Carolyn

Capitolul 1

Bla, bla, bla. Și uite așa sunt certată pentru a mia oară. De parcă asta ar fi meseria ei, să mă certe pentru orice lucru. Și ce dacă puteam să mor? Măcar muream în afara acestui loc oribil și plicticos.

Defapt ce îi așa greu până la urmă? Mai un ceai cu vreun pretendent, mai un spate drept strans de vreun corset roz bombon, mai un bal cu domnițe care se dau mari sfinte, deși cu toții știm ce se întâmplă în grădinile frumos amenajate din spatele acestor evenimente, dar de cele mai multe ori se mai închide un ochi, sau doi, depinde de cât de abundent este venitul familiei. În acel caz, chiar și cele mai cârcotașe guri tac, lăsând o tăcere rușinoasă asupra știutorilor.

-Nu înțeleg, Carolyn, chiar nu înțeleg ce am greșit cu tine?! Ce îți lipsește aici? Întrebă mama cu glasul tremurând. Nu ști cât de periculos poate fi să te cobori de la geam agățată de niște cearceafuri?! Slavă Domnului, e foarte periculos și chiar deloc domnișoresc!

-Domni.. Ce? Domnișoresc? Iar cuvântul ăsta? nu crezi că deja cam începi sa abuzezi de el? În loc să mă cerți, mai bine m-ai felicita pentru nodul excelent pe care l-am făcut cearceafurilor. Și crede-ma că asta nu m-a învățat Marika, ea știe doar să mă învețe să-mi pun părul în bigudiuri.

-Eu cred că TU cam abuzezi de răbdarea mea! Și vreau să te informez că Marika te învață lucruri necesare, pentru binele tău. Spuse mama învârtindu-se furios prin cameră.

-Necesare pentru mine sau necesare pentru a deveni o buna soție sclavă a plictiseli?! Zic eu încruntându-mă și încercând să nu am o criză de nervi care nu ar fi deloc domnișorească.

-Chiar vrei să vorbim despre asta acum Carolyn?! Ști chiar bine ce cred eu despre asta.

-Tu nu vrei niciodată să vorbim despre asta! De ce îți e frică? Te temi că am dreptate?! Tata m-ar fi ascultat, dar ghici ce? E mort, deși e mai viu decât tine! Am ieșit trântind ușa atât de tare încât tablourile de pe pereții holului au început să danseze, iar în spatele meu se auzeau cuvintele îndepărtate ale mamei pe care din fericire nu le pot auzi. Nu mai pot auzi nimic de sub pătura patului meu rece, doar cântecul gingaș al păsărelelor de primăvară din nucul bătrân din curtea cea mare a unei case la fel de mari, dar care în ochii mei părea așa de mică și de înghesuitoare. 

Autor: primul capitol e mai scurt dar capitolul 2 o să încerc să îl fac mai lung :) VREAU PĂRERI