Prolog

13 4 0
                                        



Spuneau că noaptea e doar o umbră a zilei, dar ea știa mai bine.

Când soarele se stingea și întunericul acoperea pământul ca o pătură grea, lumea nu mai era aceeași. În acele clipe, simțurile ei o trădau – pași pe care nu-i putea vedea, șoapte în limba necunoscută a viselor și o senzație ciudată, ca și cum ceva, sau cineva, o privea de departe.

În noaptea aceea, luna era plină, și norii păreau că se strâng doar pentru a o ascunde. A ieșit doar câțiva pași dincolo de pragul casei, crezând că poate era doar imaginația ei... Dar atunci l-a văzut.

Siluita înaltă, ochii strălucind ca doi tăciuni aprinși în noapte. El nu era om.

Și, înainte să poată fugi, mâna lui rece i-a cuprins încheietura. Timpul s-a oprit, iar lumea întreagă a amuțit, lăsând doar șoapta lui în aer:

„Ești a mea acum."

Și, fără putere să se împotrivească, a fost trasă în întuneric, iar povestea ei abia atunci începea...

Ochii roșii, suflet negru  ( vol. I )Historias para obsesionarse. Descúbrelo ahora