama cuțitului în inimă până la teacă. Nu mă așteptam să mă simt chiar atât de bine când îl privesc pe Uriel mort la picioarele mele. Sunt cuprins de o satisfacție greu de imaginat știind că eu l-am ucis, în sfârșit am triumfat.
Amelia mă privește șocată și încă îi tremură ușor mâinile. Încerc să îmi ascund zâmbetul sadic și să-l transform în unul normal, care să-o facă să se simtă mai bine, dar nu am reușit deoarece își duce palma în dreptul ochilor începând să plângă.
- Nu știam că Lilith a lăsat totuși doi dintre subordonații ei să te verifice, și știu că scuzele mele nu te vor face să te simți mai bine, dar sunt cu tine acum și totul va fi bine, îi zic luând-o în brațe și strângând-o la piept.
Nu mă așteptam ca ea să mă îmbrățișeze la rândul ei și rămân uimit când îmi strânge în pumnii mici hanoracul. Plânge ca un copil în brațele mele și eu nu mai știu ce să îi fac ca să o calmez. Îi mângâi creștetul capului și ea își așează capul pe umărul meu.
Până acum am crezut că experiența în Purgatoriu a maturizat-o și chiar dacă ea încearcă să pară dură este încă un copil. Ea se desprinde ușor din brațele mele și își șterge lacrimile cu podul palmelor înroșindu-și ochii și mai mult.
- Ești sigur că aceștia au fost singurii care nu s-au dus la întrunire? Mă întreabă ea dregându-și vocea răgușită. Nu știu dacă mai pot suporta să văd alți demoni măcelăriți, Azazel. Locul ăsta clar nu e de mine.
- Sunt destul de sigur că doar ei au fost, deși nu pot să înțeleg de ce Lilith nu și-a luat cu ea subordonatul preferat, îi zic mutându-mi privirea la cadavrul din dreptul nostru. Trebuie să mai reziști puțin, bine?
Îi dau la o parte câteva șuvițe răvășite și o privesc în ochi. Încep să cred din ce în ce mai mult că ăsta este punctul meu sensibil. Ochii ei verzi mă sensibilizează așa cum nu au mai făcut-o alții vreodată și realizez că încep să mă pierd și devin vulnerabil. Ce este atât de special la fata asta de mă face să nu mai fiu eu? În preajma ei sunt cu totul altă persoană și nu știu dacă ăsta este un lucru bun.
Înaintez spre ușa deschisă a bibliotecii și îi fac semn Ameliei să mă urmeze. Biblioteca este veche și conține sute de cărți ce țin de domeniul paranormalului așa cum ei îl numesc. Pentru noi,demonii, nu sunt decât cărți obișnuite care ne ajută în mare parte să ne cunoaștem originile. Nu sunt sigur dacă Amelia își va găsi răspunsurile aici, dar în momentul de față nu există o variantă mai bună. Mă opresc în dreptul tocului ușii și o las pe ea să se plimbe printre rafturile prăfuite. Niciodată nu mi-a plăcut aerul acesta îmbâcsit care se simte de când faci primul pas în bibliotecă. O privesc cum trece prin fiecare culoar plimbându-și degetele pe cotorul fiecărei cărți parcă căutând ceva anume. O urmez până în capătul culoarului unde se află și îi fac semn să se apropie.
- Am încercat să mă gândesc la o altă soluție pentru a te scoate de aici,dar nu am găsit nimic. Cred că amândoi știm cum se va termina asta. Trebuie să o ucidem pe Lilith și așa vom putea găsi mai ușor o cale să pleci de aici.
- Nu știu cum te aștepți să fac asta când eu îngheț de spaimă în momentul în care un simplu demon apare în fața mea. Dar să îi ucid stăpânul? E ca și cum aș încerca să salvez lumea învingând răul suprem. Te rog spune-mi că a fost o glumă, spune ascuzându-și fața în palme.
- Tot ce trebuie să faci este să găsești câteva vrăji și incantații și de restul mă ocup eu.
Mă întorc cu spatele la dându-mi tricoul jos și o aud scâncind parcă vrând să mă oprească.
- Trebuie să găsești o cale să scapăm de asta, îi zic ducându-mi mâna la omoplatul stâng.
- Nu înțeleg, Azazel de ce vrei să scapi de tatuajul ăla. Nu crezi că este ultimul lucru de care trebuie să îți faci griji acum?
- Nu este doar un tatuaj,ci reprezentarea lui Bafomet și toți demonii o au. Prin asta ne supunem lui Lilith și nu putem să ne apropiem de ea în niciun fel. De asemenea trebuie să cauți cât mai multe cărți cu vrăji și inversările lor. Te-aș ajuta,dar din cauza sigiliului desenat în capătul dulapului nu pot intra în culoarul ăsta, îi zic arătându-i sigiliul roșu care avea scopul de a ține toți demonii la distanță.
Este foarte confuză iar eu am asaltat-o cu multe informații greu de procesat pentru un om obișnuit, sincer nici nu știu cum poate face față cu atât de mult curaj. Picioarele i se împleticesc pe măsură ce înaintează și îmi e frică că la un moment dat se va prăbuși, dar spre surprinderea mea rezistă. Scoate cărțile din rafturi și își plimbă degetele pe coperțile de piele studiindu-le. Dacă ar ști că aceea este piele umană sigur nu ar mai face asta fiecărei cărți. Când se întoarce are brațele pline de cărți de diverse mărimi așezate unele peste altele.
- Cred că ar trebui să încep cu astea. Nici nu știu...mă simt de parcă aș căuta acul în carul cu fân. Sigur nu mai sunt și alte cărți importante pe celelalte rafturi? Mă întreabă așezându-și mai bine cărțile.
- Daca Lilith le-a cerut vrăjitoarelor să pună un sigiliu aici, înseamnă că aceste cărți sunt destul de importante pentru ea odată ce ne sunt interzise. Acum ar trebui să te întorci până nu vin și restul demonilor să te găsească afară din camera ta.
- Azazel, este o mare diferență între o celulă și o cameră. Mă simt ca un animal la grădina zoologică sau ca o pasăre închisă într-o nenorocită de colivie, se răstește la mine vizibil furioasă și supărată cu ochii în lacrimi.
Îi înțeleg frustrarea. Știu că este speriată, dar nici mie nu îmi face plăcere să o știu închisă acolo și poate m-aș simți mai bine dacă Lilith mi-ar fi dat mie sarcia de gardian al ei.Dar ținând cont de antecedente nu se va întâmpla asta prea curând, sau mai bine zis nu se va întâmpla deloc.
Îi spun Ameliei să plece cât timp mă ocup de acei demoni ce zac întinși pe gresie într-un lac de sânge negru. Îi privesc cu dispreț imaginându-mi-o pe Lilith în locul lor și nu am cuvinte să descriu cu câtă nerăbdare aștept acea zi.
