Ispita președintelui 18+(Publicată)

Capitolul 1

În urmă cu doi ani
Darina  
Carul de televiziune se afla în fața uzinei Global Motors, din Detroit.
​Antenele pentru transmisia în direct erau ridicate, camerele exterioare erau puse pe poziție, iar John, producătorul de direct, urla ca un nebun, după cum îi era obiceiul.
— Camera unu! Rick, fă dracu' albul ăla cum trebuie! Camera doi, rămâi pe general! General, am spus! Astăzi este zi de proști?! În zece minute intrăm în direct. Ne vede o națiune întreagă și voi vă purtați ca niște amărâți de freelanceri la început de carieră!
Meg, machieuza, se uita în ochii mei, panicată.
​— Nu-l băga în seamă pe John, așa țipă el. Trebuie să te obișnuiești cu nebunii. Așa este în televiziune, i-am spus zâmbindu-i, încercând să o calmez.
​— Dar, domnișoară Clark, eu nu sunt obișnuită cu atâtea injurii, nu pot lucra așa, nu mă pot concentra. De când am plecat din redacție, țipă încontinuu, a spus siderată.
— Meg, ți-am spus de zeci de ori în numai câteva zile să-mi spui Darina, nu domnișoară Clark. Vrei să mă auzi și pe mine țipând? i-am spus pe un ton de glumă.
— Ooo, nu, chiar nu, mi-a răspuns imediat, continuând să-mi pudreze obrajii. Sunteți... ești gata, Darina.
Făcuse o treabă bună cu fața mea, nu mă puteam plânge. Arătam chiar mai bine decât în unele zile când machiajul îmi era făcut de alte stiliste. Culoarea verde a ochilor îmi ieșea foarte mult în evidență, deși nuanțele de fard folosite erau naturale, iar creionul era doar o linie foarte fină. Îmi conturase pomeții, iar cu iluminatorul reușise să facă magie, mai ales în punctul de deasupra gurii, datorită căruia buzele acum îmi păreau mai voluptuoase decât în mod obișnuit. Îmi umblase puțin și la sprâncene, care acum arătau perfect.
​— Rick, tu chiar vrei să-mi ridici tensiunea astăzi?! Duceți-i dracu' prostului afară o foaie albă! a țipat din nou John, aruncându-și căștile pe jos.
​— Auzi, ai de gând să ne termini azi pe toți cu isteriile tale? Serios, John, nu doar că ne agiți și că ne spargi timpanele, dar deja începi să mă enervezi și pe mine, i-am spus încruntată.
​— Vezi-ți de ale tale, Darina! Mai bine studiază ce vei spune în direct. Parcă văd că și tu o să debitezi numai tâmpenii!
​— Prostii spui tu de mai bine de două ore, nu eu! Dacă ești producător de direct, asta nu înseamnă că ne și deții, John! Suntem oameni, nu roboți. Fiecare poate avea o zi mai bună sau mai proastă! Uită-te la Rick, i-am spus, făcându-l atent la monitoare, zici că-i pierdut. L-ai căpiat cu urletele tale! Gata! Nu este primul direct pe care îl avem! i-am replicat pe un ton ridicat, pentru că reușise să mă scoată din sărite cu atitudinea lui de rahat.
L-am lăsat bombănind, i-am întors spatele și mi-am văzut de ale mele. 
Mă așteptam la cel puțin două ore dificile. Urma să intru în direct, iar imediat aveam interviul în exclusivitate cu David Beck, Senator democrat de Michigan, unul dintre cei mai bine cotați politicieni și poate chiar viitorul Președinte al Statelor Unite.
Era o perioadă dificilă, atât din punct de vedere social, cât și economic. Cunoscută în întreaga lume, fabrica Global Motors, producătoare de autoturisme, își închidea porțile, pentru prima dată în istorie.
După ziua de azi, zeci de mii de oameni aveau să îngroașe cifrele șomajului în sondaje; tot ei, alături de membrii familiilor, dar și de alți locuitori din Detroit, protestau acum împotriva măsurilor nedemocratice de oprire a activității. Mă lua groaza la gândul că în câteva minute trebuia să ies, să mă perind printre ei, vorbind țării despre nemulțumirile lor, știind că situația, indiferent de revolta mea interioară, rămânea neschimbată.
