Ortigo-Insula Îngerilor

Capitolul 18 - Logodna

- Elisa te porţi ca un copil!striga Andrew încercând într-un fel să mă convingă să ies.După ce am realizat ce i-am făcut m-am înroţit toată şi m-am închis în baie.De atunci se chinuie să mă convingă să ies.

    - Nu înţeleg de ce a trebuit să dormim în acelaşi pat!

    - Tu eşti cea care a refuzat să-mi de-a drumul la bluză.Nu am avut de ales.

    - Nu e adevărat!Şi chiar dacă ar fi nu e ca şi cum nu ţi-ar convenii!

    - Elisa, nu am nici un motiv să te mint. Nu mai fi aşa un copil şi ieşi afară.

    - Fie... m-am dat bătută şi am ieşit din baie. Andrew m-a sărutat pe frunte după care m-a luat în braţe. Ce crezi că faci? am strigat la el.

    - Te duc să mâncăm ceva şi pe urmă ne pregătim de petrecere.

    - Petrecere? Ce petrecere?

    - Nu ne-a invitat Leon la logodna lui? Ştiu că nu vrei să mergi, însă eu nu pot să refuz.

    Viaţa e atât de crudă uneori. Mai ales cu mine... Cel puţin, o să pot să le revăd pe fete şi pe bunica. Dacă vor fi acolo.

    După ce am luat micul-dejun, m-am întors în cameră unde mă aştepta o Vanesa foarte entuziasmată.

    - Hei, ce faci aici?

    - Am venit să te ajut să te pregăteşti. M-am uitat uimită la ea. Acum se purta chiar frumos cu mine.

    - Si-sigur.

    - Vino! m-a luat de mână şi m-a tras până în dressing. A ales o rochie gri lungă, pe un umăr.

    - Wow, e atât de frumoasă!

    - Ştiu! Acum haide!

    M-am dus în baie şi am făcut un duş rapid. Mi-am luat halatul pe mine şi m-am lăsat pe mână Vanesei. Mi-a ondulat părul şi a aplicat puţin machiaj. Sincer eu preferam un look natural, dar... După ce m-a aranjat pe mine i-am făcut şi eu părul într-un coc modern. I-am lăsat o şuviţă liberă pe care am ondulat-o. Am machiat-o şi ne-am îndreptat către pat unde erau puse rochiile noastre. Rochia Vanesei era mov, tot pe un umăr, pe care avea plisate flori. Ne-am îmbrăcat şi am coborât în salon. Acolo ne aştepta Andrew, îmbrăcat într-un costum negru. Avea o cămaşă gri ce se asorta cu rochia mea. S-a uitat la mine, făcând nişte ochi mari. S-a apropiat de mine, luându-mi mâna şi sărutând-o.

    - Nici nu pot să descriu în cuvinte cât de frumoasă eşti! a zis vocea lui, fiind mai sexi ca niciodată.

    - Mulţumesc! 

    Oh, Doamne, cred că eram ca un rac. Eu şi roşitul...

    Andrew ne-a condus până afară, unde ne aştepta o limuzină. Drumul nu a durat foarte mult, deci nu am avut prea mult timp să mă pregătesc psihic pentru ce urmează. Am intrat înăuntru, într-un zgârie-nori. Petrecerea avea loc într-un salon foarte frumos, decorat în auriu.

    - E foarte frumos aici! am zis cu voce tare fără să-mi dau seama.

    - Dacă vrei putem ţine şi logodna noastră aici, a zis Andrew, făcându-mi cu ochiul.

    Eu mă uitam la el gură-cască. Încercam să procesez ce tocmai a zis. Şi-a dus mâna la mine pe bărbie, mi-a închis gura şi m-a sărutat. Atunci cineva din spatele meu şi-a dresat glasul.

    - Leon, am zis eu mai mult pentru mine.

    - Elisa, Andrew, mă bucur că aţi putut ajunge!

