Nu suntem singuri

Capitolul Unu

-Asta a fost ultima cutie, doamnă Turner?
-Da,domnule Turner, îi răspund soțului meu și îl sărut pe buze, tandru.
-Esti minunată!
Chicotesc și îl privesc zâmbind. Omul acesta este cu mine de patru ani, iar de o lună ne-am căsătorit. Ne-am cunoscut în primul an de facultate, Adam căuta coleg de apartament. Eu mereu am fost acel gen de persoană care întârzie sau lasă pe mâine. Am uitat să confirm primirea camerei de cămin, iar prima zi de facultate am realizat că nu am unde să locuiesc.
  Primul meu gând a fost: NU AM CUM SĂ STAU CU UN BĂIAT ÎN APARTAMENT.
Însă Adam este diferit. Îl iubesc din toată inima.
-Vrei să ne cunoaștem vecinii?
  Ne-am mutat într-un cartier rezidențial din Boston, iar în total sunt doar zece case. Îl privesc un pic îngândurată, iar un zâmbet îi apare pe buze. Ce frumos este când zâmbește!
-O să dăm o petrecere de bun venit sâmbătă iubito, acum haide în casă.
-Cred ca va începe ploaia, răspund și merg spre intrare în timp ce soțul meu încuie mașina.
  Casa este renovată, cu un etaj. La parter este sufrageria, bucătăria și baia. La etaj sunt trei dormitoare, însă pe unu l-am transformat în birou și bibliotecă.
  Adam este un bărbat înalt, cu părul șaten nisipiu și ochii o combinație de verde cu galben.
-Vrei să mâncăm ceva?
-Da,iubita!
-Avem o pizza, dacă vrei, spun eu și mă așez lângă el pe canapeaua plușată și ne uităm la televizor. Îmi las capul să cadă pe umărul lui și pot spune cu mâna pe inimă că mă simt acasă. Ne-am dorit mult casa asta, agenta noastră imobiliară ne-a spus că este o casă superbă și că foștii proprietari sunt niște pensionari drăguți care s-au mutat în Florida.
-De luni te întorci la birou?
-Da, din păcate, lumea are nevoie de avocați.
-Îmi pare rău de Sabrina că divorțează,erau un cuplu simpatic.
  Adam nu spune nimic. În schimb începe să mă sărute dulce pe buze,apoi pe claviculă, apoi pe sâni și respir greu.
Îmi aduce aminte de momentele de la începutul relației.