În urechi îmi răsunau cuvintele lui Gregory, editorul șef, care, în mod repetat, ne-a avertizat pe toți că voia ca știrea de astăzi să fie bazată pe detalii și emoție, nicidecum pe cifre sau motive.
Detalii! Vreau să văd detalii! Vreau să simt disperarea și emoția oamenilor ălora atunci când mă voi uita la voi! Știri au toți! Eu vreau viață, iar viața este făcută din detalii împletite cu emoţie! mi-am amintit de cuvintele lui, încercând să-mi fac discursul în minte.
Din sfera amănuntelor dureroase, ochii mi s-au fixat pe alte particularități, pe care, ca și femeie – Dumnezeule, nu sunt călugăriță –, nu aveam cum să nu le sesizez. Mâini mari, spate lat, brațe puternice, corp atletic, cămașă cu guler și manșete perfecte, butoni cu monogramă, tunsoare fără cusur à la James Dean, trăsături masculine și o privire ce emana o sexualitate puternică... ochii mi se lipiseră de ecranul telefonului, în care galeria de imagini Google mă ispitea cu poze ale Senatorului David Beck.
Am tresărit când aparatul a început să sune și să-mi vibreze în mână. Era Evelin, prietena mea.
​—  Fato, zi-mi repede când să mă uit la televizor, să-mi mai clătesc și eu ochii cu „ frumușelul" acela de bărbat?
​— Tu nu mai ești zdravănă la cap, i-am spus, încercând să rămân serioasă.
​— Hai, spune-mi, să știu cât îmi mai las din pauză pe mai târziu, a chicotit ea.
​— În patru minute intru în direct și curând vom păși în fabrică, unde voi avea interviul cu domnul senator, i-am spus, accentuând ultimele două cuvinte.
​— Aveam pretenții de la tine... printre atâția paleți industriali, doar un amărât de interviu, a sunat vocea ei ușor dezamăgită, dar și ironică în același timp.
​— Paa, Evelin, ne vedem diseară, i-am răspuns și i-am închis imediat, căci John îmi cerea să ies și să-mi cablez lavaliera mai repede.
Am aruncat o ultimă privire în oglindă, mi-am trecut încă o dată mâna peste firele de păr electrizate și am coborât în mijlocul oamenilor.
Spiritele începuseră să se încingă de-a dreptul. Poliția, scutierii, salvările erau pregătite pentru intervenție rapidă. Vocile revoltate ale oamenilor căpătau decibeli din ce în ce mai ridicați, iar mâinile lor săltau cu nervozitate în aer pancarte cu mesaje de nemulțumire.
Rick mi-a dat repede lavaliera, în timp ce eu îmi îndesam casca în ureche. Îl auzeam pe John foarte clar, ceea ce însemna că puteam asculta liniștită întrebările moderatorilor din studiourile din țară, chiar dacă aici vacarmul era la el acasă.
​— Darina, ești pregătită? mi s-a cerut în cască.
​— Da, oricând sunteți și voi, am răspuns.
​— Intrăm în 30 de secunde, imediat după generic. Te rog să fii atentă. Ne auzi bine?
​— Da, totul este OK!
Imediat după numărătoarea inversă, am intrat în direct.
—  Bună ziua, America! Sunt Darina Clark și vom discuta despre ceea ce se întâmplă astăzi în Detroit, la uzina Global Motors. După cum știe o lume întreagă, aici se află cele mai mari concerne ale industriei automobilelor din lume: Ford, Chrysler, Global Motors, uzine care au contribuit la dezvoltarea altor ramuri industriale. Iar aici vorbim despre siderurgie, chimie, motoare și unelte. Și totuși, astăzi suntem martori la o pagină neagră a istoriei noastre – Global Motors își va închide pentru totdeauna porțile. Zeci de mii de oameni, de mâine, vor rămâne fără loc de muncă. Ceea ce vedeți în spatele meu, această mulțime de oameni revoltați, neîncrezători, își cer doar dreptul la muncă! Vor șansa de a putea asigura hrana zilnică a copiilor, de a le putea oferi o educație și... da, asigurare medicală!
*
Mă durea capul îngrozitor. Tensiunea din mijlocul bieților oameni era imposibil să nu lase amprente asupra felului meu de-a fi – o empatică incurabilă. Am scotocit în geantă, căutând cutia cu analgezice, cu privirea pierdută printre cablurile băieților de la tehnic, care mai aveau puțin și terminau de aranjat studioul mobil.
