Ţi-e frică de clovni?

Capitolul 18

Capitolul 18

Clara POV.

Simt frica cum atinge cote mari si imi strabate intregul trup, cum ma inmoi si totodata, simt ca aceasta frica ma determina sa nu fiu buna de nimic.

La gandul ca jokerii Mariei si clovnii lui Gray s-au unit, pot spune ca haosul despre care imi vorbea Gray la inceput, s-a dezlantuit.

Adio mila.

Partea trista este ca acum Maria se afla in fruntea lor, in timp ce Gray este resuscitat de doctorul acela, alaturi de ceilalti clovni.

Ea nu iarta nimic si pe nimeni, mai presus de toate, a incercat inca de la inceput sa imi fure barbatul.

Imi elimin fiecare gand negativ din cap, fiecare gand care o contine pe Maria si incerc sa ma gandesc la o solutie prin care sa platesc operatiile lui Gray. Toti banii sunt in posesia jokerilor si la cat de tare ma urasc ei pe mine, ma indoiesc ca m-ar ajuta cu o suma frumusica.

Ei au jefuit toate bancile imediat dupa ce clovnii lui Gray a ucis aproape toti oamenii.

Inaintez catre stradutele rasfirate, cu toate ca stiu ca Maria va ucide tot ce e viu si are puls in jurul meu. Stiu acest lucru si nu imi este frica de ea, tot ce trebuie sa fac este sa continui sa alerg alert, respirand cu speranta in suflet de-a mai gasi cateva persoane in viata. Maria, jokerii si clovnii sunt destul de departe, au destule lucruri de distrus si destui oameni de ucisi.

Insa populatia acestui oras nu sesizeaza pericolul care vine cu pasi alerti, totodata cu furtuna si inundatia care am lasat-o in urma, revolutia lui Gray fiind necrutatoare.

Satula si obosita sa trec de fiecare persoana care ma priveste cu aroganta, urmarindu-ma curioasa de graba infernala, ma opresc in dreptul unui barbat si sunt gata sa-i ofer cel mai bun si generos targ din lume.

Aceasta este un barbat inalt, bine facut, cu parul negru, exact ca penele unui corb, cu ochii verzui inchis, usor nuanta plecand spre un gri nedefinit. Barbatul poarta o camasa alba, alaturi de o pereche jeansi albastri, stransi pe trupul suflu, invelit in hainele clasice.

Ma folosesc de trucurile feminine, lipindu-ma de trupul solid si invartindu-ma de-a lungul sau.

Ii ating pantalonii si atunci cand acesta se uita in spate, in fata, in stanga si in dreapta, ma prinde de mana, iar dupa rasuceste puternic.

Inghit in sec si reusesc sa-l conving sa ma ia la el acasa.

Inaintam catre o strada lunga, unde numai intunericul reuseste sa ne ia prin surprindere, caci cararea are multe gropi, pline cu apa, ceea ce imi inspira nesiguranta.

Dupa cateva minute, ne apropriem de casa necunoscutului, dandu-mi seama imediat dupa pasii grabiti, azvarliti precum mingea pe asfalt. In momentul in care ajungem in dreptul casei sale, ma proptesc in spatele sau, lipindu-mi pieptul de spatele incordat si atunci cand observ cum cauta cheia prin buzunare, ochii imi pica direct pe broasca usii.

Oh, Doamne, ce fac?

Asta nu se va termina cu bine, insa fac chiar si imposibilul pentru Gray.

Acesta introduce cheia in broasca, se departeaza si atunci cand scoate cheia, oftez adanc. Imi infing toate cele zece degete in umerii infrigurati si las degetele sa coboare pana in dreptul coatelor, intrand in holul care duce catre sufragerie.

Nu pot sa imi dau seama daca imi frec bratele de frica sau de frig.

Calc pe covorul pufos si deodata, mainile mari, puternice si infierbantate ale individului ma strang in brate, trezind in mine o senzatie neobisnuita. Nu il pot judeca, sunt o straina, dezbracata, pasind prin casa lui. Are tot dreptul sa imi faca ce vrea...