Fluturii trăiesc doar o zi

Întâlni predestinate (II) - Fata cu tricou Stratovarius

☨☨☨ ☨☨☨ ☨☨☨

„ Fluture cu aripi frânte, zilele-ți sunt pictate-n izvoare de surâsuri - te încumeți să zbori? "

Am privit puțin nesigur spre patul rotund, înveșmântat în albastrul cerului însorit - era, într-adevăr, foarte mare. Dar să dormim toți trei în el? Dimensiunea părea perfectă chiar și pentru patru persoane, însă inima îmi bubuia cu putere în piept, la gândul că trebuia să împart același pat cu cei doi - eram speriat. De ce, nici eu nu știam.

- Aș putea să dorm pe jos, le-am propus, alegându-mă cu un oftat și o privire dezaprobatoare.

- Înainte mai erau două dormitoare, dar ăsta - începu brunetul să vorbească, uitându-se urât la bărbatul cu barbă - le-a transformat în depozit de papițoaie.

- Scuzele mele, dragă, replică sarcastic, dându-și ochii peste cap. Nu știam că-i o crimă atât de mare să iubești animalele de pluș.

- Ai treizeci și cinci de ani, i-o trânti celălalt.

- Fizic - sufletul încă șade-n brațele copilăriei.

Dimmi a oftat exasperat, lăsând-o baltă.

- Mă duc să fac un duș.

- Ține-ți ghiarele departe de gelul meu cu nucă de cocos, îl avertiză șatenul, alegându-se cu niște înjurături nu prea frumoase. Copil nerod, ce să-i faci. Și tu ce stai în picioare? adăugă, privindu-mă. Urcă-n pat, că nu te pap - cel puțin, deocamdată.

Zâmbi ștrengar, făcându-mi cu ochiul.

- A, și vezi că mâine mergem la shopping, continuă, ultimul cuvânt pronunțându-l pe-un ton pițigăit. Ai probleme cu trezitul de dimineață?

- Nu.

- E bine, atunci - că noi avem. Unde vrei să dormi? La mijloc sau la margine?

S-a așezat în poziție turcească, butonându-și telefonul.

- Ă, păi...

Mi-am mușcat buza, șovăind.

Și-a înălțat ochii de azur spre mine, lăsând mobilul pe noptiera din stânga patului.

- Știi că nu ai de ce să-ți fie teamă, nu-i așa?

- Da, doar că...E-eu...Nu sunt obișnuit. Întotdeauna am fost izolat de ceilalți - chiar și la orfelinat.

A oftat, zâmbind înțelegător.

- Ia-ți adio de la zilele alea, margaretă mică - de-acum încolo, te așteaptă numai distracție.

Am lăsat un zâmbet ușor să-mi însenineze chipul, ținându-mi lacrimile în frâu - sufletul îmi era atins până-n străfundurile sale cele mai ascunse; și voiam să plâng - de fericire, desigur. El și Dimmi erau singurele persoane care mi-au arătat atâta bunătate, după directoarea orfelinatului, și nici măcar nu știam cu ar trebui să le mulțumesc.

- Hai, hai, m-a îndemnat, bătând patul cu palma, iar eu mi-am făcut curaj, urcându-mă.

M-am trezit surâzând fericit, în timp ce pipăim așternutul pufos, bucurându-mă de moliciunea sa.