Sanatoriul Creepypasta - (Colaborare cu Darkania Works )

Sanatoriul

Sanatoriul Capitolul I - Începuturile

*Toate personajele masculine aparțin naratorului Darkania

*Toate personajele feminine aparțin naratorului Vocea Ororii

------author note: Malvina se pronunță Mali-vina-------

******INTRO DARKANIA******

------------------------------------------------Narator : Darkania ------------------------------------------------------

1860. Un an care va rămâne întipărit în memoria mea pentru fiecare clipă pe care am petrecut-o în acel Sanatoriu nenorocit încojurat de pădure.

Să vă povestesc cum a început călătoria mea în toată nebunia asta. Eram un student rezident la Universitatea de Medicină din Iași și am fost repartizat la Sanatoriul de Tuberculoză din apropiere de satul Urșița. Clădirea se afla chiar în interiorul pădurii de conifere care acoperea zona și era greu accesibilă pentru oamenii de rând.

Profesorul meu , domnul doctor Anghel îmi spunea înainte să plec :

ANGHEL : „Zamfir, satul ăla are nevoie de oameni ca tine. Acel sanatoriu este unul dintre cele mai proaste din toată țara dar în mâinile tale poate deveni un adevărat centru de ajutor căci de recuperare nu poate fi vorba."

Având motivația tinereții în mine atunci, la cei 27 de ani, credeam că pot schimba lumea. Abia terminasem stagiatura la Spitalul "Sf. Spiridon" și credeam că orice pacient poate fi vindecat cu ajutorul științei medicale.

ZAMFIR : „Domnule doctor, puteți avea toată încrederea în mine. Sunt sigur că voi putea fi de mare ajutor și după rezidențiat voi scrie o lucrare unde să existe cele mai eficiente tratamente pentru a ajuta umanitatea."

ANGHEL : „Așa să fie, să ne vedem cu bine după cei 3 ani pe care îi vei servi acolo."

Am plecat de la universitate în acea zi, zâmbind larg și mă îndreptam spre camera mea de cămin pentru a-mi pregăti bagajele. Pe străzile orașului caleștile rulau peste pavajul cubic iar aburul ieșea ca un șuvoi alb din nările caillor. Frigul iernii se apropia repede iar ceața lunii Noiembrie acoperea străzile ca ca o perdea indescifrabilă. Stăteam în căminul cu numărul 6 , chiar la etajul 3. Era cel mai îndepărtat cămin al universității și îmi lua cam jumătate de ceas să parcurg tot traseul. Clădirea albă se înălța în spatele unui parc sinistru prin care uram să trec. La fiecare pas printre băncile de fier mă uitam în spatele meu ca să mă asigur că nu am fost urmărit de vreun om al străzii care dorea să fure și ultimii bani pe care îi aveam la mine. Vântul cresta printre ultimele ramuri a copacilor șubrezi, rupând parcă și bucățile de scoarță, dezgolindu-i pentru gerul iernii. Picături mărunte au început să pice, prelingându-se de pe parpalacul meu de piele. Am grăbit pasul, privind cu atenție pe unde calc ca să nu alunec pe vreun pietroi din asfaltul distrus.

O hârtie albă mi-a atras atenția. Era aruncată pe jos, lipindu-și paginile de pământ și murdară cu stropi de ploaie și infuzii de nămol. „Ziarul Adevărul Contemporan". M-am aplecat să o ridic când titlul de pe prima pagină mi-a atras atenția. „Sanatoriul Liniștea Codrului" din Urșița urma să se închidă datorită ratei mici de succes în tratarea pacienților.

ZAMFIR : „Ridicol." – mă gândeam eu citind cu atenție statisticile care nu prevedeau nimic bun.

ZAMFIR :„Eu voi schimba situația, voi deveni un doctor celebru. Îi voi ajuta pe toți!"

Dacă aș fi știut atunci ce urma să găsesc la acel sanatoriu, aș fi aruncat ziarul imediat ce am văzut data de publicație.Ceva necurat se întâmpla, dar fiind cu capul în nori, am aruncat ziarul, plin de nervi și orgoliu nefondat.