Memoria unei inimi

XVI - Adusă acolo unde îi este locul

- Eu... începu ea să răspundă, dar se opri din nou, realizând că de fapt se aflau amândoi la ea în casă și că el era cel care trebuia să dea explicații cu prezența lui atât de matinală acolo. Dar, tu ce cauți aici? întrebă ea cu ceva mai mult curaj.

- Eu obișnuiesc ca din când în când să vin să iau micul-dejun împreună cu mama și cu fratele tău. Bineînțeles, asta de când ai plecat tu de acasă, i-a răspuns Edi foarte dezinvolt, fără să-și dezlipească ochii de pe chipul ei.

- Și unde sunt doamna Olga și fratele meu? continuă Iolanda cu întrebările, depunând eforturi considerabile să facă față acelor priviri electrizante ale lui Edi și să nu se lase și mai mult intimidată de prezența lui.

- Mama este plecată la cumpărături cu Petre, iar Ioan a plecat să vâslească pe lac. Se pare că nu mi-am ales o dimineață tocmai bună ca să mănânc împreună cu ei, de aceea mă aflu aici singur. Dar dacă tot ai venit, nu vrei să mă însoțești tu și să-mi spui ce-i cu tine aici? o invită Edi într-un mod galant, ridicându-se deja de pe scaunul său, și trăgându-l de sub masă pe cel de lângă și ca un adevărat cavaler îi făcu semn să ia loc, dar sesizând ezitarea și mirarea ei, cu un mic surâs ce-l făcea să pară și mai atrăgător și cu o privire ademenitoare, adăugă: Ce-ai făcut fața asta speriată? Liniștește-te că nu ți-am cerut să te măriți cu mine, ți-am cerut doar să stai la masă alături de mine și să știi că nici nu am de gând să te mănânc, deși o fac din priviri atunci când te am în fața mea, îți promit că mă voi limita doar la asta.

Iolanda, după câteva secunde de chibzuință, se apropie și se așeză pe scaun în timp ce, cu mai multă îndrăzneală, îi zise:

- Uneori poți fi extrem de nesuferit și de obraznic, crede-mă!

- Mi s-a mai spus asta, stai liniștită, îi zise el nepăsător, reluându-și locul pe scaunul său și zâmbind foarte fericit de acceptul ei și de acea ocazie de a o avea pe ea alături. Cu ce te servesc, cafea, ceai sau preferi să bei din minunatul suc al fratelui tău? o întrebă el și fără să renunțe la purtarea lui atentă și curtenitoare, încercă să dea dovadă de cea mai primitoare gazdă, deși lucrurile stăteau invers.

- Prefer cafea, i-a răspuns Iolanda cu o timiditate care nu-i era firească.

După ce el a servit-o cu cafea, iar ea a murmurat un mulțumesc abia audibil, Edi și-a fixat iar ochii pe chipul acela frumos, care i-a cucerit inima pentru totdeauna, și a întrebat-o din nou:

- Așadar, de ce ai rămas peste noapte aici, ținând cont că n-ai mai făcut-o de când te-ai mutat cu iubitul tău? 

Iolanda păstră tăcerea preț de o clipă, privind în jos la ceașca de cafea pe care o cuprinse în palmele sale, încercând să găsească un răspuns salvator, iar de această clipă a profitat Edi făcând următoarea glumă, crezu el:

- Cumva, sunt probleme în paradis? Te-ai despărțit de el, ți-ai făcut bagajele și te-ai întors în casa fratelui tău?

Gluma lui a făcut-o pe Iolanda să-și ridice privirea și să se uite imediat la el cu cei mai furtunoși și triști ochi verzi, iar acea reacție l-a îndemnat pe Edi să-și șteargă treptat zâmbetul de pe fața sa atrăgătoare și să realizeze că nu a fost cea mai potrivită glumă, când de fapt aceea era realitatea.

- La naiba, chiar asta s-a întâmplat, afirmă el.

Aceasta își aminti cu această ocazie motivul pentru care se află în casa părintească, și ca să nu înceapă să plângă acolo, de față cu Edi, s-a ridicat grabnic de pe scaun și a fugit spre camera ei fără niciun cuvânt.

El i-a urmat exemplul și a alergat după ea. A prins-o din urmă pe treptele scării și a forțat-o să stea pe loc, postându-se în fața ei și vorbindu-i imediat: