Sărut de ciocolată

15

El porni mașina, iar Karen simți cum e gata să plângă. Își mușcă limba pentru a nu izbucni și căută rapid în geantă căștile. Nu așa își imagina ea acea zi. Hodge aproape că nu îi acordă nici o atenție, iar ea doar își sprijini capul de geam și se lipi mai tare de ușă. Dorea să stea cât mai departe de el în acel moment.

După un drum extrem de lung și tensionat Hodge parcă mașina în parcarea de lângă blocuri. Karen ieși rapid din mașină și îl privi cum coboară.

- Să mergem.

El îi spuse și dori să o ia de mână, însă Karen imediat se feri. Observă cum acel gest îl deranjă, însă bărbatul nu spuse nimic ci doar merse înainte. Ea îl urmă fără a spune nimic. Când au intrat în bloc Hodge apăsă butonul liftului, iar ea începu să bată nervoasă din picior. Toată dorința de a mai găti ceva în acea după amiază îi dispăru. Întră în ascensor imediat cum acesta ajunse și se lipi de cel mai îndepărtat colț. Hodge nu spuse nimic ci doar apesă butonul douăzeci. Se pare că mama lui trăia la ultimul etaj. Imediat cum ușile s-au închis Hodge se întoarse spre ea.

- Karen?

Ea doar tăcu și continuă să asculte muzică. Bărbatul oftă nervos și se apropie de ea.

- Karen, poți să nu te comporți ca un copil și să dai jos căștile?

Din nou fu ignorat, ceea ce îl enervă. Ridică rapid mâinile și îi scoase căștile din urechi, apoi le aruncă pe podea și le călcă.

- Ai înnebunit? Ce ai de te comporți ca un nesimțit toată ziua? Cu ce am greșit eu? țipă ea nervoasă.

Nu reuși să primească din partea lui un răspuns căci liftul se zgudui brusc iar lumina se stinse. Imediat se auzi un sunet ascuțit asemenea unei alarme, apoi liftul se opri din mișcare. Karen își aminti situația din hotel și îl privi pe Hodge. În ochii lui citi panica așa că se apropie rapid de panoul de control și începu să apese pe acel clopoțel. Cu coada ochiului îl văzu pe Hodge cum se sprijină de perete și se așează pe podeaua ascensorului. Karen continua sa apese, iar apoi auzi un glas.

- A rămas cineva blocat?

- Da, suntem două persoane, când ne veți scoate de aici?

- Peste cel puțin jumătate de oră, nu putem înțelege care e problema.

- Bine...

Ea aproape șopti se se lăsă imediat pe podea lângă Hodge. Acesta doar o privea speriat, iar Karen îi luă mâna în a sa.

- Crezi că poți rezista jumătate de oră? îl întrebă ea grijuliu.

- Nu! E prea puțin... spuse și luă o gură de aer, prea puțin spațiu.

Karen privin în prejur și constată că el are dreptate. Liftul era mai mic decât cel de data trecută. Se gândi câteva clipe și imediat se apropie de el și atent îi deschise paltonul pe care îl purta. Hodge nu înțelegea ce face, însă nu îi păsa. Atingerile ei îl linișteau. Îl ajută să îl dea jos, apoi se aseză la el în brațe. El tresări, iar Karen își trecu ușor mâna prin părul lui, apoi îi atinse ușor obrajii și îi ridică chipul.

- Hodge, privește-mă. Sunt aici cu tine, nu ți se va întâmpla nimic, suntem doar noi doi. Nu ești singur.

Bărbatul se mai liniști un pic, iar ea simți cum brațele lui o cuprind și e lipită mai tare de pieptul lui.

- Mulțumesc, îngeraș...

Karen îi mângâie ușor obrajii. Îi privi câteva secunde ochii apoi îi sărută ușor buzele. Fu un sărut scurt, simplu, însă Hodge se relaxă. Își dădea seama că ea e alături, iar asta conta cel mai mult la moment.