Frumoasa Bestiei

Capitolul 4

Tipetele mele erau acum mai mult sunete, caci nu mai aveam multa viata in mine.

Lupul si-a ridicat capul si m-a privit in ochi.

Blana lui neagra si lucioasa era umeda si plina de sange.

Sangele meu...

- Inca putin! imi spune aratandu-si coltii plini de sange. Si vei fi a mea pe veci!

Nu am scapat niciodata din ghearele lupului negru...

Nimeni nu m-a salvat...

Nu am fost niciodata in camera de spital...

Nu l-am cunoscut niciodata pe Hayden...

Toate au fost in imaginatia mea...

Sunt singura...

Am inchis ochii, si inainte ca sufletul sa imi paraseasca trupul, am simtit cum lupul mi-a smuls beregata...>>

- Aaaaaa! am tipat cat am putut de tare si am deschis ochii, ridicandu-mi mainile sa ma pot apara de lup.

Dupa ce realizez ca nu era nici un lup pe langa mine si ca eram in camera de spital, rasuflu usurata.

A fost doar un cosmar, imi spun singura, incercand sa imi calmez bataile inimii.

Unul ingrozitor...

Si atat de real...

Ma mir cum de pana acum, nu m-am trezit...

De obicei asa se intampla.

Cand visezi urat, te trezesti imediat din cauza spaimei.

Insa, cosmarul acesta, a parut atat de real...

Inca simteam muscaturile lupului si felul cum mi-a smuls sanul cu coltii lui.

Usa camerei s-a deschis fortat.

Hayden a intrat in camera si s-a apropiat de mine, analizandu-ma din cap pana in picioare.

Dar, de data asta, nu ma analiza ca si cum eram o amentintare, ci, ca si cum eu eram amenintata de ceva.

Dupa ce s-a uitat prin jur, si a ajuns la concluzia ca nu era nimeni care ar fi putut sa imi faca rau, m-a luat in brate.

Cred ca, pentru cateva secunde bune, creierul meu a facut un mic scurt-circuit, dupa ce Hayden m-a luat in brate, si spun asta, pentru ca, sincer, nu m-am asteptat la asta.

Apoi, creierul meu s-a repornit si mi-am amintit ca cel care ma imbratisa era Hayden, despre care nu stiam decat faptul ca parea a fi un element cheie in comunitatea asta, despre care nimeni nu stia ca exista, si apoi nici macar eu, nu stiam inca prea multe desi ma aflam pe aici de vreo doua sau trei zile, asa ca, cu mult efort din lipsa de vointa, l-am impins de pe mine, coborand din pat si incercand sa ma indepartez cat mai mult de el, cu gandul ca poate voi trece mai usor peste sentimentul ciudat de despartire, creat de faptul ca am iesit din bratele sale.

Hayden s-a incruntat si s-a apropiat de mine, insa, cand a realizat ca nu dadeam nici un semn ca as dori sa fiu pe langa el, s-a retras cativa pasi inapoi.

- Nu iti fac nici un rau, promit! Esti bine? S-a intamplat ceva? De ce ai tipat? ma intreaba ingrijorat, ridicandu-si mainile in aer, aratandu-mi astfel ca venise cu ganduri pasnice.

Oftez si inchid ochii.

- Scuze, am avut un cosmar. Unul ingrozitor. Imi cer scuze ca am tipat asa de tare. Ma simt mai bine acum! ii raspund calma. Ce mi s-a intamplat? Ce a spus doctorul? il intreb apoi imediat, amintindu-mi de ceea ce s-a intamplat inainte sa lesin.