Prin mintea lor și niciuna

14 august

-Gata, mă, ne dau ăștia afară din aeroport dacă nu încetezi!
-Să mă dea afară, nu mai am la ce să mă întorc.
-Ești mort de beat, calmează-te că nu e chiar așa, discutați și va fi bine.
-Sunt mort de beat și absolut gol pe interior. Mi-a zis că i s-au schimbat sentimentele și că se gândește la despărțire. Tu înțelegi, tu înțelegi că sunt terminat, că nu am la ce să mă întorc?
- Dar ți-a dat mesaj că abia așteaptă să te vadă și a insistat să vină să te ia din aeroport. Ce crezi, că vine să vă despărțiți, cine ar face asta?

Aeroportul din Istanbul era îmbâcsit cu oameni, deși era foarte devreme, în jur de 4³⁰ dimineața. Noi treceam prin check pointuri și ne grăbeam spre poarta de îmbarcare. Parcă pluteam prin spațiu, deconectat de realitate și prins în discuția avută cu câteva ore înainte, înecat în alcool și regretele pe care nu am reușit să le înec, deși am turnat atâta alcool încât nici drumul de la hotel spre aeroport nu mi-l amintesc.

Seara fusesem să îi cumpăr un cadou din Istanbul și după multe căutări, i-am luat o rochiță sexy de noapte, pentru dormit. Îmi și imaginam cum facem dragoste și înainte apare cu rochița care ii va veni atât de bine, ondulată pe formele perfecte... dar acum fie va zace uitata pe undeva, fie se va bucura altul de ea si asta mă termină, gândul la cum îmi zicea că va fi pentru totdeauna a mea și acum, la cateva zile, deja renunță atât de ușor. Imediat cum am ajuns acasă am văzut mesajul despre cum a pus-o pe gânduri prietena psiholog venită la masă, care cel mai probabil a fost doar un pretext să îmi servească despărțirea. Am încercat 3 ore să îi explic cât de mult înseamnă pentru mine, că știu ce am greșit și că e prima oară când îmi spune ce are pe suflet și nu se poate termina așa, în loc să construim, să fie productivă discuția.

A devenit clar pentru mine direcția în care merge discuția, am simțit distanța din vocea ei.
-M-a întrebat dacă am ajuns să te iubesc? zicea Beatrice așa de convinsă de ce vorbește.
-Și ce ai zis, ce simți? am întrebat agonizând din cauza durerii cauzate de inevitabilul anticipat.
-Că da, că am ajuns să te iubesc...
-Îmi zici că mă iubești dar te gândești să te despărți de mine și să mă ștergi din viața ta, din senin, de parcă nu am contat, de parcă am fost un nimeni.

Am continuat discuția și la final eram terminat, așa că am ieșit la o gură de aer cu Alin și ne-am oprit la o bere, apoi încă una, apoi ceva mai tare, apoi am întrat în clubul de la terasă, unde am băut încercând să anesteziez durerea pe care o simțeam și dorul pe care îl adunasem în aproape 3 săptămâni plecat, în care visam la momentul întâlnirii și la cum nu ii voi da drumul din brațe. Încercam să las totul în urmă și dimineață în aeroport să pară că am cea mai bună dispoziție, să o binedispun, să nu începem cu un aer negativ.

Nu-mi amintesc momentul când am plecat din club, doar cum încă o tipă, una din multele din această vacanță, a încercat să se bage în vorbă cu mine, și ca de obicei i-am tăiat-o rapid, fără să las loc de interpretări. Nu-mi amintesc drumul spre hotel, doar că citeam mesajul de la Beatrice când am ajuns la hotel "Simt o tristețe imensă și abia aștept mâine să te văd.", și în singurul moment de luciditate din această noapte, mă gândeam că nu ar lăsa-o inima să zică asta decât dacă ar vrea să fim bine. Nu-mi amintesc nici drumul spre aeroport, doar că m-am trezit în aeroport răvășit de durere, simțind cum zbor, la propriu, spre dezastru, spre ce urma să reprezinte moarte unei părți din mine, a speranței naive la iubire sinceră, naturală.

Am mai hoinărit prin aeroport pentru că mai aveam suficient de așteptat, și deși deja îmi revenisem ca luciditate, nu-mi amintesc multe detalii pentru că singurul lucru prezent în mintea mea era cum abia aștept să o văd, cum o voi ține strâns în brațe, cum a fost de acord cu o zi înainte să mergem în următorul weekend la Sinaia și cum am luat apartamentul. Pe de altă parte simțeam cum mă sufoc, pentru că aveam o luptă interioară, între vocea care încerca să mă calmeze și să îmi arate ce planuri tocmai ne făcuserăm în zilele precedente și cum îmi spunea că numără zilele până mă vede, și vocea care îmi șoptea și pe măsură ce încercam să o ignor îmi zbiera de-a dreptul, că sunt un naiv, că și-a jucat rolul perfect și fără milă m-a lăsat să cred toate astea, să iau apartamentul, să mă îmbăt cu promisiuni și vorbe goale, pentru a avea parte de o despărțire cât mai confortabilă pentru ea, chiar dacă înseamna că pentru mine va fi o traumă, o lovitură din senin.