O povestire scurtă, fără început sau încheiere, scoasă din context. Scrisă pentru un concurs din martie, am decis să o public și aici.
Ca descriere a acestui singur capitol:
„Roșcata trebuie să își îndeplinească îndatorirea față de pr...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
Nu se aștepta ca tot planul să funcționeze atât de bine. Flăcările roșii se conturau perfect cu părul ei, parcă făcând întrecere care este mai roșu și care este mai portocaliu, iar din când în când trupul zvelt al tinerei femei se unduiește după modul în care focul o face. Ar putea începe să danseze cu îndrăzneală, să își îndoaie corpul după țipetele soldaților aflați sub balconul ei. Nu ar regreta nici măcar dacă ar fi prinsă de rege, însă nu e timp de pierdut doar pentru un dans absurd, nu?
Își aruncă rochia prin cameră, lăsând-o să ardă cât timp trage pe ea o cămașă verde, alături de o pereche de pantaloni negri și cizme de aceeași culoare. Un corset maro își face apariția pe talia ei, iar cerceii odinioară scumpi se transformă în unii cu model de stea, dintr-un argint vrăjit. Părul lung și ondulat e lăsat liber, iar tânăra apucă cu vrăjmășie o gentuță mică și maronie, ascunsă sub patul din satin și lemn de arțar.
Mâna și-o trece pentru ultima oară prin bucle, apoi sare pe geam, lăsând camera să ardă cu totul. Vâlvoarea iese imediat după ea, parcă vrând să o prindă cu mâini fierbinți și să o tragă înapoi în acel iad. Nu apucă, căci roșcata aterizează pe spatele mare lat al unui dragon și – deși nu-i vede culorile verzui atât de bine – aceasta se instalează mai bine pe spatele lui.
— Ai întârziat, Nurra, rostește cu un accent aparte, ținându-se bine de solzii acestuia, lăsând vântul să o ciufulească mai rău.
— Oh, mai scutește-mă, Deyanira. Vorbești de parcă aș fi vrut să fiu aici.
Nu întârzie să își arunce ochii verzi peste cap, imitând parcă făptura magică pe care se află. Trebuie să își urmeze planul cât mai curând, nu mai poate aștepta nici măcar o amărâtă de secundă sau va fi prea târziu.
Mușcă atât de tare de buza ei încât aproape îi să sângele, Nurra fiind motivul pentru care face asta. Se rotește în aer, evitând flăcările cauzate în acea jumătate de castel, dar și săgețile și sulițele aruncate înspre ei. Își ridică aripa, făcând o rafală de vânt să redirecționeze atacurile aruncate cu mâhnire asupra lor, făcându-i să se dea câțiva pași în spate. Nu pare destul pentru a se calma, căci acum aruncă cu săgeți în flăcări în speranța că le vor împlânta în trupul bestiei cu părul de foc sau a fiarei cu solzi de smarald.
Deyanira țipă, scoțând mai mult un râs forțat atunci când buclele aproape îi iau foc. Îi dă drumul lui Nurra, băgându-și mâinile în gentuță, scoțând o sticluță albăstruie. O agită în fiolă, apoi o aruncă asupra propriei persoane, deschizând și cartea pe care o are în mână, inspirând adânc pentru o doză bună de aer.
— Ia iibian as itif! se scutură de mânie, ridicându-și palmele spre cer. Nurra, edra anap al egnas. Eu am să mă descurc aici, continuă ea, întinzându-și mâna spre castel.
