Ajunsă acasă la Francesca, Isabella intră cu o rochie în mână. Francesca sesizează că este o rochie foarte scumpă.
— Ce e asta? întreabă Francesca.
— E rochia ta nouă!
— Uau, ești genială! Ce m-aș face fără tine!
— Hai îmbracă-te mai repede, nu avem timp de pierdut!
Francesca o ascultă pe prietena sa și să îmbracă. Nu se așteapta la o așa surpriză la de la prietena sa.
Isabella mereu o ajută, însă astea le întrece pe toate.
— Deci pot păstra rochia și după filmare?
— Clar nu! Te ajut pentru că sunt prietena ta, dar Francesca, rochia asta e foarte scumpă. E Versace.
— O, Doamne! Eu nu am purtat niciodată ceva italian. Eu port doar Channel și Louis Vouiton.
— Ei bine acum porți ce ți-am adus.
Francesca se gândește serios să dea o șansă și hainelor italienești.
— Deci ce bine îmi stă rochia asta pe mine!
— Nu îți las rochia de tot!
Francesca își dă ochii peste cap.
— Tu chiar crezi că Coco și Andrada ți-au distrus rochia?
— Păi cine altcineva ar fi fost?
— Nu știu! Însă știu că acea clădire e foarte foarte bine securizată...
— Să știi că și clădirile foarte bine securizate pot cădea pradă spargerilor. Oricum se ocupă poliția de caz.
— Ok, mă bucur că ai lăsat poliția să se ocupe de caz.
— Da...spuse Francesca cu o voce foarte joasă.
— Se pare că până la proba contrarie, fetele sunt nevinovate, nu?
— Da. Isabella, de ce le iei apărarea?
— Nu le iei apărarea?
— Nu le iau apărarea, însă nu ai nicio dovadă împotriva lor!
Francesca nu mai poate cu prietena ei, se săturase și de aceleași discuții. Francesca crede că prietena ei o acuză indirect, dar nu știe de ce.
Totuși se bucură că are o rochie pentru a putea filma reclama pentru compania ei.
Este o reclamă la nivel național, deci Francesca trebuie să facă o impresie bună!
Francesca se gândește că poate Isabella este geloasă pe ea. Ea nu are nicio perspectivă de viitor.
Și Isabella este bogată, însă nu are ambițiile Francescăi.
— Nu știu cum o să rezolv cu rochia, era împrumutată.
— Știam eu! Știam că nu ești atât de bogată!
— Ba da sunt! În să rochia era mult prea scumpă să mi-o permit. E vreo cinci sute de mii de dolari!
— Ești proastă? Ai stricat o rochie jumătate e milion de dolari?
— În apărarea mea, era un Channel foarte veritabil. Acum sper ca planul meu să reușească și să pot cumpăra rochia pe care nu o voi purta niciodată.
Isabella râde.
— Și credeam că eu nu am destui bani.
— Da, noroc că tații noștri sunt bogați. Altfel nici reclama asta nu aș fi filmat-o.
— Așa este. Îmi pare rău că ai atâtea probleme. Ce au spus părinții tăi?
— Nimic, nu le-am spus nimic!
— Știi pentru o fată care vinde haine de brand, nu e ciudat că nu-și permite una?
— Da.
— Și crezi că oamenii vor veni în magazinul tău pentru a cumpăra haine? Din toată America?
— Sper, adică sunt în Texas, trebuie să reușesc. Sunt una dintre cei mai prosperi antreprenori din Texas.
— Din Texas, bine spus. Crezi că vei avea succes național?
— Isabella, eu cred că tu nu vrei să reușesc!
— Poftim?
— Pui niște întrebări foarte ciudate. Eu am niște ambiții, tu ai încercat vreodată să ieși din zona ta de confort? Și tu ai ani, și tu ai putea risca.
Isabella tace și nu mai zice nimic. Știe în sufletul ei că Francesca are dreptate. Și poate este puțin geloasă pe prietena sa.
