Gemenii Withmore

I. Viața Selenei

Rivora, un oraș mic, simplu și cam uitat de lume, unde eu locuiesc împreună cu familia mea, sau mai bine zis cu o parte din familia mea, locuiesc împreună cu mama și cu fratele meu mai mic, Eric, care are doisprezece ani, pentru că tata a decis să ne părăsească și să ne lase pe noi cu toate datoriile pe cap. A plecat fără a se mai uita în urmă. Străzile sunt înguste și pietruite, iar casele, vechi și cu acoperișuri scorojite, abia se țineau împreună. Magazinele de pe colț erau puține și nu prea bine aprovizionate, iar oamenii se cunoșteau între ei, salutând cu un zâmbet obosit sau cu un „bună" grăbit. Aerul mirosea mereu a pământ umed și fum de sobă, iar viața curgea lent, fiecare zi era despre supraviețuit, despre muncă și despre cum să scoți ceva din puținul pe care-l ai.

Este luna decembrie, mai exact zece decembrie, e aproape Crăiunul, însă noi nu ne putem bucura de această sărbătoare așa cum se cuvine. De ce? Pentru că nu avem bani, pentru că avem foarte multe datorii, datorii care nu ne lasă să ne permitem să ne cumpărăm nici măcar un brăduț micuț pe care să-l împodobim. Afară este foarte frig, iar în casă, în casă este și mai frig, singura cameră pe care o încălzim este camera în care dormim și da dormim toți trei într-o cameră. De ce? Ca să nu plărim prea mult pe căldură și să putem pune mai mult deoparte, bine mai bine zis mama să pună, pentru că ea e singura care muncește și deși încercăm să nu cheltuim tot nu ajung banii ca să acopere datoriile, curentul, mâncarea și multe altele. Eu vreau să-mi ajut familia, dar încă nu mi-am găsit un loc de muncă, chiar dacă am despus peste douăzeci de Cv-uri, dar nu mă dau bătută, știți cum se zice, speranța moare ultima.

Se aud plânsetele mamei în casă. Speriată, alerg către ea și o întreb:

- Mamă, ce s-a întâmplat, ești bine? O întreb cu neliniște

- Nu, nu sunt bine, dacă nu plătim facturile acestea banca ne va lua casa. Zice mama strângând facturile în pumni

- Stai liniștită mamă, nu se va întâmpla așa ceva. Îți promit! Zic și o iau în brațe

- Ba da, Selena, ba da, tu nu vezi că de abia avem ce pune pe masă, tu nu vezi că fratele tău merge la școală cu același ghiozdan de cinci ani care mai e și rupt?

- Mamă, voi găsi ceva de lucru, tocmai de accea am decis să nu mai merg la facultate, pentru a avea grijă de voi, pentru a mă angaja și eu, pentru că tu nu poți întreține tot cu salariu tău.

- Nu, Selena, nu vreau să-ți strici viitorul, voi lua tură dublă la muncă, sau mă voi mai angaja într-o parte, dar tu, tu dute la facultate în continuare, voi vedea eu cu mă voi descurca.

- Nici nu mă gândesc, mamă, ești bolnavă, de abia te descurci aici, dar să mai ai un loc de muncă.

- Selena, ai doar douăzeci de ani, nu vreau să-ți strici tinerețea.

- Mamă, dacă ar fi să aleg între voi și distracția sau facultatea, vă aleg pe voi fară să mă gândesc. Oricum deja mi-am depus CV în mai multe locuri, sper că voi găsi ceva cât de curâd.

Nici bine nu termin discuția cu mama, că îl văd pe Eric cum intră pe ușă, se pare că a venit de la școala.

- Hei, micuțule, cum a fost azi la școală?

- A fost destul de bine, am dat test la matematică și am știut tot, dar ce are mama, de ce plânge? Întreabă Eric cu îngrijorare

- Nimic, o doare puțin capul, dar va fi bine, hai să mergem în camera ta să-mi povestești despre test. Zic și îl iau de mână ca să îl duc în camera lui

Ajunși în cameră, Eric spune:

- Sele, nu mă minți, mama este așa de câteva zile, ce se întâmplă?

- Nimic, stai liniștit!

-Selena, zi-mi adevărul, te rog!

- Of, bine, ideea e că mama nu stă prea bine cu banii, trebuie să plătească facturiile și pe lângă asta mai trebuie bani de mâncare, de căldură și multe altele, iar cu salariul ei nu-și permite să plătească toate astea, dar stai liniștit că mi-ai depus și eu CV la foarte multe locuri de muncă și știu că de câteva luni tot depun, dar dacă nu mă va suna nimeni, voi depunde la altele și tot așa până când mă va suna cineva.

Eric vede îngrijorarea de pe fața mea și vine să-mi dea o îmbrățișare.

- Mulțumesc, Sele, că vrei să ai grijă de mine și de mama.

- Of, dragul meu frățior, nu trebuie să-mi mulțumești, mereu voi face tot posibilul să vă pot ajuta să duceți o viață mai bună.

***
Seara se lăsă, iar noi eram în camera în care dormeam toți trei, adică singura cameră care era încalzită. Eram foarte supărată pentru că de luni de zile despusesem Cv și nu primeam nici un răspuns, dar tot mai aveam o fărâmă de speranță că ceva bun va avea să vină. Nu-mi venea să cred că tatălui meu nu-i păsa deloc de noi, de parcă nici nu avea copii. Încercam să dorm și să nu-mi mai fac atâtea griji, dar nu puteam, mă întorceam când pe o parte, când pe alta, eram copleșită de gânduri, gânduri care nu mă lăsau să dorm.