Vrăjitorii

Capitolul 1. Clara

Mi s-a făcut frică.

Ce-au putut să ne spună!

Ne-au adunat pe toți în bucătărie.

Prima dată am crezut că mami o să ne facă gogoși.

Dar punga cu făină nu era pe masă.

Și nici tigaia pe aragaz.

Hm! Ceva dubios.

Dar poate erau gata și ne-așteptau printr-o pungă.

Am verificat toate pungile: nimic.

Mami mi-a zis:

‒ Stai jos!

Avea o privire ciudată. La fel și tati. Treaba lor.

‒ Dar gogoșile...

‒ Ce gogoși?

‒ Cele pe care le-ai făcut.

‒ N-am făcut.

‒ Faci acum? Mă duc la joacă. Să mă chemi când am gogoși de mâncat.

‒ Stai aici! Avem ceva de discutat.

‒ Ce? Nu l-am stropit eu pe Ovidiu. S-a stropit singur. Știi, așa sunt copiii.

‒ E ud?

S-a apucat să-l verifice. În ciuda împotrivirilor lui.

Mai bine nu dischideam gura.

‒ Avem de discutat despre altceva, a zis tati. Ceva serios.

Se așezase pe fotoliu. Acum nu mai era așa mare. Îl întreceam în înălțime.

Seamănă cu mine. Dar și-a mai pus o burtă în plus. Iar el n-are plete.

‒ Gata, s-a terminat discuția? Deja a durat prea mult. Eu acum mă duc. Sunt ocupată.

‒ Cu ce?

‒ M-așteaptă pisicile.

Flavia le trăgea de coadă. Eu mă purtam blând cu ele. Erau prietenele mele. Și chiar mă așteptau.

‒ Să te aștepte. Uitați despre ce-i vorba: eu și cu mama voastră ne despărțim.

S-a uitat la noi cu atenție.

‒ Bine, am zis eu. Să vă întoarceți repede. Sau nu contează. Acum pot să mă duc la pisici?

Tati a crezut că n-am înțeles. Prin urmare, mi-a explicat:

‒ Eu și cu mama voastră nu vom mai sta împreună. Asta înseamnă că voi veți rămâne ori cu tati, ori cu mami.

Avea păr pe față, pe mâini și picioare. Nu, nu semăna cu mine. În plus, eu sunt fetiță. N-are el ce trebuie să m-ajungă.

‒ Eu stau la tati, s-a băgat Flavia.

S-a dus să-l îmbrățișeze. Cum face ea de obicei. Când nu i se urcă pe umeri.

‒ Tati, eu dorm și în altă cameră, numai să stau cu tine.

De ce face asta? În fond, ea-i cu legumele, iar eu cu carnea. Ca tati.

Ce-ncearcă să facă?

De ce se dă bine pe lângă el?

Crede c-așa o să primească mai multe jucării? Dar eu sunt cea mai mare.

Ovidiu nu zicea nimic.

Lui nu-i pasă, că altfel ar începe și el să vorbească.

Nu cred că nu știe. Sigur a învățat de la noi.