Damaged » h. styles au » Română

Capitolul 4 - Kirsten

Părea că nu se grăbește deloc, întorcându-se lent spre locul lui și aranjându-și oglinda retrovizoare și centura înainte să plece. Viteza lui înceată mă scotea din sărite și am început să-mi plimb degetele pe coapse, ca să nu strig la el.

Orașul se vedea pe geamul ușii, toate luminile fiind stinse, liniștea preluând controlul lucrurilor, cu excepția interiorului taxiului, unde muzica din anii '90 a șoferului se auzea pe fundal, aproape ca o muzica din interiorul unui lift.

-Vă supărați dacă mergeți un pic mai repede? l-am întrebat într-un final, încercând să nu par prea enervată, ceea ce, clar, nu s-a întâmplat.

-Străzile sunt goale, nu este nevoie să ne gră-

-Foarte bine, atunci nu trebuie să conduceți cu atâta grijă, l-am întrerupt, îndreptându-mi spatele pe locul din spate și privind pe fereastră încă o dată, iar apoi i-am întâlnit privirea suspicioasă în oglindă. Mi-am curățat gâtul și am încercat să maschez faptul că începeam să mă simt inconfortabil. Când m-am uitat din nou în față, i-am întâlnit privirea care era încă fixată pe mine.

-Drumul, am spus, iar el s-a uitat, într-un final, în față, clar enervat.

După nu foarte mult timp, mașina a parcat în fața destinației mele și eu am oftat, încercând să mă pregătesc pentru ce va urma. Cu o ultimă gură de aer, am deschis ușa și am aruncat banii pentru cursă spre șofer și am închis ușa cu zgomot, arătându-i cât de neprofesionist a fost.

Picioarele mele au urcat scările, înainte ca eu să ajung în fața ușilor de sticlă mată. Am deschis una din ele și m-am îndreptat direct spre tejghea privindu-l pe Leo, punându-și revista la o parte și picioarele lui care le avea încolăcite punându-și-le jos. S-a ridicat de pe scaunul rotitor și s-a aplecat pe biroul din fața lui, privindu-mă cu acea privire plină de reproș pe care o știam deja mult prea bine.

-Leo, te rog...

-Nici măcar să nu începi, Kirsten. Nu-l las să plece.

-Nici măcar nu știi ce s-a întâmplat, lasă-mă să-ți explic-

-Știu foarte bine ce s-a întâmplat. Am văzut un filmuleț și nu avea motive să facă ceea ce a făcut.

-Ce filmuleț? am încercat să-mi reamintesc pe cineva care filmase lupta, dar nimeni nu mi-a venit în minte. Leo, a avut un motiv. Un băiat voia din nou să se ia de mine, Tyler doar m-a apărat.

-Te-ai gândit vreodată ca pur și simplu să-i ignori pe toți acei băieți? De data aceasta am un filmuleț și am de gând să-l las în închisoare pentru o perioadă.

Nu-mi venea să cred ceea ce spunea. Tyler nu putea sta la închisoare, probabil ar înnebuni în spatele gratiilor. Leo știa asta la fel de bine ca și mine, de ce era așa un necaz acum?

-Unde dracu' e acel filmuleț? Vreau să-l văd.

-Nu te vei atinge de el. Acel tâmpit te-a lovit și va plăti pentru asta. E de ajuns, Kirsten. Este așa cum este el și tu nu-l vei putea schimba, așa că lasă-l să plătească pentru ceea ce a făcut, Leo s-a întors și s-a dus în partea cealaltă a camerei ca să discute cu cei trei băieți ce se aflau acolo, clar nerăbdători. Cel puțin unul dintre ei era. Cel blond părea prea ocupat să râdă de ceva ce a spus cel mai scund, cât timp cel creț privea podeaua, având antebrațele pe coapse, picioarele lui se mișcat neliniștite pe podea. Îl știam: e cel care m-a dus la ambulanță. La dracu' cu el.

Nu realizasem că mă holbam la el pentru atât de mult timp, până când capul lui s-a ridicat și privirea lui a întâlnit-o pe a mea. O jumătate de zâmbet i-a apărut pe față când m-a văzut și s-a ridicat, venind spre mine. Ce dracu' are de gând să facă?