Ultimul Jurământ

1. Celeste

*** Bun venit în lumea mea, dragi cititori! Sper ca povestea dintre Celeste și Raffael să vă atragă și să vă mențină curioși. Este prima dată când îmi fac curaj să public o povestire, sper din suflet să vă placă și împreună să realizăm o poveste frumoasă. De-a lungul timpului am tot început să scriu diverse idei, să mi notez posibile capitole ale unei povestiri, însă niciodată nu m-am simțit suficient de curajoasă să public undeva. Am tot scris și șters, am luat-o de la capăt și am decis, în final să nu public nimic. Acum mi-am luat inima în dinți, cred că a venit momentul.
Lectură plăcută!***

În general, toate poveștile au un început și un sfârșit. A mea, ei bine, are un nenorocit de început, dar, tind să cred ca nu are niciun sfârșit.
Lumânarea din mijlocul mesei era aproape stinsă, farfuria lui era încă neatinsă, iar mâncarea pe care o pregătisem cu două ore în urmă se răcise.

Din nou.

De doi ani, deja aceeași placă aproape in fiecare zi, încep să cred că nu voi reuși niciodată să-l fac să mă vadă, pe mine, soția lui, femeia care îi gătește zilnic de doi ani în speranța că va venii sa luăm cina ca un cuplu fericit ce părem a fii. Eu sunt femeia care, încă de la nunta noastră , încearcă să-l facă pe omul de lângă ea să o vadă, aș vrea măcar să mă observe, continui să mă aranjez, să gătesc, să fac tot ce-mi stă în putință, însă, degeaba. Va continua să fie degeaba atâta timp cât ea există, cât ea continuă să stea agățată de viața lui, de viața noastră. Există o femeie al cărei nume nu ar trebui să-mi bântuie căsnicia. Și totuși, o face în fiecare zi. A jurat că nicio femeie, vreodată, nu va mai avea atenția și inima lui. Iar eu încep să cred ca se ține de cuvânt.

Peste noapte am simțit cum o greutate se lasă pe pat, în spatele meu, a venit acasă, a făcut duș și s-a așezat lângă mine, nu m-a atins sub niciun fel, de parcă aș fii fost făcută din cărbuni încinși și i-aș fii ars pielea dacă mă îmbrățișa, așa e de când ne-am căsătorit, am învățat să nu mai aștept niciun fel de gest afectuos din partea acestui bărbat, cu care sunt obligată să-mi împart viața, pentru că oricât aș aștepta orice fărâmă de afecțiune, știu că nu va venii.

Uneori, dimineața, mă mai trezesc cu mâna mea peste pieptul lui dezgolit, și o las acolo, să simt puțină apropiere, de orice fel, însă imediat ce-și dă seama că sunt eu , nu ea, lângă el, îmi dă mâna la o parte și se ridică din pat. Dispare în baie și de obicei revine după circa cincisprezece minute, își trage un costum călcat la dunga pe el, își pune arma în teacă și dispare la serviciu, unde mereu "rămâne peste program", ironic, el nu are un program, e capul mafiei italiene din L.A., deci singurul lui program este realizat chiar de el, ajunge la clubul Onyx, care servește drept "clădire de birouri" pentru întâlniri și afaceri mafiote, când are chef și pleacă de acolo tot așa, însă, de un lucru sunt sigură, nu pleacă la șapte și jumătate dimineața și rămâne la club până la două sau trei dimineața.

În dimineața aceasta m-am trezit pe o parte, cu fața spre el și am avut un răgaz să admir bărbatul frumos care doarme în patul nostru, păr închis la culoare, barbă de câteva zile pe care o poartă de obicei așa, genele lungi și pielea măslinie care se îmbină extraordinar, abdomenul bine conturat și umerii lați îi dădeau aerul unui bărbat pe care nimeni nu și-ar fi permis să-l înfrunte. Și ochii, ochii de un verde aprins, scrutatori și amenințători, dar, totodată obosiți.

Abia acum realizez, însă, ca s-a trezit și se uită la mine de parcă aș avea ciumă.

- Bună dimineața! Îngaim eu cu vocea somnoroasă și jumătate de zâmbet pe față.

- Neața! Spune el plictisit și dă să se ridice, moment în care îl prind de mână și încerc să l trag înapoi în pat, fără niciun rezultat, totuși.

- Mai stai, ai venit târziu noaptea trecută și, presupun ca ai ceva somn de recuperat. Îl rog în încercarea mea de a mai prinde o conversație cu el.

- Nu pot, am treburi serioase de rezolvat. Spune el fără nicio emoție lăsată la vedere.

- Treburi serioase la club sau altceva? Întreb eu, știind ca n-ar fii trebuit. Înțepenește.

- Celeste, ce fel de întrebare e asta, mă acuzi de ceva? Îmi spune cu un ton amenințător.

- Eu doar... știu că nu stai la club de la ora șapte dimineața până noaptea târziu, Raffael, nu sunt nici oarbă, nici proastă! Zic toate astea într-o suflare și știu din capul locului că ar fi trebuit să-mi țin gura.

- Ai terminat? Întreabă nonșalant, apoi se ridică și dispare în baie.

Cum deja, somnul mi-a pierit de tot, mă ridic și eu, decid să folosesc baia din hol, nu vreau să mai aștept până termină el, și, chiar dacă suntem căsătoriți, nu am intrat niciodată în baia matrimonială în timp ce o folosea el, nu s-a întâmplat nici invers. Îmi fac rutina de dimineață, și îmi perii părul negru care îmi cade în valuri peste umeri, îmi aplic un minim de machiaj ca în fiecare altă zi. Ies din baie și intrând înapoi în dormitorul nostru, merg direct în dressingul meu imens, plin de haine, pantofi, genți și bijuterii, pe care l-am primit odată cu verigheta tristă de pe deget și cu căsnicia minunată în care mă aflu. Ziua asta a început minunat, exact ca toate celelalte, de până acum, încă de când ne-am căsătorit. Măcar am schimbat mai mult de trei cuvinte, e și acesta un început, nu neapărat unul bun, dar este un început.

Brusc liniștea gândurilor mele este spartă de un sunet, o melodie, tonul lui de apel, ies din dressing cu o rochie înflorată, ce mi se mulează pe trup, ajungând până la jumătatea coapselor și totodată, lăsând la vedere o parte din decolteul generos cu care am fost înzestrată. În picioare port pantofi cu toc de opt centimetrii, cu care am fost obișnuită încă de la o vârstă fragedă. De regulă, prefer să port tocuri de zece centimetri, însă, dacă știu ca nu ies din casă pentru restul zilei, am în obicei să mai tai câte doi sau chiar trei centimetrii. Chiar și așa, el tot este mai înalt cu un cap, decât mine.

El nu a ieșit din baie, telefonul sună în continuare, nu pare să îl audă. Deși știu că nu ar trebui, arunc o privire, și atunci... înlemnesc.
Ora șapte și trei minute dimineața, prima persoană care îl contactează este nimeni alta decât, Bianca Moretti.

Dintr-o dată toată absența și toate scuzele lui, au căpătat un nume.

Minunat.