    - Doar nu puteam rata asta, a zis Andrew dând mâna cu Leon. Şi unde e norocoasa?

    - Uite-o că vine, a zis Leon, indicând în dreapta noastră. O fată brunetă şi extrem de frumoasă a venit şi l-a îmbrăţişat. Miranda, acesta este faimosul Andrew Urilli şi partenera sa, Elisa Martin.

    - Mă bucur atât de mult să vă cunosc. Elisa şi Daiana mi-a povestit atât de multe despre tine.

    Cred şi eu că i-a povestit după privirea ucigătoare ce o avea. Am afişat un zambet fals (cum fac de obicei în ultimul timp). Nu puteam zice nimic. Adevărul e că era atât de frumoasă. Era îmbrăcată într-un albastru închis tot pe un umăr (aşa era la modă, cred). În partea dreaptă, rochia era puţin crăpată, lăsând să i se vadă un picior. Nu e de mirare că Leon a uitat complet de ce s-a întâmplat între noi.

    - Elisa, crezi că putem vorbi puţin? m-a întrebat Leon.

    - Ahh... si-sigur. M-am uitat la Andrew care m-a sărutat pe frunte şi mi-a făcut semn să mă duc. L-am urmat pe Leon şi ne-am dus pe un balcon ce dădea spre grădină. Păcat că era seară şi nu puteam vedea mare lucru.

    - Deci, ce doreai să vorbim? am întrebat, încercând să ignor tensiunea dintre noi.

    - Vroiam să-mi cer scuze, a zis cu privirea în pământ. Ştiu că te-am rănit, dar crede-mă nu asta era intenţia mea! Chiar nu ştiam de Miranda. Nu am avut niciodată şansa să ne întâlnim deoarece ea făcea şcoala acasă. Chiar nu am crezut că îngerul meu a luat-o razna şi te-a încurcat cu ea.

    Am stat câteva minute să mă gândesc. Adevărul e că părea aşa de sincer. Nu e ca şi cum ar fi vina lui că îngerul a dat-o în bară. Nu ştiu de ce, dar nu mă mai simţeam atrasă de el, aşa cum o făceam înainte şi s-ar putea să ştiu de ce...

    - Te iert!

    S-a uitat la mine cu nişte ochi mari. Cred că nu se aştepta să-l iert aşa de uşor.

    - Te iert, Leon! am repetat eu.

    - Mulţumesc, Elisa! a exclamat el şi m-a îmbrăţişat.

    Inima nu-mi bătea ca nebuna. Adică nu am roşit sau altceva. Parcă mă îmbrăţişa un prieten. Asta a confirmat ceea ce credeam.

    - Ah, şi... Elisa?

    - Da?

    - Dă-i o şansă lui Andrew. Nu e aşa de rău cum pare. Chiar ţine la tine.

    - Ştiu, am zis zâmbind cu adevărat de data asta. M-am îndreptat către sala unde se ţinea petrecerea. Nu mi-a luat mult să-l găsesc pe Andy (da, Andy, toată lumea îi zice aşa, deci de ce să nu o fac şi eu?). Era cu bunica şi Gabriel.

    - Bunico!! am strigat eu.

    - Elisa, draga mea, ce mă bucur să te văd!

    - Şi eu, bunico! Cum mai eşti?

    - Oh, sunt foarte bine. Mai ales de când îl am alături pe Gabi. Tu cum eşti? Eşti fericită?

    - Şi eu sunt foarte fericită, am zis, îmbrăţişându-l pe Andy. Şi nu am minţit. Nu ştiu de ce, dar eram atât de fericită doar pentru că eram alături de el.

    - Ce mă bucur! Sper că o să ne vizitaţi curând!

    - Desigur! i-a răspuns Andy, după care s-a întors către mine şi mi-a luat mâna dreaptă într-a lui. Dansăm?

    Nu i-am răspuns, în schimb l-am sărutat.