Ziua următoare, aburii cafelei se înălţau lent, răspândindu-se în aerul rece al foişorului. Cu atingeri delicate, Jane mângâia blăniţa catifelata a lui Safir. Animalul şedea în braţele stăpânei , torcând de zor, încercând să cuprindă cu ochişorii rotunzi şi albaştri, toată delicateţea femeii. Jane purta o rochie lungă, lejeră, de mătase albă şi fină. Părul castaniu îi cădea în valuri pe umerii goi. Peniţa stiloului aluneca şi tot aluneca pe hârtie, precum o patinatoare graţioasă pe gheaţă.
" Dragă mamă, iubit tată,
Îmi pare rău că nu am mai dat nici un semn de ani buni. Îmi pare rău pentru că v-am pricinuit atâtea riduri adânci. Îmi pare rău că din vina mea nu aţi putut dormi nopţi la rând.
Închid ochii şi mi te imaginez, mamă, cu cearcănele tale veşnice şi ochii umflaţi de plâns. O să mă condamn toată viaţa.
De fapt, pot să vă spun din nou "mami" şi "tati", la fel cum vă spuneam la cinci ani? Pot?
Tati, îţi mai aminteşti când m-ai învăţat să merg pe bicicletă? La un moment dat mi-ai dat drumul, spunându-mi că în viaţă trebuie să mă descurc singură. Oricât de tare voi cădea, trebuie să mă ridic şi să continui până ce voi reuşi. Să nu mă dau bătută niciodată. Atunci m-am supărat pe tine şi ţi-am spus "Eşti cel mai rău tătic!". Acum aceste sfaturi sunt nepreţuite pentru mine.
Mami, îţi mai aminteşti când nu voiam să mă duc la balul de absolvire? Mă consideram urâtă. Dar tu m-ai privit în ochi şi mi-ai spus "Frumuseţea trăieşte în sufletul omului. Frumuseţea constă în bunătate, inteligenţă, modestie; în moralitate. Iar tu, draga mea, eşti una din cele mai frumoase fiinţe pe care le-a văzut acest pământ vreodată. Haide, du-te şi distrează-te!". Îţi sunt recunoscătoare pentru totdeauna.
Să ştiţi că mă simt bine. Am terminat noua poveste la care lucram. Cu voia lui Dumnezeu, va fi publicată anul viitor. Safir şi Edgar vă salută!
Sper că sunteţi sănătoşi. Tati, mai ai probleme cu reumatismul?
Totuşi, vă scriu această scrisoare cu scopul de a vă înştiinţa de călătoria mea spre Irlanda. Nu mă întrebaţi motivul, vă rog. Voi pleca în cursul zilei de azi, cu avionul de la ora 17:30. Îmi pare rău, din nou, că nu v-am anunţat mai din timp. Ştiu, mami, că nu-ţi plac avioanele, le consideri "moarte curată", dar nu-ţi face griji.
Cu toate aceste lucruri spuse, sper că de acum înainte vom vorbi mai des. Poate veniţi la Londra.
Cu dragoste nemărginită, a
voastră fiică, Jane"
Câteva lacrimi calde se prelinseră pe obrajii săi. Inspirând şi expirând rapid, puse scrisoarea în plic. Se ridică, scuturându-se de părul lăsat de Safir, motanul scoţând un mârâit furios din gâtlej. Se îndreptă spre poartă. În drumul său, rupse câţiva trandafiri albi din grădină, a căror mireasmă se impregna în materialul fin al rochiei.
Poşta se afla la două străzi depărtare de locuinţa sa. Clădirea era mică, veche, timpul punând stăpânire pe cărămizile portocalii. Aproximativ o sută de metri, iar bariera dintre ea şi familie se va evapora lăsând în urmă trei oameni ce au multe să-şi spună unul altuia.
II.
Huruitul motoarelor se auzea pretutindeni, iar ecoul unui glas strident lovea puternic auzul făpturilor aflate laolaltă. Aeroportul îți dădea senzația de stup de albine: zgomotos, agitat, energic. În umbra unei vieți aparent monotone, Jane nu cunoscuse astfel de... stări. Acești oameni, aceste sunete, aceste aparate, o intrigau, dar în același timp îi dădeau un aer ciudat de veselie. Pentru prima dată, Jane se simțea mică într-o lume imensă, totodată necunoscută.
Aceasta purtând geamantanul din piele neagră și aspră, mult prea mare pentru trupul ei, înainta printre valurile de necunoscuți în speranța că va ajunge la timp pentru decolare. Deodată, aceeași voce stridentă anunță printre mici pauze: ,, Zborul către Irlanda, de la ora 17:30, va avea o mică întârziere de jumătate de oră. Pentru mai multe informații consultați asistența. "
,, Morții mă-sii!" gândi Jane căutând cu privirea centrul de asistență. Aruncând încă vreo douăzeci de înjurături și blesteme asupra stupului de albine, se deplasă repede printre obstacole. Când găsi, în sfârșit, ceea ce căuta, își rezemă coatele de tejghea analizând-o pentru câteva clipe pe femeia de la ghișeu. Părul roșcat prins în coc, ochii verzi precum smaraldul și pielea extrem de albă ce radia de tinerețe, o făceau una dintre cele mai frumoase femei pe care le văzuse Jane vreodată.
Tânãra roșcată zâmbi și o întrebă politicos pe clienta sa:
-Bună ziua! Ne bucurăm să vă ajutăm. Aveți nevoie de ceva?
-Lăsați formalitățile. Oh, da, vreau o pizza mare cu de toate și un pahar de suc, vă rog.
-Sunteți directă și sarcastică. Îmi place!
- În orice caz, îmi puteți spune de ce avionul spre Irlanda...
-... de la ora 17:30 are o mică întârziere? completă roșcata.
-Da, asta voiam să întreb. Sunteți cumva un soi de medium?
-Nici gând. Defecțiuni minore. Deși sunt de părere că aceasta este mâna lui Dumnezeu. Ai ceva de făcut, domnișorico! Jane Miller, nu uita că prietenii sunt un dar de la El. Ar trebui să-i dai un telefon. La revedere!
-De unde știi cum mă cheamă? întrebă Jane șocată, dar roșcata își afundă din nou nasul în calculator ignorând-o complet.
Se retrase, speriată de puterile acestei ființe superbe, gândindu-se la sfaturile femeii. Poate că trebuia să-l sune pe Edgar. Dar, în același timp, poate că nu. Nu voia ca slăbiciunea să o cuprindă. Jane scoase telefonul din buzunarul drept al paltonului și trimise un mesaj ,, Hey, Amy! Mă aflu la aeroport... Plec în țara aia tâmpită. Spune-i tu lui Edgar despre asta... I-aș spune eu, mă rog, suntem certați. Pupici"
Ezită un moment, apoi trimise mesajul.
