Lucrurile bune, necesită timp - MinSung

Capitolul 2

— Ce e atât de urgent încât să mă chemi aici când știi că e aniversarea mea de un an cu Hongjoong?
— Oh Doamne Seonghwa, am dat-o în bară...
— Cât de rău?
— Foarte rău... ajută-mă.
— Despre ce este vorba?
— Deci, trebuie să afli trecutul unui anumit Jisung. Acest tip, stă într-un cămin. Încerc să înțeleg de ce e cum este. Trebuie ajutat...
— Faci asta din milă?
— Dumnezeule, nu! Vreau doar...să-l cunosc, să-l ajut, nu-l cunosc de mult timp...însă vreau să-l apăr...m-am luat azi la bătaie cu un tip care și-a bătut joc de Jisung pe timpul liceului...
— De ce ai face așa ceva?
— Nu știu...am auzit o discuție între el și prietenii lui care m-a enervat atât de rău...
— Te voi ajuta. Ne vedem în câteva zile după ce aflu toate informațiile de care ai nevoie.

: Jisung intră în casă și rămăsese în pragul ușii, fiind vizibil șocat de ce se afla în casă. Totul era distrus, canapea, vase, geamul spart, ușa de la intrare era de asemenea spartă, hainele erau împrăștiate peste tot prin casă, iar chitara era distrusă complet, iar pisoiul era de negăsit. Blondul era îngrijorat pentru motan și trist pentru că singura bucurie a sa fusese distrusă, chitara pe care și-o cumpărase din ultima bursă pe care o prinsese la liceu. Băiatul își luă în grabă chitara distrusă și hainele le trânti într-o sacoșă, apoi ieși din cămin. Se bucură de faptul că nu fusese în locuința sa, în momentul în care s-a întâmplat incidentul căci nu știa dacă mai ieșea de acolo viu.

: În disperare căuta motanul de care se atașase atât de tare și în cele din urmă acesta ieși dintr-un tufiș, vizibil dezorientat și speriat. Jisung îl luă în brațe și încercă să-l calmeze pe micuț, apoi se îndreptă ușor către parc. Nu putea să mai cânte pentru a-și cumpăra o locuință, așadar urma să rămână pe străzi. Se încurajă pe sine să reziste și să se calmeze, sperând la o minune, pentru a-și găsi o casă. În următoarele 3 zile, băiatul a stat doar în parc și a dormit pe băncile reci din lemn vechi și foarte incomode.

: Lee Know nu mai trecuse prin acea zonă, știind că Han nu ar fi vrut să-l vadă, însă acum trebuia să se întâlnească cu Seonghwa pentru a primi informațiile de care avea nevoie. Într-un local din apropierea căminului în care stătea Han, brunetul era așteptat de prietenul său cel mai bun și de partenerul acestuia.

— Aici erai.
— Da, ai informațiile?
— Sigur, aici sunt toate datele și informațiile pe care le căutai. Numele lui complet este Han Ji-Sung, a crescut până la 16 ani într-un sat din apropierea orașului. De la o vârstă fragedă părinții săi au început să-l abuzeze fizic și psihic pentru că nu l-au putut convinge să-i placă fetele. La școală și la liceu a fost batjocorit de profesori și colegi iar la 16 ani a fugit de acasă. În prezent are 18 ani și stă într-un cămin, într-o garsonieră la etajul 4. Nu are bani și nici un loc stabil în care să stea, dorește să se mute dar nu poate. Suferă de anxietate și nu vrea să mănânce, nu are prieteni, frați și părinți cărora să le pese de el sau se sănătatea sa. Are multe traume și e închis în el. Preferă să zâmbească și să se prefacă că e ignorant...dar nu e așa...
— Garsoniera în care stătea a fost distrusă...
—

Hongjoong, ce tocmai ai spus? Glumești?
— Aș fi vrut să glumesc...tocmai am primit mesaj de la informatorul meu...

: Brunetul se ridică de la masă și fugi din local. Intră în clădire și urcă scările până la garsoniera blondului. Ușa era spartă și totul era distrus, blondul și pisoiul nu erau nicăieri, așadar se grăbi să-l caute. Fugi până la local, unde Seonghwa și Hongjoong se pregăteau să plece. Respirând greu, Lee Know a spus:

— Hongjoong are dreptate...iar Jisung și motanul sunt de negăsit... ajutați-mă!
— Ne împrăștiem prin cartier, cine îl găsește îl aduce la local în jumătate de oră.
: Spuse Seonghwa cu un glas autoritar.