FIVE

Capitolul 8

- Pentru asta nu te iert.

   M-a prins de mâini, apoi m-a luat în cârcă şi a sărit cu tot cu mine în canal. Am închis ochii crezând că o să mă lovesc de gura acestuia pentru că era prea mică pentru amândoi, dar mi-am dat seama că nu m-a lovit nimic şi i-am deschis la loc fiind invadaţi de o lumină puternică. I-am închis şi i-am deschis iar, apoi când mi s-au obişnuit cu lumina, mi-am dat seama că Nathan încă mă ţine cârcă, iar rochia se ridica incontrolabil.

- Perversule! Lasă-mă jos! M-a pus imediat pe picioarele mele şi am început iar să dau cu pumnii şi palmele în el făcându-l în toate felurile. Ai înnebunit? Unde te crezi, în filmele SF să mă bagi prin canale? Sunt udă leoarcă numai din cauza ta şi dacă mă îmbolnăvesc o să te  arunc într-un lac îngheţat, dându-te cu capul de gheaţă până se sparge şi te înghite cu totul.

   Mi-am dat seama că mă priveşte cineva, iar când m-am întors le-am văzut pe prietenele mele care le-am crezut moarte în canal. Dar m-am uitat mai atentă în jur şi nu mai arăta deloc a canal, ci a palat. Eram într-o încăpere foarte mare cu tablouri pe pereţi, un candelabru mare cu zeci de diamante. Pereţii erau de piatră, pe jos nu erau covoare, sau parchet ci marmură. M-am uitat iar la fetele care mă priveau amuzate şi m-am dus spre ele luându-le în braţe. Mi-au răspuns la îmbrăţişare, iar când ne-am desprins mi-am amintit că eram udă toată şi mă aflam într-un loc care mai devreme era un canal, sau aşa credeam.

- Unde suntem? Mă uitam la ele nedumerită, dar nici ele nu păreau să ştie răspunsul la această întrebare.

- Cred că vă pot lămuri eu. Am auzit în spatele meu o voce groasă de bărbat, dar caldă în acelaşi timp. M-am întors şi am văzut un bărbat nu foarte bătrân, dar mai bătrân decât Nathan, cu părul negru şi creţ de câţiva centimetri puţin ciufulit. Avea mustaţă şi o privire caldă. Îmi zâmbea şi nu am putut să nu îi răspund cu un zâmbet. Eu sunt Fergus, iar voi trebuie să fiţi Ruby, Nicole, Lola, Carla şi Anna. Ne privea pe fiecare în ochi în timp ce ne spunea numele, oprindu-se iar la mine zâmbind. Ce a făcut Anna mai devreme când a fost atacată de acel domn...

- Beţiv, ăla nu poate fi numit domn! I-am spus eu furioasă pe scena de mai devreme când m-a prins nenea de braţ şi mă strângea prea tare. Fergus mi-a zâmbit şi am simţit cum mi se strânge stomacum şi mi-a apărut şi mie un zâmbet pe chip fără să îl pot opri.

- ...se numeşte magie. A început să se plimbe prin camera spaţioasă în care ne aflam fără să ne mai privească în timp ce noi nu-l scăpam din ochi. Ea are puterea focului, cu care l-a fript pe acel...bătrân, s-a uitat în ochii mei cu acelaşi zâmbet molipsitor pe buze. Iar după ce voi aţi venit aici, aproape i-a dat foc lui Nathan, îngerul nostru. A arătat cu un gest spre Nathan care îşi tot dădea cu pâna în partea de păr care i-am pârlit-o.

- Înger? Au întrebat Lola şi Ruby în acelaşi timp.

- Stai aşa. De unde ştii că eu l-am pârlit pe Nathan? Am întervenit aproape ţipând.

- Anna, toate am văzut ce s-a întâmplat acolo. Era un fel de nor aici, a făcut semn spre locul unde se afla Fergus, şi pe el aţi apărut tu şi Nathan.

- Oo, deci la voi tehnologia e mai evoluată. Faceţi televizoare din nori. Vreau şi eu aşa ceva pentru camera mea!

   Fergus a început să râdă şi să dea din cap.

- Nu sunt televizoare, e doar magie.

- Bine. Magie, magie. Am înţeles, nu vreţi să imi dezvăluiţi secretul televizorului din nor, dar cât costă unul?

   Fergus a început din nou să râdă, iar eu mă simţeam şi mai confuză decât cu cinci secunde mai devreme.

- E magie ca şi focul pe care l-ai scos tu din mâini. Asta e magia noastră, pe care o aveţi şi voi şi trebuie să o descoperiţi.