Sentimentul

   E ca un drog ce mă omoară zilnic.
Se plimbă prin mintea mea , de parcă nu ar avea unde să stea.
   Și sincer, nu mi-aș dori să plece.
  Se comportă ciudat, dar totuși, dă de bănuit ceva ;apoi când se observă că a dat de bănuit, dispare... După un timp, se întoarce înapoi.
   Totul a fost din greșeală... Totu a fost o greșeală... Si totu s-a întâmplat din vina mea. L-am văzut ;l-am privit odată în ochi. Stat  cu el, pe o perioada de scurt timp ;si buum !
   Apare sentimentu acela în inimă, ce se numește atașare. Te atașezi de acea persoană, iar apoi, la un moment dat, o iubești. Prezența sa în preajmă te  face cel mai fericit om.
    Văzându-l zâmbind, te face să simți fericirea, admirandu-i  toată gingășia pe care o are. Vocea sa e ca o piesă melodică ce îți potolește inima atunci când te simți tristă. Iar zâmbetul său  este exact ca răsăritul soarelui pe cer dimineața. Îl adori și îl admir foarte mult. Faptu că gândul la el  îl ai și dimineața când te  trezești și seara înainte de a adormi, este un alt nivel...aici nu mai poți spune că îl adori, aici poți spune că chiar îl  iubești.
    Îl iubești enorm și încerci să comunici cu el. El refuză să comunice cu tine, dar în continuare, se pare că te caută.A intrat în inima ta, exact atunci când nu ți-ai fi dorit tu și nu te-ai fi așteptat.
   Ai fi fost în stare să faci orice pentru el, pentru că l-ai privit ca fiind "persoana perfectă". Dar, spre mirarea ta, nu a fost așa...
   I-ai spus că îl placi, dar el te-a refuzat... Dar tu tot ai continuat să îl cauți, ajutându-l când ar fi avut nevoie... Iar la un moment dat, când apela des la tine, ai început sa ai bănuieli... Probabil, dându-și si el seama că tu ai bănuieli ;exact cum am spus la început
  "dispare... După un timp, se întoarce înapoi".Începi să-l iubești mai tare, indiferent de-o orice ți-ar fi făcut rău.
   Începi să depinzi de prezența sa în locu în care te afli si tu zilnic.
Începi să depinzi de faptu că îți mai dădea mesaj  când cerea ajutoru. Începi să-i cauți privirea oriunde. Începi să depinzi de orice ca tu să fii fericită.
   Începi să te îndepărtezi de persoanele care ți-ai fi dat tu viața și  ai ajutat când au avut nevoie, doar pentru faptu că te ignora.
Stima de sine e moartă , din cauza trecutului care încă te urmărește.
Regreți că nu mai poți iubi, cum ai iubit odată.
Începi să regreți că ai sentimente pentru persoana de acu;iar tu din trecut cu tu din prezent vă luptați amândoi pentru a ajunge la un punct unde încerci să intersectezi tot, să analizezi tot și să-ți dai seama cu adevărat ce se întâmplă în viața ta...
   Începi să crezi că nimeni nu te suportă și nu te bagă în seamă , pentru faptu că stima de sine e scăzută.
   Începi să suferi mai des, suferind psihic, si enervându-te din orice.
Și așa , ajungi să te distrugi singur.
Ajungi să realizezi că nu poți avea ce dorești, si că ce e al tău, e pus deoparte. Ajungi să nu mai lupți pentru prieteniile pierdute, ci lași moartă tot și treci mai departe. Ajungi să fii o persoană puternică , chiar dacă nu observi asta.
Ajungi să ții lacrimile în tine, și să spui "Aia e" cu o tristă ușurare. Începi să nu mai zâmbești, dar zâmbești în preajma altor persoane, ca totu să pară bine, chiar dacă tu ești moartă în interior.
   Ajuți pe oricine în continuare, indiferent de răul pe care ți l-ar fi făcut. Și asta, pentru că ești o persoană bună la suflet. Ești o persoană bună , cu toate că ai știi ce este răutatea și ai folosi-o ca armă ca să-ți aperi sufletul, să-ți aperi sufletul de frică și de timiditatea pe care o ai, acționând cu încăpățânarea, folosind-o tot mai des, ajungând la stări de nervii, de stres, regrete, dar... Nu poți .
   Nu poți pentru că a fost cineva lângă tine, care cu toate că avea un comportament negativ, ai învățat părțile bune ale acestei persoane, si pe cele negative le-ai învățat în timp, la școală, pe stradă, etc.
  Iar frica de a comunica cu oamenii, de a sta retras si de a fi timid... Presupun că se numește anxietate. Iar aceasta, pornește de la o depresie, sau o traumă....