April, în vârstă de 18 ani află că toată viața ei a fost o minciună. Totul începe cu moartea mamei sale. Trezită după o săptămână, singură în spital, casa lor suferind un incendiu, mama sa murind, iar ea neamindindu-şi nimic din acea noapte. E nevoi...
-În noaptea în care haita m-a dus în pădurea blestemată, am fost atacată de o creatură. Nu ştiu ce era dar mi-a vorbit.
-Cum adică ți-a vorbit? Şi ce a spus?
-,,Vin după tine."
-Cine?
-Nu ştiu. Ce mă sperie cel mai tare e că am simțit o legătură cu el şi am fost îngrozită.
-V-a fi bine. Nu vom lăsa pe nimeni să te rănească. După ce am mai vorbit şi am căzut de acord să vorbim cu Edward, am intrat în duş după ce a plecat. M-am schimbat într-o pereche de colanți negri şi un hanorac gri, îmi bag părul sub o şapcă şi îmi pun gluga peste. Trebuie să merg din nou în pădure, trebuie să aflu mai multe despre mine. Mai întâi merg în biroul directoarei, care a cerut sa mă vadă. Bat în uşă şi intru, iar aceasta îmi face semn să tac.
-Da. Da. Nu. Am înțeles. Cu siguranță domnule, fiica dumneavoastră v-a fi în deplină siguranță aici. Da. Da. O zi bună. Azvârle telefonul de birou şi îşi înfige mâinile în păr. Oftează.
-Cu ce te pot ajuta, April?
-Tu m-ai chemat, iar eu am venit. Dacă tot sunt aici, ştii cumva cine e Agatha? Aceasta se încruntă, nu se aştepta la asta.
-De unde ştii numele ăsta?
-Nu contează asta. Vreau să vorbesc cu ea. Era bunica mea, nu-i aşa? Îmi evită privirea.
-Da. Ea..
-Vreau să vorbesc cu ea.
-Asta nu e posibil. Mijesc ochii spre ea.
-Nu mai cred o iotă din ce îndrugi. Ai ştiu de la început ce e în neregulă cu mine şi ai tăcut. Vreau să vorbesc cu Agatha,acum! Ori îmi spui unde o găsesc, ori o caut singură.
-E moartă April. Îi observ mila din ochii când îmi vede şocul de pe chip.
-Nu te cred.
-April..un țipăt se face auzit şi amândouă o luăm la fugă de unde s-a auzit. În spațiul de relaxare, şi da, se pare că avem aşa ceva, un grup de elevii sunt strânşi ca muştele lângă un perete. Mă strecor pe lângă ei şi văd de ce sunt strânşi aici. Un cadavru. E expus pe perete ca într-un muzeu. Ars. Iar sub el o băltoacă de sânge şi pe perete e scris cu sânge. "Venim după tine" şoptesc şi îmi pun mâna la gură.
-Ăla nu e Don? Aud pe cineva ca prin ceață. E mort? Nu se poate. Mai multe corpuri trec pe lângă mine, când cineva mă apucă de braț. Tresar.
-Stai liniştită. Simt cum picioarele mă lasă, totul e în ceață. April! Lily şi Eleanor îşi fac apariția lângă mine şi îşi strecoară mâinile după şoldurile mele.
-Stai liniştit, avem noi grijă de ea. Du-te la băieți. Derek depune un sărut pe obrazul ei apoi dispare.
-E vina mea..E mort din cauza mea..
-Shhh. Nu ai nicio vină pentru asta. Privesc cum băieți îl trag pe Don jos, s-au mai bine zis, ce-a mai rămas din el. Privirea lui e ațintită asupra mea. Îi văd sau mai bine zis îi simt frica din privire. Câți oameni vor mai muri din cauza mea? Câți? Firar el să fie de destin şi de sângeprăpădit.
-Nu pot să stau aici, trebuie să i-au aer..apuc să şoptesc şi mă retrag de lângă fete.
-Toată lumea în camerele lor, nimeni nu iese neînsoțit! Apuc să o aud pe directoare înainte să o şterg. Aer. Am nevoie de aer. Simt că mă sufoc.
Ies pe alea pietruită când mă lovesc de cineva, nu mă opresc şi fug mai departe. Trec de porți, de barieră şi las picioarele să mă poarte unde vor ele. Ajung la un stejar şi cad în genunchi. Simt cum o minge uriaşă înăuntrul meu se zbate să fie eliberată. Tot corpul mă doare. Mă ridic de jos pregătită să plec din locul ăsta, dar foşnete se fac auzite, iar eu încremenesc. Ceva venea cu o viteză neomenesc de mare spre mine.
-Păzea! aud o voce severă de undeva tot din spate, dar numărul de pași era mult prea mare pentru a aparține unei singure persoane.
Nu reuși să-și rotească trupul spre sunetul pașilor, căci în secunda următoare fu aruncată la pământ. Își închise ochii strâns şi se agăţă de un corp uman, ce o înconjura precum un cocon protector. Dar ştia deja cine era, mirosul de ploaie, pădure şi izul masculin îl dădu de gol. O mână o avea pe talie, iar cu cealaltă îmi ţinea capul lipit de pieptul tare. Bătaile inimii lui şi căldura corpului mă liniştesc cumva. Din cauza râpei şi a vitezei, trupurile lor se rostogoliră până pe nisip, unde mai erau doar câteva petice de iarbă.
Nici după ce trupul i se opri pe loc nu deschise ochii. Inima îi bubuia în piept și era la un pas să o ia la goană.
Slabi strânsoarea din jurul taliei sale când el scoase mâinile de sub ea și se propti în coate. Îi simțea brațele deoparte și de alta a trupului său, era mult prea conștientă de genunchiul lui dintre picioarele ei şi respirația precipitată care îi gâdila fața.
-April. Nu spun nimic.
-Aps! Hai deschide ochii ăia frumoşi pentru mine. Îmi mângâie obrazul cu degetul mare, iar eu înghit în sec. Deschid ochii lent, pregătită de o mutră de gheață, dar când i-am întâlnit ochii, tot ce am văzut era..cu totul altceva. Nu mai observ dispreț şi toată răceala a dispărut. Nu credeam că o să văd asta în ochii lui, pentru mine. Îngrijorare.
- Ești ok? Te-am rănit? întrebă cu respirația sacadată, scanându-mi chipul după orice urmă de zgârietură.
Îi luă câteva secunde până să o privească în ochi cum o făcea ea, dar când privirile li se intersectară, un val de căldură îi cuprinse pe amândoi, de parcă o briză caldă îi îmbrățișa strâns. Inimile începură să le bată în sincron, mai repede și mai tare decât în mod normal.
|| Ciulinul era o plantă care îi calma pe vârcolaci, era ca un drog sau un tranchilizant mai uşor. ||
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