​— Darina, îmi pare rău pentru mai devreme, mi-a spus John pe un ton spășit, luându-mă după mijloc. Ca să mă revanșez, după ce terminăm aici te invit la masă, ce spui?
​— Spun... nu, ca de obicei. John, ți-am zis că... suntem colegi, prieteni, dar atât.
​— Și de ce nu am putea fi și prieteni cu beneficii? mi-a replicat, în timp ce un zâmbet i-a ridicat colțul gurii.
​— Pentru că nu ești genul meu. Pentru că nu-mi plac blonzii, pentru că...
​— Dumnezeule, văd că lista-i lungă și plină de nu, în ceea ce mă privește!
​— Tu mă provoci de fiecare dată. Eu sunt doar sinceră cu tine, John, i-am răspuns, ridicând din umeri.
​— Bine, „femeie periculoasă". Poate într-o zi ai să te răzgândești, mi-a spus pe un ton de glumă, încărcat de ironie.
​— În visele tale, John, i-am replicat, dându-i un sărut părintesc pe frunte.
Producătorul mă plăcea de multă vreme, dar, pe lângă faptul că nu era genul meu, acasă aveam și eu viața mea – aveam deja o relație.
Imediat cum a plecat John, în raza mea vizuală a apărut Senatorul David Beck, însoțit de patru bodyguarzi. A fost preluat numaidecât de către o asistentă și condus spre platoul improvizat.
Meg, vizibil emoționată, s-a apropiat de el, i-a zâmbit, a scos două vorbe – mai degrabă două șoapte – apoi a început să-i pudreze tenul. În lumina puternică a reflectoarelor...
​— Dumnezeule mare, ce bărbat! m-am trezit că mi-o ia gura pe dinainte.
​— Off, ce norocoasă ești să poți sta atât de aproape de el, a oftat Jessie, sunetista, impresionată fiind de prezența senatorului.
Despre David Beck se știau multe, dar în același timp destul de puține lucruri despre viața lui personală. Deși era în lumina reflectoarelor de ani buni, ascensiunea lui politică fiind una muncită, la brațul senatorului Beck nu apăruse nicio femeie, excepție făcând Joanna Laine, o persoană aflată permanent în anturajul său.
Am tras aer în piept, am bătut-o pe Jessie pe umăr, i-am făcut cu ochiul, apoi m-am îndreptat spre pupitru. Meg terminase, iar el îi dădea unui bodyguard probabil ceva indicații. Pentru câteva clipe, sprâncenele i se împreunaseră, ca și când s-ar fi încruntat, pentru ca imediat un zâmbet larg să-i lumineze întreaga figură, moment în care inima a început să-mi bată ca nebuna. Am rămas pe loc, mototolind între degete foaia cu câteva întrebări pregătite. Mi-am dres gâtul uscat, apoi am ieșit din umbră, pășind în lumină.
​— Bună ziua! Domnule Senator David Beck, sunt Darina Clark! m-am prezentat, sigură pe mine, întinzându-i mâna.
Ochii lui s-au oprit asupra palmelor mele și de-abia după aceea au început să urce, lent.
​— Domnișoară..., mi s-a adresat, prinzându-mi degetele în palma lui.
​— Darina. Darina Clark, am repetat.
​— Am înțeles de prima dată, mi-a răspuns, aruncându-mi o privire jucăușă.
​— Păi..., am spus ușor fâstâcită.
​— Nu am văzut nicio verighetă pe mâna ta, motiv pentru care mi-am permis să mă adresez cu domnișoară.
​— Da, dar..., am bâiguit eu o clipă, intimidată de prestanța lui impecabilă, revenindu-mi, însă, într-o secundă. Îmi puteți spune cum vreți, domnule senator, atâta timp cât îmi veți răspunde la întrebări pe parcursul interviului, i-am spus, dregându-mi vocea și făcându-i semn să ia loc.
​— Fabrica, deoarece întrebările presupun că fac referire la ea, Darina Clark, mi-a spus, privindu-mă intens. Fabrica americană nu oferă un unghi anume și nici situații specifice. Nu este un editorial pe care să-l îmbraci frumos în cuvinte, ci uneori o realitate dureroasă, ca și cea de acum, spre exemplu.
​— Domnule senator, poate că ar fi fost mai bine să avem și câțiva foști angajați alături de noi, aici, în emisiune.
