Dramă în teatru

Prolog

Ophelia... Acest nume înălțător, unic și special!

Ophelia, ca în opera lui Shakespeare - "Hamlet"; Ophelia, ca iubirea vieții mele; Ophelia, ca... Ophelia. Un nume cu atât de multe semnificații enigmatice și cu atâtea origini cunoscute și necunoscute!

Cine este această ființă cu chip de înger? Motivul existenței mele șubrede, muza mea excentrică, adăpostul inimii mele firave, un chip fragil, dar extrem de expresiv și, nu în ultimul rând, salvarea mea abisală.

Draga mea, Ophelia! Nu te percep ca pe orice chip în mulțime. Te privesc precum centrul universului meu, precum soarele ce alungă norii și ploaia ce reînvie ghioceii plăpânzi. Te cunosc mai bine decât orice slujitoare care ți-a fost loială toată viața; mai bine decât proprii tăi părinți și orice altă cunoștință.

Tensiunea pune stăpânire pe mine. Presiunea exercitată de părinții tăi mă copleșește, Ophelia! Nu pot să mai trăiesc așa...

Vreau să fiu lângă tine în orice clipă, raza mea de soare. Vreau să îți pieptăn podoaba capilară, în timp ce îți șoptesc vorbe dulci. Vreau să îți desenez cercuri în palmă, în timp ce mă privești galeș, iar ochii tăi îmi transmit povești nemuritoare. Vreau să fii a mea și numai a mea. Să te iau de mână în plimbarea noastră cu trăsura, să îmi încolăcesc brațele înflăcărate în jurul taliei tale subțiri în nopțile călduroase de mai. Să îți scriu bilete de amor la lumina lumânării și să ezit înainte de a le înmâna slujitoarei tale. Să alergăm în ploaia liniștitoare și să zâmbim, simțindu-ne împliniți. Să ne bucurăm că trăim și să lăsăm grijile deoparte. Să, să și iar, să...

Ești cel mai prețios giuvaer, Ophelia! Perlele ochilor tăi sunt angelice, dar pot deveni demonice atunci când ești departe de mine. Mici riduri îți brăzdează fruntea atunci când te contrazic, dar iubirea ta e mai presus de orice conflict.

Sunt un mincinos ordinar, scumpa mea! Iartă-mă pentru chinul îndurat din cauza mea... Toată viața am cutreierat în căutarea iubirii absolute - acea iubire care să te consume, care să te determine să lupți până la capat, iar când ești gata să renunți, un miracol să se întâmple. Tu ai fost, ești și vei fi miracolul meu, comoara mea din adâncuri.

Lumea privește cum viața se scurge din tine, din noi... Nimeni nu îți oferă o mână de ajutor. Nu pleca acum, soarele meu! Scena are nevoie de tine...

EU am nevoie de tine!

De ce vă uitați așa, brutelor? Salvați acest suflet muritor.

Oh, totul se întunecă în mintea ta, Ophelia. Îmi percepi glasul de disperare? Mă vezi?

Doctorilor! Doctorilor!

De ce puneți mâna pe mine? Ea trebuie salvată... Ophelia, iubirea mea. N-o lăsați să se stingă. Nu o auziți cum suferă, cum plânge? Prindeți-o, leșină!

Nu mai este nimic de făcut?! Mântuit să îi fie sufletul nevinovat! Oh, copilă neastâmpărată! Ai luat cu tine sufletul meu, ego-ul meu, rațiunea, totul!

...

Te iubesc, Ophelia! Poate a fost prea devreme pentru noi...

Adio, zeița mea!