Perechi moarte

Violenta

Hajun pov

 (si la media, credit to the owner of the photo)

Nimic nu merge conform planului in aceasta seara. Uneori soarta parca imi rade in fata si simt suflarea rece a mortii in ceafa ca de fiecare data cand parasesc propriul apartament. 

-In-soo! Aud urletul lui Ivaylo in aer si ma arunc in spatele unei lazi inainte ca o ploaie de gloante sa ma izbeasca in plin. Imi presez trupul de aceasta in timp ce ma asigur ca am arma predica si piedica deja trasa. Mai multe voci de barbati strapung linistea pana acum netulburata din depozit. Urmate de mai multe focuri de arma, neintrerupte. 

Privesc in jur si calculez mental unghiurile din care pot sa fiu atacat. Moment in care zaresc un barbat pe o pasarela de sus. Cum deja are pistolul indreptat spre mine. In loc sa trag in el, aleg sa o iau in schimb la fuga, afara din raza lui vizuala. Pana la o alta gramada de lazi aliniate in ordine, pregatite sa fie descarcate si preluate de noi. Ori, ar fi trebuit sa fie asta modul in care lucrurile trebuiau sa opereze. Ca de in fiecare seara, de pana acum.

Daca ramaneam in bataia unui glont, aveam sa pier mai inainte de a apuca sa trag. Reusesc sa ma arunc la pamant in spatele gramezii de lazi, fara sa permit sa fiu impuscat ori ranit mortal de cealalta grupare care in mod cert s-a decis sa ne de-a peste cap programul.

Geamatul unui barbat ma face sa tresar, dar zaresc trupului celui de pe pasarela cum se prabuseste in gol si cum ajunge sa se izbeasca cu putere de podeaua depozitului cateva clipe mai tarziu. O alta silueta se afla acum in locul unde m-a ascuns eu cu cateva clipe in urma. 

Ochii mi se intalnesc cu ai lui Ivaylo.

Mana mea dreapta si omul meu de incredere.

-Vrei cumva sa mori? Urla el spre mine. Si ranjesc lejer. Moment in care simt miscare pe partea opusa. Hajun Sus! 

Fara sa mai ezit smucesc de brat si ridic arma, apoi trag fara sa ezit.

Un alt vaiet, iar cel care voia sa ma impuste se prabusi peste lazi, la fel ca cel de pe pasarela.

-Trebuie sa plecam! Sunt prea multi! Urla Ivaylo in directia mea. Si clipesc frustrat din cap.

Tocmai a zis acel las ca ar trebui sa lasam incarcatura noastra speciala din aceasta seara in urma? Incarcatura pentru care ne-am riscat viata in urma cu doar doua zile? Sa o transporta pana aici? Nici vorba sa esuez in distribuirea acestora.

Pufai sec si ma urc pe una din lazi. Sprijinit de ea intind mana din ascunzatoare si incep sa trag la randul meu in barbatii imbracati in negru ce incearca sa ne sparga bariera de protectie instaurata de mine si Ivaylo.

Observ ca majoitatea oamenilor mei stau ascunsi. Cum impusca din puncte strategice. Zaresc si cativa deja morti. Nu simt insa vreo urma de remuscare, sau durere, la vederea acelor corpuri.

Nu sunt nici primii oameni, pe care ii vad murind in fata ochilor mei. Si nici ultimii.

Un bufnet surd imi distrage atunci atentia.

Si risc sa imi dezlipesc privirea o clipa ca sa arunc o privire spre locul unde se afla Ivaylo. Il zaresc trantit la pamant, cu mana in jurul umarului sau. Observ in treacat cum pistolul lui e izbit cu forta de un adidas. Si fara sa mai ezit incep sa trag in cei doi care vor sa il ucida pe Ivaylo sub ochii mei. Unul din ei cazu imediat lat, la pamant, la picioarele lui Ivaylo, dar al doilea se izbi de lada din lemn din fata lui, evitand la mustata sa fie impuscat. Gloantele isi urmau o anumita traiectorie. Cu cat mai mare distanta, cu atat mai mare riscul sa nu nimeresc tinta.

Nu ma nascusem pe lumea asta un lunetist.

Ivaylo il izbi insa cu piciorul si il tranti la pamant. Aud maraitul lui Cibrian, cand acesta il incaleca si observ cum incep sa isi care la pumni si picioare, fara sa ezite.