​— Domnișoară Clark, eu fac față provocărilor de orice fel. Mi-ar plăcea să știu că și tu ești la fel ca mine, m-a persiflat, simțindu-i ironia până în adâncul inimii.
​— Domnule senator, dacă am fi toți la fel, în ce ar mai consta atunci provocările?! În cască, sunt anunțată că mai avem un singur minut. Sunteți pregătit?

David
​Dintr-odată, cerul Americii mi se părea mult prea aglomerat. Fie că eram republicani sau democrați, indiferent care ne erau interesele văzute sau nevăzute, noi, politicienii, aveam un rol important în pregătirea și conturarea generațiilor următoare.
​Voci care odată erau tăcute, liniștite, astăzi se făcuseră auzite. Strigătele puternice ale bărbaților ce până deunăzi intrau pe porțile fabricii, erau dublate de cele ale femeilor, mame sau soții, ce trăiau cu frica zilei de mâine. Mesajul lor pentru mine, dar și pentru întreaga clasă politică, a fost unul clar – nu le-am auzit glasul când a trebuit, iar acum eram vinovați pentru închiderea uzinei Global Motors. Impactul personal, generat de situația în sine asupra angajaților și a familiilor acestora, a fost unul sadic.
​La finele interviului, când luminile reflectoarelor s-au stins, sala de lucru principală, în care până zilele trecute la aceeași oră lucrau câteva sute de angajați, a rămas scufundată în întuneric. Un zâmbet plin de amărăciune mi-a ridicat ușor colțul buzelor. Eram absolut convins că nu va trece neobservat.
​​​​​​*
Mi-am luat la revedere de la domnișoara Clark și, însoțit de bodyguarzi și Joanna, m-am îndreptat spre mașină. De îndată ce ușile uzinei s-au deschis, a reînceput vacarmul. Atmosfera era încinsă, iar nervii oamenilor erau întinși la maximum. În situația lor, cu siguranță și eu aș fi fost la fel.
În cadrul interviului am fost practic constrâns de către Darina să fac oamenilor o promisiune. Ba mai mult, nici că mi-a permis să mă ridic de pe scaun fără să o fac. Din păcate însă, în realitate, rezolvarea situației nu ținea doar de mine, ci de măsurile unui întreg instrument politic. Din stradă, oamenii mi-au urmărit pe telefoane intervenția, sperând să găsim o soluție cât mai urgent. Din păcate, tot ce le mai rămăsese era speranța.
​— Te-ai descurcat bine, David, m-a felicitat Joanna când ne-am urcat în mașină.
​— Pe dracu'! am răspuns nemulțumit.
​— Eu zic că a fost bine. Privește reacția oamenilor, a continuat ea, atrăgându-mi atenția să mă uit pe fereastră.
Manifestanții făcuseră culoar pentru ca mașina să poată trece, aplaudau și îmi scandau numele.
— Vezi, David? I-ai cucerit, mi-a zis ea, zâmbind cu o ușoară aroganță.
— Joanna, sunt o mie de oameni în stradă și alte zeci de mii care m-au urmărit poate din fața televizoarelor. Nu i-am cucerit, i-am mințit!
— Nu i-ai mințit cu nimic, David! a ridicat Joanna tonul. Le-ai dat speranța de care aveau nevoie.
— Joanna, termină! Nu speranța le plătește oamenilor ăstora ratele la bancă, asigurările sociale sau medicale, nici școlile copiilor, nici mâncare pe masă nu le pune! Ce naiba tot spui tu acolo?!
— Hmm... și eu care am crezut tot timpul că tratezi problema la rece, mi-a spus mirată.
— Așa am și tratat-o, dar mi-am dat seama astăzi că... trebuie să schimb ceva. Nu putem să pretindem tot timpul că nimic nu ne rănește sau nu ne afectează. În felul ăsta, puțin câte puțin ne dezumanizăm.
Joanna a început să râdă, dându-și ochii peste cap.
​— Eu cred că Darina Clark a reușit să-ți „injecteze" o doză puternică de empatie. Nu ar fi trebuit să fie reporter, ci asistent social, eventual avocat. A fost foarte pornită astăzi.
​— Pe undeva imatură. Pe de altă parte, recunosc că întrebările ei, în majoritate, au fost interesante, i-am răspuns, schițând după multă vreme un zâmbet.
​— Aaa, nu, cunosc privirea asta! a zis Joanna pe un ton aspru.
​— Admite că este încântătoare, i-am replicat, știind că urma să mă ia la rost.
