Vrăjitorii

Capitolul 2. Flavia

Deodată mi-am descoperit puterile de supererou.

Tati mă lăsa să mă joc cu mașinuțele în biroul lui.

Nu, hi, hi, știu că nu-s băiat.

Dar îmi place să mă joc cu mașinuțele din biroul lui.

Așa-s mai aproape de el.

Spune că Clara seamănă cu el. Dar și eu semăn cu el. El conduce o mașină mare, eu mai mititele. Pe dimensiunea mea.

Mașinuțele erau sus, pe dulap.

Mă lua pe umeri ca să le pot ajunge.

Să le iau eu.

Le conduceam pe canapea. Pe canapeaua pe care dormeam cu tati la prânz.

(Aș fi dormit eu cu el și noaptea, hi, hi.)

Și pe cea mare, roșie, în care fusese ciocolată Heidi. Tati o primise cadou de la o prietenă de-a lui. Prietena era iubită și era dinainte de mami, dar n-a vrut să zică prea multe.

Dar știu eu, hi, hi.

Și mami mi-a dat o foaie albă (luată de la tati). Mi-a dat creioane s-o desenez.

Mami mă tot certa că nu mănânc.

Mâncam când venea tati de la serviciu și mă așezam în brațele lui și-mi tăia mâncarea și nu îl lăsam s-o termine pe-a lui până ce nu terminam eu de mestacat.

Așa, la concurență, cine termină primul.

Eu terminam prima de obicei.

Primeam premiul cel mare.

Mai rapidă decât Clara.

Și decât tati.

Dacă tati ajungea la ultima îmbucătură, nu-l lăsam până ce nu terminam eu totul din farfurie.

Iar mami îmi zicea:

‒ Hai, mai repede! Ce durează atâta? Parcă ai descânta mâncarea aia!

Dar ce știe ea care-i treaba dintre o fată și tati?

Îi scoteam limba.

Asta când era tati acasă.

Când nu, trebuia să mănânc singurică și nu luam niciun premiu.

Dar mami îmi zicea:

‒ Dacă mănânci totul din farfurie, te las să desenezi.

Îmi plăcea să desenez.

Îmi plăcea să și pictez.

Dar mami nu-mi dădea pensulele, că zicea că mânjesc toată casa.

De parcă-i posibil așa ceva.

Cum poți asta? Eu am încercat, dar nu m-am murdărit decât pe mâini, pe față, pe genunchi, pe tricou, pe pantaloni, pe păr, pe papucii de casă, pe buze, pe ochi, pe podea, pe masă, pe covor, pe televizor, pe geam.

Dar în toată casa n-am reușit.

S-a întors mami și m-a certat.

Dar nu de asta.

O casă-i mare – cum s-o picteze pe toată un copil?

Dar ea credea că pot.

Așa că mi-a dat creioanele.

Am desenat.

Niște mașinuțe care goneau.

Mami m-a învățat cum să desenez bine roți-le și geamurile și cum să le colorez.

Tati mi-a zis:

‒ Bravo! Foarte frumos!

Așa-i. Am reușit din prima. Sunt talentată.

Dar nu despre asta-i vorba.

Ci despre superputerea mea.

Cum? Nu ți-ai dat încă seama?

Vai de mine, ce mocofan mai ești! Hi, hi!

Cu desenul meu am făcut mașinuțele să meargă.

Pot lua lucruri din realitate și le pun pe-o foaie de hârtie. Iar pe cele de pe foaia de hârtie le fac să se miște și să vorbească și să trăiască. Le dau ce culori vreau eu, hi, hi.

Ce? Crezi că asta nu-i o superputere?

Ia să te văd pe tine dacă te dai așa grozav.

Cu superputerile mele pot învinge un supererou rău. Dar unde-i ăsta?

Uite-o pe Clara.

Clara o fi spereroul rău?

Trebuie să iau poziția de luptă: cu creionul într-o mână și foaia în cealaltă.

Așa cum am făcut cu pisica.

M-a scuipat, a vrut să-mi dea cu ghearele. Și asta doar pentru c-am tras-o puțin de coadă! Dacă are coadă, ce să faci? Nu poți să te abții când îți flutură coada aia prin fața ochilor.

Așa c-am desenat-o repede și pisica a dispărut.

Cineva mi-a zis că pisica a fugit pe geam.

Dar nu cred eu așa ceva. Știu c-am desenat-o și mâța a intrat în foaia de hârtie. Și-apoi am făcut ce-am vrut cu ea. I-am tăiat gheruțele.

La fel mă pregăteam să fac cu Clara.

Soră-mea vine câteodată prin surprindere și îmi face rău.

Acum să vezi ce-i fac eu!

Dar Clara avea intenții pașnice de data asta. Era îngrijorată.

Clara mi-a zis:

‒ Tati și mami se despart.

‒ Am auzit și eu.

‒ Păi și nu te gândești?

‒ O să plecăm mai mult în excursii. Ba cu unul, ba cu celălalt.

‒ Nu cred. Cred că vom sta sau la mami sau la tati.

‒ Eu vreau cu tati.

‒ Mami ne dă de mâncare.

‒ Eu pot să rezist toată viața fără să mănânc.

‒ Nu cred.

‒ Hai să vedem. Am să câștig premiul.

‒ Dacă ne despart și pe noi?

‒ O s-o duc mai bine. Fără frați care să-mi fure jucăriile. Și mă pot uita pe ce vreau eu.

‒ Dar dacă te ia mami și tati n-are ce face?

‒ Hm!

Avea și ea dreptate. În felul ei sucit.

‒ Trebuie să facem un plan.

‒ Eu știu deja ce să fac.

Mă gândeam la superputerile mele.

Credeam că mă descurc singură.

Mă înșelam.