Fluturii trăiesc doar o zi

Întâlni predestinate (II) - Fata cu tricou Stratovarius

- Mă ucizi! exclamă deodată, făcându-mă să tresar și să-l privesc speriat. Ignoră-mă, adăugă rapid, trăgând aer în piept și expirându-l zgomotos, în timp ce-și trecea degetele prin buclele șatene.

M-am ghemuit confuz și tăcut, undeva la margine. Ce-a fost asta?

Deși gândurile-mi staționau la întâmplarea de adineauri, somnul m-a tras pe nepregătite în brațele sale colorate, și până a doua zi, deja am dat totul uitări. Când mi-am deschis pleoapele, aproape că era să-mi stea inima în loc din cauza șocului - fața lui Dimmi era atât de aproape de a mea, că-i puteam simți până și răsuflarea fierbinte. M-am tras mai departe, ajungând să pic pe jos - noroc că nu i-am trezit din cauza neatenției mele. M-am ridicat în picioare, uitându-mă la ceasul digital de pe noptieră: 6: 00. Am oftat, dându-mi seama că nu știam la ce ora urma să mergem la cumpărături, așa că mi-a trecut prin cap să pregătesc micul dejun - atât lucru să fac și eu, nu? Am ieșit din dormitor, îndoiala punând stăpânire pe mine - dacă îi supăram? Am bătut în retragere, pășind înapoi. I-am privit cum dorm, realizând abia peste câteva minute că zâmbeam ca prostul, fără vreun motiv anume. Mi-am tras o palmă mental, hotărând că până la urmă că n-ar fi o idee atât de rea să le pregătesc micul dejun.

Bucătăria se afla chiar lângă intrare, așa că nu mi-a fost prea greu s-o descopăr. Frigiderul era aproape gol, însă cele șase ouă și feliile de salam mi-au atras atenția - m-am decis să pregătesc o omletă. Am inspectat sertarele și dulapul, uitându-mă după tot ce-mi trebuia, apoi m-am apucat de treabă - în maxim cincisprezece minute totul era gata. Am învelit farfuriile cu niște prosoape de bucătărie, vrând să mă duc să-i verific, dar ușa încăperii s-a deschis, cei doi intrând în raza mea vizuală - Dimmi pe jumătate adormit, îmbrăcat tot în pantalonii de pijama gri cu Batman, iar Maius căscând somnoros și frecându-se la ochi, doar în boxeri.

- Bună dimineața, i-am salutat. Ăm, e-eu...

- Simțurile mele olfactive sunt în extaz, mă, zise șatenul, inhalând adânc.

- Au trecut secole de când n-am mai mâncat acasă, afirmă Dimmi, trântindu-se pe-un scaun.

- Într-adevăr, fu de acord și Maius, șezând și el pe-un scaun. Mulțumim, Lavi.

- Cu plăcere, am șoptit.

Brunetul a înfipt furculița în omletă, ducând la gură.

- Mmm, delicios, murmură.

- Ia loc, mă îndemnă bărbatul cu ochi de azur, punându-se și el pe mâncat. Mmm, foarte delicios.

- Mă bucur că vă place, am zâmbit eu, luându-le pe urme.

Imediat ce am terminat cu mâncatul, am spălat farfuriile, ei pregătindu-se de plecare. Mi-au mărturisit că voiau să-mi cumpere de îmbrăcat și alte chestii, și-n ciuda protestelor mele, n-au dat deloc înapoi. Acum eram într-o cabină de probă, înveșmântându-mi trupul într-un tricou cu trupa Stratovarius și o pereche de blugi skinny - când au aflat că iubesc tot ce ține de muzica rock, m-au târât într-un magazin specific genului, entuziasmați mai ceva ca niște copii de grădiniță.

Am ieșit timid, așteptându-le părerile.

- Splendid! exclamă Maius, împreunându-și palmele, ca într-o rugăciune.

- Eu tot cred că tricoul cu Bullet for My Valentine era mai potrivit, replică brunetul.

- Ăsta-i mult mai mișto, îl contrazise șatenul. Și-n plus, Stratovarius e trupa ta favorită, nu-i așa? continuă, adresându-mi-se zâmbăreț.