Joanna era singura prezență feminină din viața mea și omul meu de încredere. Ne cunoșteam încă din timpul facultății, idealurile politice apropiindu-ne din ce în ce mai mult și plănuind ca la un moment dat să conducem Statele Unite împreună, cot la cot, umăr la umăr. Nefiind o femeie cu trăsături fine sau cu un sex-appeal ridicat, blonda de la brațul meu câștiga prin loialitate, încăpățânare și determinare. În interiorul staff-ului era poreclită femeia de oțel, pentru că atunci când îi intra o idee în cap, nu se lăsa până nu o ducea la îndeplinire.
Și tot ea era cea care îmi cunoștea tot trecutul, îmi organiza prezentul și îmi plănuia viitorul.
— David, termină cu prostiile! Uită-te la fața mea: mă vezi că râd sau măcar că îmi vine să o fac?
— Nu, am dat din cap, încercând să abordez o mină serioasă, deși îmi era greu.
— Nu vreau, nu trebuie să ai de-a face cu fata asta, niciodată! Ai înțeles, David? Ni-cio-da-tă! a silabisit ea cuvântul.
— Hmm..., am scos un sunet prelung.
— David, Darina este fiica senatorului Clark, ți-am spus înainte de a intra în emisiune. Tu m-ai auzit?!
— Și mai interesant, am mormăit eu.
— David! Mai avem doi ani până la alegeri. Pentru ce mama dracului am muncit atâta timp?! Asta ne mai trebuie, vreun scandal în presă! Te știi de ce ești capabil! La dracu', David! Am crezut că ai trecut peste etapa aia! a strigat plină de nervi.
— Joanna, acum exagerezi, nu crezi? Nu am spus nimic.
— Nici nu trebuie. Mi-am dat seama de când a apărut în fața ta că ți s-au încins hormonii, dar am vrut să cred că mi se pare. Am să-ți arăt înregistrarea. Numai cei care nu te cunosc nu văd ceea ce am văzut eu.
Am zâmbit leneș, mutându-mi privirea de la ea pe fereastră. Lumea se pierdea în jurul nostru în timp ce în mintea mea propunerile legislative erau înlocuite cu fantezii erotice, în care domnișoara Darina juca rolul principal.
— Trebuie să fii pregătit pentru ce este mai rău, David. Promisiunea ta de astăzi va face valuri mari și îi va supăra pe mulți. Va trebui să facem un lobby puternic pentru a avea majoritate. Discursul tău din Congres va trebui pregătit cu grijă. Mă gândesc să menții aceeași linie de astăzi: empatică, pe de o parte, dar fermă și argumentată, pe cealaltă parte. Trebuie să te arăți afectat de situație, pentru că, așa cum ai spus și tu mai devreme, dacă pretindem că nimic nu ne atinge, oamenii vor spune că intervenția ta de astăzi a fost doar o altă glumă politică. Ce spui? Cum ți se pare?
Nu mai știu dacă trag cu dinții de pielea sau de sutienul ei, căci peste tot este la fel de fină. Părul lung și negru îi acoperă spatele și ochii mă fixează cu o privire flămândă. Mă vrea, mă dorește cu întreaga ei ființă și eu văd asta, dar nu-i dau mai mult decât merită... plăcerea întotdeauna are un preț.
— David! m-a smuls brutal din visare vocea Joannei, devenită stridentă.
— Îhî, am spus, dregându-mi vocea și aruncându-mi imediat privirea în tableta pe care ea a avut grijă să mi-o pună în brațe de cum ne-am urcat în mașină.
Dădeam cu degetul pe ecran, încercând să-i las impresia că mă preocupau chestiuni serioase, nicidecum imaginile cu domnișoara Clark. La dracu', în fața ochilor nu am decât imaginea ei încărcată de senzualitate!
— David, ai auzit vreun cuvânt din ceea ce ți-am spus?! Vei relua întâlnirile cu doctorul Smith! Trecutul tău întunecat nu ne poate afecta viitorul! Trebuie să încetezi, David! Trebuie! a strigat Joanna disperată.
Am privit-o și am dat din cap obedient.
Se spune că lumina este cea care aduce fericire în viața noastră. Cine spune asta... înseamnă că nu a cunoscut cu adevărat puterea întunericului:
Halucinantă, înălțătoare, vibrantă, delirantă, încântătoare, seducătoare.