În toamna ruginie, când frunzele cad în dans,
Soarele răsare, luminează lanul în avans.
Pe câmpuri de culoare, auriu și roșu aprins,
Privirea noastră se oprește, într-un spectacol divin.
Pășind pe cărare, printre spicele grele,
Simțim căldura blândă, în lumina ce ne chele.
Cu fiecare rază, pământul își hrănește roadele,
Și inimile noastre, se umplu de bucurii nesfârșite.
În aerul răcoros, se simte un farmec aparte,
Toamna și soarele, într-o armonie desăvârșite.
În lanul de grâu, greu și mândru deopotrivă,
Găsim o lecție de viață, o poveste de dăinuire să îți amintești cât ești de viu.
