ARIPI DE ÎNTUNERIC ȘI LUMINĂ

PROLOG (Michele)

16 ani în urmă

Stau ascuns într-un dulap de haine, așteptând ca tata, așa-zisul tată Lorenzo De Santis, să iasă din birou cu noul lui asociat. Nu știu prea multe despre afacerea lui, dar sigur nu e vorba de ceva curat. Nici măcar acum, în mijlocul haosului în care toți ochii sunt pe el după moartea bunicului Antonio, un om foarte influent și rece. Nu m-a plăcut niciodată, în schimb o adora pe sora mea, Giovana.

„Sunt foarte încântat de noul tău contact, cred că vor ieși lucruri mărețe din toate treburile astea." Aud tonul înfundat al asociatului tatălui meu, Vincenzo Bellini, care bate nonșalant în suprafața biroului scump al tatei.

„Bineînțeles, nu am de gând să las toată afacerea asta să moară odată cu scumpul meu tată. Totuși, trebuie să fiu discret acum, cu toți paparazzii ăștia în jur. "
Nu vreau să trag cu urechea, pentru că dacă m-ar prinde ar fi din nou rău pentru mine și mama mea. Oricum, el alege orice pretext ca să aplice o lecție «binemeritată», cum îi place să ne reamintească , în timp ce ne încolțește în orice loc al casei ăsteia."

„Nu are cum să meargă prost, stai fără griji." Se aude vocea lui Vincenzo în liniștea biroului.

„Așa să fie, pentru că, Vincenzo, și tu ai ceva de pierdut din afacerea asta. Iar dacă o dai în bară, mă voi asigura că fiica ta ajunge una dintre mărfuri." Aud amenințarea tatălui meu printre rânduri, încheind un pact mut. Nu-l cunosc bine pe Vincenzo, deși este un partener apropiat de tata, dar și rezervat cu familia lui. Știu că are o fată de vârsta Giovanei. Am văzut-o o singură dată la un eveniment de familie, în urmă cu două săptămâni, unde au fost multe persoane asociate cu bunicul și tata.

Îmi amintesc foarte clar: părul ei auriu-roșcat, ondulat, prins într-o coroniță de înger. Avea o rochiță albă de prințesă care îi scotea în evidență ochii albaștri ca oceanul, pe pielea ei albă ca porțelanul. În spate avea o pereche de aripi din pene albe sintetice. Era clar că nu se integra în peisajul italian. Nu semăna deloc cu o frumusețe italienească, nu pentru că nu ar fi fost frumoasă, ci pentru că nu avea nimic specific unui italian. Eu și sora mea suntem amândoi bruneți, cu ochi căprui și ten măsliniu, de la soarele Toscanei.

Am întrebat-o, pe un ton normal, fără să știu cine este:

„Cum te numești?"

S-a uitat la mine cu ochii pe jumătate închiși, din cauza apusului de soare care îi bătea în ochi, în grădina din spate a casei mele, unde era evenimentul tatei. Ea culegea flori de pe marginea pavată, făcând o coroniță.

„Melek." Atât a spus, cu o voce de copil, joasă, șoptită, ca și cum nu voia să o audă nimeni.

Atunci mi-am dat seama cine este, auzindu-i numele rostit de tata de câteva ori în treacăt, fiind destul de rar prin Italia mi-a rămas gravat în minte

„Asta explică aripile pe care le ai atârnate de spatele rochiei." Spun încet, șoptit, ca să nu o sperii, fascinat de fetița de lângă mine, mult prea serioasă pentru un copil.

Ea se uită nedumerită la mine, ca și cum aș fi întrerupt-o, apoi o întreb:

„Ce faci singură aici?"

Ea stă și pare că se gândește dacă să vorbească sau nu cu mine.

„Tati spune mereu să nu vorbesc cu străini când vin aici, iar tu ești un străin. Dar îți voi spune un secret pe care l-am auzit de când am venit aici, fără să vreau, ca să înțelegi de ce stau în grădină și să nu mă mai bați la cap." Spune mai puțin timid decât înainte, uitându-se insistent la mine, cu capul ușor ridicat, fiind mai înalt decât ea. Continuă fără să mă lase să intervin:

„Tati a spus într-o convorbire telefonică că seara aceasta se va termina foarte prost pentru familia ce locuiește aici. Iar eu îmi pierd timpul printre flori până vine el să mă ia."

Eu rămân tăcut, ascultând vocea ei catifelată de copil, înțelegând că nu mă cunoaște, nu știe că eu locuiesc aici.

Mă întorc din amintire și revin în dulapul ponosit din birou, auzind voci îndepărtându-se, semn că pot pleca curând să o verific pe mama. Fetița a avut dreptate. În seara evenimentului, cineva a intrat prin securitatea curții și l-a găsit pe bunicul Antonio în camera lui privată. Mai târziu, în acea noapte, am auzit doar sunetul înăbușit de șoc al mamei când tata l-a găsit într-o baltă de sânge pe podea.