Suflete pereche

Capitolul 1

Sunt tristă că mai sunt 2 săptămâni și începe liceul. Îmi place să stau cu prietena mea dar liceul la care sunt nu mă reprezintă. Îmi doresc să fiu la un liceu ,la care să studiez dansul și muzica. La obligațiile mamei a trebuit să aplic la un liceu de științe politice. Ei nu i-a plăcut niciodată idea de a fii o dansatoare.

 În următoarele secunde primesc un mesaj de la mătușa mea Shin, ea a fost mereu alături de mine și mă susține în tot ce fac. Chiar m-a înscris, să iau lecții de dans. Datorită ei am putut să îmi urmez pasiunea. În tot acest timp ea mi a fost cea mai bună prietenă.

-Bună, Soo-Min! Ai vrea să treci azi pe la restaurantul meu?

-Da, imo(mătușa)! Oricum nu am ce face toată ziua acasă, așteaptă-mă, vin imediat.

Mă pregătesc să ies și văd că afară va ploua în curând. Îmi place ploaia deoarece mă relaxează și mă deconectează de la realitate, făcându-mă să visez cu ochii deschiși. Măcar când plouă să îmi pot îndeplini visul. Iau o umbrelă și ies din casă. În drum spre restaurant văd copiii cu mamele lor cum se distrează și mă gândesc cum ar fi fost să am și eu parte de o astfel de copilărie fericită împreună cu familia mea. Părinții mei mă iubesc foarte mult, dar ei nu arată asta. Amândoi își doresc să am o carieră de succes. Mai ales mama vrea să am un job în care să stau la birou, tata este indiferent, fiind plecat mai mereu nu a putut să mă restricționeze. Niciunul nu m-a susținut emoțional , iar din cauza asta mă închid în mine. Sunt trezită la realitate de o persoană grăbită, aceasta îmi ia umbrela din mână și fuge. Nu am apucat să văd cum arăta deoarece avea o șapcă neagră și o pereche de ochelari negrii. Nu am dat multă importanță, fiind aproape de restaurant. La intrare m a întâmpinat mătușa mea.

-Mă bucur că ai venit, poftim ți-am făcut bibimpap preferatul tău!

-Mulțumesc,imo!De-abia așteptam să îmi gătești mâncarea preferată!

-Ce ai mai făcut, Soo Min, cu lecțiile de dans, te ajută?

-Mă ajută foarte mult, aceste lecții sunt încă un pas spre visul meu. Îți mulțumesc că mă susții în tot, îți sunt recunoscătoare!

-Mereu voi fi alături de tine! Te ai mai gândit să dai la un liceu pe placul tău?

-Nu știu ce să fac, chiar îmi doresc ,dar dacă aș aplica nu aș fi acceptată.

-Ar trebui să ai încredere în tine Soo Min, măcar să încerci!

-Oricum, nu aș putea să plec din Busan până în Seul, mama nu m ar lăsa.

-Ce a început să plouă, nu ți ai adus umbrela?

-Ba da ,dar cineva mi a furat-o!

-Atunci ia umbrela mea.

-Ok,ar trebui să plec acasă pentru a mai repeta câteva dansuri!

Tot drumul spre casă m am gândit la ce mi a spus mătușa. Oare ar fi bine să încerc? Și când am ajuns acasă, în timpul repetițiilor nu puteam fi concentrată. Chiar mă trezeam din somn pentru a mă gândi. Până la urma la vreo 2 dimineața dintr-o glumă am aplicat la liceul din Seul. Și m-am culcat cu conștiința împăcată. A trecut o săptămână, eram sigură de la început că nu voi fii admisă. Peste două zile primesc un e-mai. Acesta mă lasă surprinsă.