Memoria unei inimi

XXI - Reînnoirea unei vechi prieteni și sentimente dovedite

- Ioana, ce anume visezi în acele coșmaruri, de te afectează atât de mult?

Aceasta a părut foarte surprinsă de întrebarea lui, într-un mod nu tocmai comod. Fapt pentru care, și-a ferit privirea de-a sa și părând dintr-o dată foarte preocupată de peisaj, a reflectat puțin înainte de a-i oferi un răspuns ezitant, în care cu certitudine nu s-a regăsit și adevărul pe care el îl aștepta:

- Nu știu exact, pentru că nu-mi amintesc ceea ce visez.

Ioan o privi îndoielnic cu o înclinare scurtă a capului, apoi a abandonat vâslele din mâinile sale, lăsând barca să plutească în voia vântului și a curenților apei. După ce și-a ascuns bretonul în spatele urechilor, adoptă o poziție relaxantă a trupului său, sprijinindu-și coatele pe genunchi, își uni palmele printr-o împletitură a degetelor, arătându-i prin acest gest că el era dispus să rămână acolo, în barcă, în mijlocul lacului, până ce ea se va hotărî să-i spună adevărul. Apoi, își adânci în privirea ei, niște ochi plin de fermitate și cu o mică urmă de mustrare, i-a vorbit în stilul acela al său calculat și care impune ascultare:

- Uite, cum facem, eu o să mă prefac că nu am auzit ceea ce tocmai ai spus, iar tu ai ocazia să-mi răspunzi din nou și cu sinceritate de această dată.

Ioana, vădit intimidată și rușinată de atitudinea și vorbele lui, care o scoteau drept o mincinoasă, pentru un moment a părut încurcată de situația în care se găsea și a păstrat tăcerea cu privirea lăsată în jos. Dar știind că altă soluție nu avea, decât aceea de a-i vorbi cu sinceritate, așa cum el i-a cerut, oftă puternic și începu să-i vorbească, pronunțând cuvintele cu dificultate:

- Atunci când... am acele vise, de fapt acel vis, deoarece este mereu același, visez că... mă aflu într-o clădire cuprinsă de flăcări și că toată lumea este panicată și încearcă să iasă cât mai repede de acolo. Doar eu merg în sensul opus și mă chinui să ajung la cineva, care simt că este foarte important pentru mine, doar că unele persoane mă împiedică să o fac și vor să mă convingă să renunț, iar eu încerc din răsputeri să scap de ei și să le explic că nu pot ieși de acolo fără persoana aceea la care vreau să ajung.

- Reușești să vezi cine anume te împiedică să ajungi la acea persoană și știi de ce ea este atât de importantă pentru tine? o întrebă Ioan cu un real interes, înțelegând clar ce episod din trecutul ei visează și fiind ușurat și mulțumind Cerului, în gândul său, pentru faptul că nu trauma aceea îngrozitoare, pe care a suferit-o, îi apare în coșmarurile ce îi tulbură somnul.

- Nu reușesc să văd niciun chip, niciodată, iar acest lucru este și mai frustrant. Însă, ceea ce mă afectează atât de mult, nu sunt imaginile acelea de teroare pe care le văd, ci ceea ce simt, pentru faptul că nu pot ajunge ca să salvez acea persoană. În vis trăiesc convingerea că respectiva persoană va pieri în acel incendiu, dacă eu nu voi ajunge la ea, și odată cu viața ei, se va sfârși și viața mea, chiar dacă eu voi apuca să ies teafără din clădire. Nu pot exprima cu exactitate ceea ce simt doar prin cuvinte, însă... vă asigur că sentimentul pe care îl trăiesc este unul covârșitor și traumatizant, ca și când întreaga mea lume s-ar prăbuși cu totul, iar eu urmează să mor în chinuri groaznice, fiindu-mi scoasă inima din piept înainte să mă prăbușesc și eu.

- De cât timp ai aceste coșmaruri?

- În primul an, în care am locuit în casa domnului Pavel, le aveam destul de des, dar cu timpul au început să dispară și nu le-am mai avut mulți ani.

- Și de când te afli în casa mea de câte ori ai visat?

- Doar de două ori. Adică în nopțile pe care le știți și dumneavoastră și în care v-au trezit țipetele mele, i-a zis ea cu rușine.