Vama Veche

Capitolul 1 - Nu Te Supăra, Frate

Era ultima zi de școală și tot ce pot să spun e că școala nu te învață că lumea niciodată nu se sfârșește atunci când se simte că se sfârșește, ci doar atunci când te simți rupt din propria bulă de confort fără să te anunțe nimeni.

Când ies de pe poarta liceului pentru ultima oară în următoarele trei luni mă lovește faptul că e vară și ca mă așteaptă atâtea amintiri alături de cele două fete care mă așteptau în parcare, sau poate va fi o altă vară plictisitoare, dar mi-am promis că nu voi permite să fie așa.

- Bunăă, mă ia în brațe Maria cu un zâmbet palid. Cum se simte prietenul nostru care oficial-nu-mai-e-boboc?

Mereu am fost supărat că m-am nimerit cu o clasă mai mic decât Maria, mai ales atunci când a ajuns la liceu și a cunoscut-o pe Geanina, dar mi-a trecut imediat ce am aflat cât de mișto e și cât de bine ne completează micul grup.

- Credeam că am trecut peste toată faza cu diferența de clase, zice Geanina înainte să apuc să fac o glumă sarcastică despre cum vor muri mai repede decât mine.

Nu zic nimic. Doar inspir adânc și o iau înainte. Iubesc cum nu mai e nevoie să zic nimic și totul vine natural între noi trei. Ele mă urmează și șoptesc ceva despre cum mai au doar doar doi ani de libertate relativă - nu că liceul ar fi cine știe ce ușurință - și eu nu pot să zic nimic. Mă simt prea obosit și nu pot opri gândul că mâine e ziua mea și părinții mei mi-au promis că nu mă vor face de rușine sau dezamăgi anul ăsta. Cred că prefer să nu primesc nimic decât să primesc ceva ce nu-mi plăcea, dar nu le-aș zice asta fetelor. Nu aș vrea să mă creadă nerecunoscător și să facă o glumă despre cum o să înțeleg la vârsta lor sau ceva de genul, dar în același timp sunt sigur că m-ar înțelege.

- Auzi Bogdan, ți-a mai zis tatăl tău ceva despre cadoul surpriză-care-nu-te-va-dezamăgi? întreabă Geanina cu un sâmbure de satisfacție de parcă ar fi implicată.

- Nu, sincer nu pot decât să mă întreb și asta mă cam stresează.

Maria își verifică telefonul și i se lasă fața puțin, dar Geanina nu bagă de seama. Probabil că încă nu i-a răspuns fata aia căreia nu am reușit să-i rețin încă numele, fata aia de care Maria insistă că e prea bună pentru ea și fata de care trebuie să-i reamintesc că au trecut patru zile și opt ore de când nu i-a răspuns și scuza că "e prea ocupată cu școala" deja nu mai e valabilă.

Ajungem în stația de tramvai. Mă gândesc la cum ar fi să mergem undeva cu trenul vara asta. Iubesc tramvaiele și sunt sigur că mi-ar plăcea și cu trenul. Mă abțin să le zic fetelor pentru că tramvaiul deja a ajuns și un grup de băieți se uită cam urât la noi.

Geanina coboară după două stații. Eu și Maria suntem vecini la casă și mereu când vine vorba de asta nu pot să mă abțin la gândul că Geanina stă într-o garsonieră cu părinții și fratele ei care a fost o ultimă încercare să le salveze căsătoria, dar nu mai contează asta acum, oricum sunt prea săraci ca să se separe. I-am oferit să vină să stea periodic la mine și Maria acasă, dar nu cred că ar fi o soluție bună pe termen lung și probabil că e mai bine pentru fratele ei să o aibă acasă. Săraca l-ar lua la cămin la facultate cu ea dacă ar putea.

Ajungem la capăt de linie și suntem nevoiți să coborâm. Mai sunt doar trei minute de mers pe jos până pe strada noastră, minute care sunt umplute de lătratul câinilor și șinele de tramvai care scârțâie într-un mod nu tocmai plăcut. Intrăm pe strada care nu e întocmai asfaltată la standardele acestui secol, și nu merg prea departe pentru că stau fix la colțul străzii. Mereu am urât proximitatea cu strada, dar aș minți dacă aș zice că nu e plăcut să pot privi tramvaiele direct de acasă.