Killjoy [+18]

unu

- Ar trebui să îi taie, se trezi băiatul vorbind cu voce tare.

Răspunsul lui K fu o ocheadă chiar mai acidă decât cea cu care îl întâmpinase. Fu nevoit să plece la rândul său privirea în pământ pentru a scăpa de puternica influenţă a ochilor de un verde crud. Lovi cu vârful tenisului vechi o piatră ce zbură în relicva decojită şi ricoşă în piciorul blondului. Şi fără a-i surprinde reacţia, ştiu că cel care îl convocase avea să reacţioneze violent. Se auzi un fâsâit sonor şi în secunda doi, jointul din care trăsese K ca o ventuză însetată îl nimeri puţin mai jos de ochi. Ezită în a sări la gâtul lui K doar pentru că acesta avusese bunul simţ de a stinge ţigara înainte de a scăpa de ea. Irosise „resurse importante", dar părea mai calm. Relativ mai calm.

- Să ştii că am stins-o pe limbă, se lăudă K.

cea mai mare realizare a ta

Observând că acele cuvinte pronunţate cu o voce joasă nu avuseseră rezultatul scontat, tipul înalt şi blond mută subiectul pe un făgaş mai sigur şi începu să îi expună genialul plan care pur şi simplu îl trăznise cu o zi în urmă, lăsându-l să zacă minute bune lungit pe pat, năuc. Băiatul cu păr creţ simţi în stomac o teamă nebună, o frică puternică şi grea. Era cel mai tâmpit plan cu care venise prietenul său până în momentul de față. Tresări inconştient când îl văzu apropiindu-se atât de tare pe K, băiatul de şaptesprezece care, deşi era cu doi ani mai mare, avea relativ aceeaşi înălţime cu a lui. Părea atât de inocent, atât de pur cu tot acel păr blond biciut de vânt, cu acei ochi verzi, dar tulburi şi necunoscători... îi venea să urle că persoanele cu înfăţişare angelică precum a lui nu trebuiau nici măcar să se gândească la planuri mârşave ca acela, dar să le mai şi pună în aplicare! În schimb, tăcu şi se lăsă în voia privirii iscoditoare care îl scana.

- Eşti pregătit să o facem? întrebă K.

- Știu și eu... e puțin exagerat.

Până la urmă se dădu un pas în spate, căci nu mai suporta apropierea.

- Nu te depărta de mine! Crezi că mie nu mi-e frică? La naiba, dacă aş fi avut altă alternativă...

Clătină din cap cu resemnare şi, pentru un scurt moment, băiatul percepu o urmă de regret în tot amalgamul de sentimente contradictorii ce îl încercau pe prietenul său frumos.

- Nu s-ar fi ajuns aici dacă jegul acela era pe treaba lui, încheie K şi respiră adânc, aspru.

Ceva ciudat îi apăru în ochi, o emoţie care era prea fragilă pentru a o numi uşurare. Se uită fix la el, creând o scânteie de emoţie ce era insuportabilă pentru amândoi.

- Deci... eşti cu mine?

Acela era moment crucial şi toată persoana lui tremura de emoţie. Te bagi sau stai pe tuşă? păreau să spună buzele cărnoase ale lui K, care acum afişau cel mai radios zâmbet pe care îl observase vreodată pe un chip trist, cenuşiu. Dacă zicea nu, scădea cu siguranţă şi nimeni nu l-ar mai fi respectat în stradă. În plus, nu se putea opri. Deja venise. Deja îşi lăsase mama pentru o oră. Nu putea face aşa ceva. Nici lui, nici prietenului său, nici mamei lui. Îi trebuiau banii cu care se alegea după ce terminau.

- Absolut, frate!

Şi bătură palma, de parcă nimeni şi nimic nu i-ar putea opri. Într-adevăr, în acel moment, doar timpul şi moartea îi puteau opri. Acestea, plus o ploaie grea ce părea că aştepta momentul prielnic pentru a se dezlănţui. Privi spre casă şi observă cum un câine mic se lupta cu uşiţa specială pentru a pătrunde în casă.