Trubadurul

84 3 5
                                    

Sunt singur, foarte singur, și inima-i flămândă,

Ca cerbul singuratic, pe piscuri, printre stânci,

Ca și pădurea sumbră, ce-n noapte se scufundă,

Și-a inimii văpaie, o simți arzând pe veci.


Vreau să cutreier spații, nu vreau să stau în loc.

În inimă și-n palmă, eu simt acut un foc, 

E focul nemuririi, ce arde ne-ncetat,

Spre lumi paralele, doar vreau, să fiu purtat.


S-ajung pe culmi semețe, de-acolo tot să văd,

Ce-i rău și ce e bine, în lume printre noi.

Precum un cerb, ce vede, din munți, în jos pe văi,

Ce nu se poticnește, sărind, alt pisc la rând.


S-ajung la nemurire, ființa mea vibrează,

Iar salturi în abis, mă-mbărbătez să fac,

Și inima mea plină de iubire, pură și arzândă,

Cu flacăra din palma-mi căuș, la tine o ridic.


Setul 3





Gânduri SpicuiteUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum