Cursed blood

15.~Mă derutezi.~

-Dacă tot eşti aici, vrei să nu te alături la lecție?

-De ce nu.

Când am fost de acord să particip, nu m-am referit prin ai fi asistentă personală!!

-Cazalleti! Adu-mi apa. Cazalleti! Adu-mi vesta. Cazalleti! Ține-mi spada. Toată ziua doar asta am făcut. M-am săturat!

Au făcut un foc de tabără, iar acum zac întinsă pe iarbă, chiar dacă e udă, puțin îmi pasă. La naiba cu ele de puteri, la naiba cu Ei, oricine ar fi. Să se ducă dracu toți! Nu mi le-am dorit aşa că veniți naiba să le luați odată. Trag aer în piept şi încerc să mă relaxez. Cineva îmi aruncă o sticlă în față. Icnesc.

-Auu! Mă ridic în şezut şi îmi masez fruntea. Idiotule! Arunc cu sticla după Gus, acesta o prinde din prima şi o îngheață. Chicoteşte când îmi vede fața.

-Îchide gura că intră musca!

-Te urăsc! Declar eu şi mă întind înapoi. De ce nu puteam să am şi eu puteri aşa de tari.

-Dacă să îngheți chesti ţi se pare tare, ce părere ai de teleportare sau oprirea timpului, telepatie, să zborii sau să fi invizibil. Mă uit bosumflată la el.

-Acum mă simt şi mai banală. Îmi pun mâinile în piept.

-Să deții Flacăra Dragonului e super tare, alți doar visează la ea. Se aşează lângă mine şi se sprijină în mâinii.

-Dar de de?

-Pentru că e ceva străvechii. Ştii tu, magia străbunilor. Magie de mult uitată. Doar 2 femei din lume au deținut-o.

-Care?

-Prima dată a avut-o Agatha. Căreia i s-a luat pentru că făcea prea mult rău şi tu. Îmi masez fruntea obosită.

-Cum îți mai e rana?

-Bine. Se vindecă repede.

-Mă bucur. Mi-am aruncat un ochii spre ceilalți. Toți se uită la mine ciudat şi şuşotesc. Oftez.

-Le e frică de mine? Se uită şi el.

-Neh. Cred că sunt invidioşi. Îi observ pe băieți. Sunt toți la un loc, vorbind şi râzând. O familie. Mă bucur pentru ei, cumva sunt invidioasă. Văzându-i aşa, mă simt a nimănui. Am avut singurătatea care să-mi țină de cald, iar lacrimile şi coşmarurile companie. Doar o proscrisă. Locul meu nu e aici...Cineva îmi atinge brațul.

-Nu-ți face asta. Nu te duce în direcția aia. Fața lui e trist şi mustrătoare în acelaşi timp. Uit câteodată că îmi poate citi gândurile, e foarte ciudată treaba asta.

-Ai dreptate. Eu..vreau să fiu puțin singură. Mă ridic şi o i-au spre intrare. Cumva picioarele mă duc în sala de antrenament, încă simt mirosul sângelui, sângelui meu. Apoi urc pe acoperiş şi stau privind cerul. E superb. Îi pot vedea de aici cum stau aşezați în jurul focului, văd vag două persoane care se sărută şi simt o împunsătură în inimă. Pun pariu că sunt Abby şi Alaskan. Mâna lui poposeşte delicat pe talia ei iar cu cealaltă o ține de ceafă.

Îmi aduc aminte când m-a sărutat acum două zile, cum s-a simțit atingerea lui şi respirația caldă pe fața mea. Îmi ating buzele cu degetele absentă şi oftez.

-Salut. Icnesc şi mă uit în stânga şi-n dreapta să văd cine a vorbit. Din întuneric pot observa silueta lui care se aşează lângă mine.

-Mai speriat! Suspin eu şi îmi masez fruntea obosită.

-N-am vrut. Îşi bagă mâinile în buzunar, iar gestul lui face ca umerii noştrii aproape să se atingă. Dacă m-aş mişca doar foarte puțin, poate...îmi scutur capul şi alung senzația pe care mi o dă simpla lui prezență.